marți, 11 martie 2014

Unde dă mama doare

Draga mea, în primul rând, am preferat să scot din start tonul protocolar și să-ți vorbesc ca de la mamă la mamă. Trebuie să-ți spun că nu ne cunoaștem, deși în ultimele zile tu ai tot apărut pe rețelele de socializare și la televizor. Ai fost blamată, criticată, ai reușit să revolți o întreagă mare de oameni și mai ales de părinți prin felul în care ai reacționat când copilul tău nu a vrut să stea potolit pe scaunul stomatologului. Ai greșit. O știi și tu, sper, altfel nici nu ți-aș mai scrie. Te-ai lăsat dusă de val și ai reacționat prost. Dar cred că dacă vom continua să te arătăm cu degetul și să strigăm "huo", nu te vom ajuta cu nimic. Și sincer, am senzația că tu acum ai nevoie de ajutor. Pentru că refuz să cred că ești o mamă indiferentă căreia îi face plăcere să-și plesnească fiul atunci când plânge de spaimă.

Înainte de a trece mai departe, aș vrea să-ți spun de ce am ales să-ți scriu aceste rânduri. În urmă cu vreo trei ani, fetița mea era în parc, cu bicicleta când, din neatenție, a căzut și și-a luxat vreo trei dinți. De atunci, eu trebuie să merg regulat cu ea la stomatolog. Am fost și să-i repoziționeze dintele ajuns în cerul gurii după accident, am fost și să-i pună sârme și să i le schimbe și să i le scoată și să-i facă mulaje și pentru o extracție de canin, i-am făcut și injecții și controale și mai urmează. În tot timpul ăsta, am văzut fel de fel de stomatologici și fel de fel de copii. Majoritatea speriați și plânși. Frica de doctor este de fapt frica de necunoscut. Nu neapărat de durere, ci de faptul că nu știi la ce să te aștepți pentru că de prea puține ori ți se spune adevărul. O să-mi zici probabil că îi explicaseși copilului că o să fie totul în regulă, că nu durează mult și poate i-ai spus și că nu o să doară. Stai așa, dar tu știai că o să doară, nu? Probabil că stomatologul cu pricina îl cunoștea pe copil și probabil că îi mai spusese în trecut că nu va simți nimic, ca apoi să-l înțepe și deci să-i provoace durere. Din momentul ăla, copilul nu a mai avut încredere nici în tine, nici în doctor. Înțelegi acum de ce era isteric? Pentru că indiferent ce i-ați fi spus voi, el nu știa la ce să se aștepte. O să mă întrebi acum "păi și eu ce să fi făcut? Că dacă i-aș fi spus că-l doare nu îl mai scoteam din casă!". Exact asta ar fi trebuit să faci: să-i spui exact ce va simți, să-l lași apoi să plângă de frică și să-i explici cu calm că dacă nu merge la dentist, durerea va crește. Crede-mă, până la urmă va înțelege. Copiii nu sunt proști sau isterici, pur și simplu nu știu să-și țină în frâu sentimentele și reacționează exact pe măsura trăirilor lor. Sigur, frica de doctor este de multe ori indusă chiar de părinți. Știi și tu replicile alea din copilăria mică "nu mai alerga că răcești și vine doctorul să-ți facă injecție" sau "pune căciula pe cap dacă nu vrei să ajungem la spital". Nu te acuz, poate că tu nu ai zis niciodată așa ceva. Dar dacă ai făcut-o, să știi că e nevoie să-ți ajuți acum copilul să depășească această frică de medic.

Probabil că în clipele astea ți se pare că nimeni nu te înțelege. Nimeni nu pricepe că nu erai cu copilul la stomatologul ăla de plăcere. Că nici tu nu ai fi vrut să se ajungă unde s-a ajuns, dar ce să faci dacă copilul era disperat de durere și trebuia musai intervenit, iar pe doctorul ăla măcar îl știai că e bun și că face bine ce face? Draga mea, înțeleg perfect cum te simți când întrevezi cu groază momentul în care riști să fii dată afară din cabinet cu copil cu tot și să ajungi acasă unde vei petrece iar o noapte de nesomn din pricina urletelor de durere ale celui mic. Iar tu nu ai vrut asta. Ai vrut pur și simplu să se termine odată: să-i facă naibii anestezia aia, ce mare lucru, să-i curețe și mai știu eu ce și apoi să fie bine. Totuși, fii atentă: sunt momente în care e bine să respiri adânc, să te gândești la ce se întâmplă sub ochii tăi, să te pui în locul copilului și să pleci din cabinet. În primul rând să știi că nu toți stomatologii sunt ca cel pe care l-ai găsit tu. De fapt, chiar nu știu cum naiba ai dat peste asemenea personaj. Nu zic că nu e priceput, ieftin, aproape de casă și așa mai departe, dar omul acesta nu știe să lucreze cu un copil. Trebuie să cauți un doctor cu experiență și cu iubire pentru copii. Un om care să nu amenințe, să explice, să vorbească. Îmi aduc aminte că în cazul fetiței mele, stomatologii de la Facultatea de pedodonție mă întrerupeau pe mine și-mi spuneau: "acum vorbim cu copilul, el este pacientul!" Înțelegi? Asta e atitudinea normală, asta trebuie să cauți tu. Și să nu-ți fie frică niciodată să trântești ușa în nas unui doctor care nu te respectă pe tine sau pe ai tăi. Sau să-l critici, sau să te revolți și chiar să nu-l plătești. Nu vrei să știi câți doctori am schimbat eu până acum. Și copilul meu, din fericire, se lasă dus la doctor, chiar dacă nu-i face plăcere.

