Mă duc ieri la piaţă. După juma' de oră de învârtit bezmetică printre tarabe şi după profunde frământări gospodăreşti -- dacă să fac sărmăluţe în foi de viţă sau ardei umpluţi --, iată-mă în faţa unui morman uriaş de ardei. Din spatele lui se iţea un burtos în maieu, congestionat şi asudat, care se întreţinea jovial cu domnul de lângă mine. În dreapta burtosului, doi puşti la vreo 17 ani jucau table şi trăgeau cu urechea la conversaţia celor mari.
- Auzi bre, zice clientul în timp ce îndesa într-o paporniţă găurită vreo câţiva castraveţi. Deci o să joace Spania cu....
- Păi cu cine a rămas, frate? întreabă grasul.
- Au rămas Spania, tocmai ce-ţi zisei, Italia şi parcă...
Era evident că amărâţii de ei aveau nevoie de ajutor.
- Joacă Spania cu Portugalia şi Germania cu Italia, mă bag şi eu în vorbă.

Ta-taaaam! Na, că v-am făcut-o! Cine ar fi zis că dom'şoara ce până atunci scormonise docilă prin maldărul de ardei se pricepe la fotbal? Atâta le-a trebuit celor doi puşti, că au şi început să se hăhăie de nebuni pe seama ălora mai bătrâni şi mai ignoranţi.

Cât despre mine, după ce m-am bucurat că lucrez la radio şi traduc uneori şi ştiri din sport (doar nu credeaţi că mă uit la fotbal), mi-am luat cuminte plăsuţa cu ardei, am plătit-o (nici gând să lase şi el la preţ în semn de solidaritate microbistică) şi am purces spre bucătărie, acolo unde e sanctuarul femeii.