Apoi, trebuie să înveți să ai răbdare. Este foarte greu. Este momentul în care în fața unui copil foarte speriat să poți să spui, ok, hai s-o lăsăm  pe mâine. Sigur, asta dacă se poate așa ceva și nu e foarte grav. "S-o lăsăm pe mâine" înseamnă, de fapt, să-ți acorzi ție un răgaz în care să te calmezi, să fii sigură că nu riști să-ți pierzi controlul, în care să vorbești cu cel mic despre ceea ce i se va face -- dar fără să-l minți, de acord? Un răgaz în care să stai și să citești despre doctorul respectiv pe net, să vezi ce spune lumea despre el, să afli dacă a mai lucrat cu copiii sau nu, să vezi dacă nu găsești un cabinet cu jucării sau cu posibilitatea de anestezie pe mască.

Și ajungem acum și la ultima parte. Poate cea mai importantă. Copilul tău este terorizat de ideea de stomatolog. Crede-mă, un copil nu reacționează așa atunci când ajunge la dentist. Ieri, de exemplu, am fost cu fiica mea să-i facă o extracție de premolar. Știa la ce să se aștepte, pentru că mai făcuse una în vară. Știa că anestezia, mai ales cea în cerul gurii, doare groaznic. Și da, îi era frică. Dar a venit la dentist, s-a așezat pe scaun, a deschis gura, nu a comentat, doar că mă căuta din privire și mă ținea de mână. Până la urmă nu a mai fost nevoie de extracție, dar, dacă ar fi fost, știu că ar fi plâns când ar fi înțepat-o și gata. Spaima cu care copilul tău are de luptat este dureroasă și-ți face realmente rău. El nu urlă și se zbate ca să te supere pe tine sau pe prostul ăla de doctor, ci pentru că este atât de terorizat că nu mai poate judeca. În momentul ăsta, copilul tău are nevoie de ajutor real pentru a-și depăși această frică. Acum înțelegi ce ai făcut? L-ai făcut să-i fie frică și de tine, nu doar de stomatolog. L-ai umilit în spaima lui, te-ai coalizat cu un personaj care și-a bătut joc de față cu el și apoi l-ai mai și lovit.

Te rog, schimbă urgent medicul. Vorbește cu cel mic și cere-ți iertare. Spune-i că ai greșit, că ai fost disperată să nu rămână cu durerea. Spune-i că nu-l vei mai duce vreodată la stomatologul acela și ia-l de mână și faceți un tur al cabinetelor și lasă-l și pe el să-și spună părerea. Și nu te rușina în a cere ajutorul unui psiholog pentru a rezolva spaima de doctor a copilului. Gândește-te că mai târziu o să refuze să meargă la medic, chiar dacă va avea nevoie. Știi tu oamenii aceia care se duc abia pe ultima sută de metri? Cred că provin din rândurile copiilor amenințați cu injecții.

Cât despre tine, cred că nu ți-e ușor în zilele astea. De fapt, sper din suflet să nu-ți fie ușor și să plângi lacrimi amare pentru ceea ce s-a întâmplat. Eu nu o să pun niciun link la filmulețul cu pricina. Nu are rost. Nu vreau să te arăt cu degetul sau să-ți dau o palmă în public. Dar apropo, cum te-ai simți dacă aș face-o? Hai, lasă, du-te și cereți scuze copilului. Le merită din plin!

13 comentarii:

op spunea...

felicitari! ai scris exact cum am gandit si eu si poate si altii.multumesc

Ioana spunea...

Merci.Sper sa ajute. Sper sa citeasca si parintii care au copii inspaimantati de mersul la doctor si sa incerce sa rezolve lucrurile pentru a nu se ajunge la situatii ca cea despre care se tot vorbeste.

Anonim spunea...

Pentru inceput bun gasit! E prima oara cand scriu aici, de citit te citesc de mult timp cu admiratie si cu placere.
Ai scris tare frumos la subiectul asta, frumos cum numai o mama buna, responsabila si care-si iubeste mult copilul o poate face. Dar tare ma tem ca o mama ca ea intelege ce ai vrut sa transmiti...
O sa incep prin a-ti spune ca l-am cunoscut pe (pe atunci viitorul) medic cu ani in urma, spre marele meu noroc nu in calitate de pacient. Tu-l numesti "personaj", cu voia ta eu am sa-l numesc un descreierat care are o singura calitate: e fiul lui taticu'. Ma mir, ba chiar ma crucesc gandindu-ma ca fost in stare sa faca o facultate si ca profeseaza la cat de deranjat e la mansarda. Dap, poti edita pasajul daca doresti, nu inainte insa de a citi cateva comentarii ale cititorilor din ziarele locale, sunt ei agramati dar n-or fi toti rau-voitori.
Revenind la mama, ai pus punctul pe i, s-a coalizat cu "dusmanul", a permis sa-i fie umilit copilul (pe bani, da, incredibil!), ba chiar l-a si lovit. Da, e femeie simpla, de la tara, se aude si dupa cum vobeste, unde ii e insa dragostea, mila, unde-i e bunul simt? Sau teama ei cea mai mare e ca "se face de ras", nu ca s-ar tavali copilul de durere la noapte?!
Mama ar fi putut alege sa vina in alta zi. "Medicul" ar fi putut sa refuze sa-l trateze in conditiile date. Nici unul n-a actionat cu cap sau cu tact, de fapt toata scena mi-a amintit de anii in care cabinetul stomatologului era un fel de macelarie. Nu cred ca exista vreun om din generatia noastra care sa nu fi simtit groaza aia paralizanta in cabinet. Pentru ca da, in vremurile alea totul se facea cu forta, cu durere, cu jigniri. Imi amintesc cum, copil fiind, am muscat de deget un individ de genul asta care ma strangea de falci ca sa deschid gura. Am trecut peste toate astea exact pentru ca in final am reusit sa gasesc un medic care a inteles ca eu, adolescenta deja, n-am voie sa tremur ca varga pe scaunul lui, care a fumat o tigara cu mine inainte sa deschid gura, care mi-a pus muzica, mi-a spus bancuri si mi-a facut anestezie pentru orice fleac. Dar poate baietelul asta nu va avea sansa mea...
Nimeni din cei implicati in mizeria asta nu va invata nimic! Medicul va profesa in continuare iar mama va avea grija ca data viitoare sa aleaga un dentist fara smartphone. Sau fara cont pe youtube.
Din pacate...
Vera

Ioana spunea...

Ca medicul ala e de toata jena, sunt perfect de acord. Sper sa nu mai ajunga prea curand oameni pe scaunul lui, desi, nu stiu cum se face, dar oameni ca el au intotdeauna pacienti. Cat despre mama, poate ca nu o va ajuta cu nimic un post ca al meu, poate ca nici nu o sa stie ca cineva i-a scris intr-o zi pe un blog, dar poate ca sunt alte mame care ma citesc si carora li s-a intamplat cel putin o data sa simta cum le ies flacari pe nas de disperare si cum mai, mai ca s-ar infinge in copiii plangaciosi si isterizati de spaima. Poate macar pe ele sa le ajute sa faca ceva in sensul asta. E groaznic sa-ti fie frica de doctor, mai ales cand esti mic si lipsit de aparare.

Ah si merci pentru aprecieri:)

Anonim spunea...

Nu auzisem de cazul asta, nu prea sunt "conectata" in ultima vreme.

Am cautat pe google. Am gasit.

Felicitari ca poti fi asa de ingaduitoare cu mama respectiva. Eu nu pot fi decat foarte dura.

Probabil cand va fi batrana si neputincioasa, fiul ei o sa urle la ea si o s-o imbranceasca pe scarile spitalului sa mearga mai repede, ca blocheaza trecerea. Viata oamenilor prosti e tare trista.

Ioana spunea...

Nu sunt ingaduitoare. Nu mi-ar placea sa fiu prietena cu aceasta persoana. Dar am vazut atat de multe cazuri ca acesta si stiu ca daca esti dur la randul tau, nu rezolvi nimic si nimic nu se schimba. Iar in timp ce noi acuzam si ne ingrozim, copilul acela continua sa fie la fel de terorizat de mersul la doctor si de reactiile mamei. Chiar mi-ar placea ca aceasta femeie sa inteleaga ca inca mai poate schimba ceva si ca nici comportamentul doctorului, nici al ei nu au fost normale. La ce ar fi folosit sa dau cu ea de pereti, cui i-ar fi folosit sa auda ca "eu nu stiu cum exista astfel de parinti" si "cum nu sunt decazuti din drepturi"? Astfel de parinti trebuie ajutati sa se schimbe, dar trebuie sa li se spuna concret ce sa faca data viitoare cand se confrunta cu o situatie similara. Pentru ca multi chiar nu stiu.

Simona spunea...

Am auzit de cazul asta, n-am vazut clipul pentru ca refuz sa ma uit cu buna-stiinta la un clip unde un copil nu este tratat cum se cuvine, cu acelasi respect datorat oricarui alt om. Dar am vrut sa te felicit pentru articol, e EXTREM de bun, e exact ce ar trebui sa facem toti cu copiii nostri. Sa-i crestem cu acelasi respect pe care l-am dori si pentru noi. Fara minciuni si cu certitudinea ca uneori adevarul e neplacut, dar asta e realitatea. De cate ori a trebuit sa ajung la doctor cu vreunul din copii si m-a intrebat "si acum ce o sa se intample" am incercat sa le spun adevarul, si cand m-au intrebat daca o sa-l doara, am spus ca probabil ca da, dar doctorul incearca sa sa faca ce-i mai bun pentru el si ca incearca sa faca sa-l doara cat mai putin. Intotdeauna am fost mirata cat de bine s-au comportat, dar e probabil rezultatul linistii care vine din cunoastere, cunoastere a ce urmeaza sa se intample. Incerc sa nu le ascund nimic si sa nu-i mint, le explic toate lucrurile, cat pot pe intelesul varstei lor, ca sa nu-i traumatizez dar nici sa nu vina la mine peste 3 ani sa-mi spuna ca i-am mintit. Ai scris superb!

Ioana spunea...

Simona, multumesc frumos! Ma bucur ca ti-a placut si intr-adevar, este important sa nu ne mintim copiii. Odata pierduta increderea, greu o mai recuperezi!

Anonim spunea...

Eu nu am vazut clipul pt ca nu am timp de asta acum. Mama ca mama, poate are probleme de sanatate mintala si nu stie sa faca fata copilului, dar acel medic nu are cunostinta minime de etica profesionala. Cum sa filmezi si sa pui pe youtube. Ar trebuie sa fie sanctionat pentru asa.
Mihaela

Hana spunea...

Poate cel mai mare dezavantaj pe care il avem in gestionarea unor astfel de situatii este sentimentul rusinii. Ce o sa zica lumea, ce o sa zica "domnul" doctor.
Sper sa citeasca multe mame articolul tau si sa invete sa se gandeasca mai mult la spaimele copilului decat la ce o zica cutare doctor atunci cand ajung la medic.

Ioana spunea...

Mihaela, perfect de acord cu tine. Indiferent de ce va urma, doctorul acela nu trebuie sa se mai atinga macar de copii, daca nu de pacienti in general.

Ioana spunea...

Hana, crede-ma, este foarte greu sa nu te pierzi ca om in fata unui doctor care tipa sau se rasteste la tine. De multe ori preferam sa plecam capul si sa inghitim in sec doar, doar ne ajuta sa ne facem bine. Dar, cand e vorba de copil tau si mai ales cand nu e vorba de ceva grav (ma gandesc ca era vreo carie sau vreo infectie, nu cine stie ce traumatism), atunci trebuie musai sa ripostezi si sa pleci de acolo cu orice riscuri. Omul acela nu cred ca era zdravan la minte.

Anonim spunea...

De ce a apus filmul pe net numai el stie.L-au criticat aia de la Colegiul medicilor, mama agresiva il da in judecata, toti pe net il fac praf.
Problema nu e el ci o mama cre-si traumatizeaza copilul, care nu stie sa se poarte cu el si care,culmea, acum transforma toata tarasenia intr-o chestie din care sa scoata bani.Si tie ti-au spus destui s-o mai articulezi pe fiica ta, sunt sigura de asta, chiar si aici pe blog si-au exprimat unii parerea asta.Problema e ce faci tu, tu esti parintele,tu-ti educi si stapanesti copilul intr-un fel ori in altul.
La urma urmei a facut bine ca a postat filmul, asa poate se va sesiza si protectia copilului, asa poate mai invatam fiecare cate ceva.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes