marți, 31 iulie 2012

Ce bine e în România!

Poate vi se pare o glumă de doi lei să vin să vă spun aşa ceva, când totul pare desprins dintr-un film prost. Un film în care suntem obligaţi să jucăm, ce-i drept în spatele scenei, pe post de figuranţi reduşi la tăcere, în timp ce protagoniştii se bălăcăresc pe banii noştri. E păcat că s-au cheltuit 20 milioane de euro pe referendum, e păcat că nu mai intrăm în Schengen, e păcat că o olimpică precum Alina Dumitru a fost crunt jignită de doi jurnalişti pentru că şi-a permis să aibă ceva mai bun de făcut decât să voteze, e păcat că leul a luat-o la vale şi că seceta a distrus porumbul, e păcat că trăim într-o ţară în care poporul e adus la vot de fete în chiloţi.

Dar e încă bine, atâta timp cât putem să ne revoltăm. În Mama Rusie a început ieri procesul celor trei fete de la Pussy Riot. Un grup punk care s-a gândit să protesteze împotriva lui Putin. E drept că nu a făcut-o pe la colţuri, ci în timpul unor demostraţii de la Moscova, când fetele au intrat în altarul Catedralei Isus Hristos Mântuitorul şi au adresat o rugăciune punk Fecioarei Maria să-l alunge pe leaderul de la Kremlin afară din Biserică. O Biserică ce nu s-a sfiit să susţină la scenă deschisă candidatura lui Putin la ultimul scrutin.

Aceste fete de 24, 22 şi 29 de ani, dintre care două au copii mici acasă, au fost aduse ieri în faţa judecătorului într-o cuşcă de plastic. Se spune că riscă 7 ani de închisoare, dar de fapt riscă orice, chiar şi o deportare în Siberia.

Şi încă ceva, înainte să ne aruncăm iar în vâltoarea traiului nostru românesc. În Siria, din martie 2011 până acum, au murit 20.000 de oameni şi continuă să moară. Măcar la noi, se omoară între ei.
duminică, 29 iulie 2012

Corazon Vagabundo

Cred că am ceva sânge de nomad în mine, căci nu pot sta locului mai mult de câteva zile. Mă potolesc, devin raţională, îmi verific contul, suspin şi apoi ceva se întâmplă şi nebunia se declanşează şi mă arunc iar în vâltoarea netului, doar-doar mai găsesc vreo portiţă de evadare.

Simt în nări mirosul de cafea proaspătă sorbită pe îndelete la terase micuţe şi gălăgioase, cu chelneri alunecând graţios printre oameni ascunși în spatele ziarelor de la prima oră. Mă visez pe străzi întortocheate, cu vitrine dichisite în care se reflectă silueta unor turle îndepărtate. Şi-n momentele astea, se întâmplă uneori câte o magie. Şi ca orice magie care se respectă are nevoie de nişte cuvinte fermecate de început.

Şi acum, vă rog să închideţi ochii, să vă gândiţi la lumea largă pe care n-aţi văzut-o încă şi să ziceţi împreună cu mine: wimdu! Ştiu, nu s-a întâmplat nimic. Încă! Dar, ia încercaţi să scrieţi asta www.wimdu.co.uk pe calculator. Şi să vă faceţi cont şi tataaam: magia se întâmplă! Mii de oameni din lumea mare îşi închiriază camerele sau apartamentele pentru nişte sume decente. Sigur, nu o să ne putem muta la Roma sau să ne petrecem vacanţa de vară la Londra, dar eu am găsit în Roma un apartament cu dormitor, living cu canapea extensibilă, bucătărie utilată şi terasă la 60 euro pe noapte. La banii ăştia, pot visa! Şi pentru ca magia să fie deplină, încă o incantaţie: liligo! Super motor de căutare pentru preţuri bune la avion! Am văzut şi cu 200 RON la Veneția, pentru la toamnă!

Doamne ce bine miroase cafeaua sorbită pe îndelete, la terase micuţe şi gălăgioase! Cred că o să mă ascund şi eu în spatele unui ziar de la prima oră şi o să mă bucur ca un copil că ştiu să fac vrăji care până la urmă poate îmi vor ieși.

Am și  fond sonor pentru călătoria mea




joi, 26 iulie 2012

Nimic nou sub Soare


miercuri, 25 iulie 2012

Socoteli

Recunosc cinstit că am luat-o un pic razna. O fi de la căldură, de la şcoala ce se apropie, de la gândacul pe care l-a găsit B în sufragerie sau de la vara ce trece prea repede.Nu ştiu de la ce este, dar în timp ce euro urcă precum nebunul şi noi ar trebui să facem socoteli pentru mobila din camera Anei, pe mine m-a pocnit dorul de ducă.

Şi dacă am lua doar un corp de bibliotecă în loc de două şi un birou mai mic în loc de ăla mare cu multe sertare şi dacă în loc de desene pe pereţi, aş face eu un cerc maaare uite aşa, cu nişte linii pe post de raze? Şi dacă am reuşi să strângem un pic cureaua şi B s-ar învârti şi el de o săptămână de concediu prin septembrie? Şi dacă am lua copilul şi am fugi un pic în Grecia?

Şi dacă ar citi cineva ce scriu eu aici şi mi-ar da o sugestie de cazare faină pe braţul Sithonia, de exemplu? Şi poate mi-ar povesti mai multe despre Halkidiki, că eu n-am ajuns pe acolo? Ei, ce ziceţi, vă băgaţi să daţi o mână de ajutor?
marți, 24 iulie 2012

O fetiţă cu fustiţă

Nu am reţinut nici cât are în talie şi nici cât este de înaltă. Ştiu doar că va avea o fustiţă plisată gri cu bleumarin, o cămaşă albă cu guler şi cu mâneci un pic bufante şi o vestă neagră ( croitoreasa o vedea bleumarin, dar eu zic că e neagră).

Aş fi putut alege un sarafan, mai drăguţ poate, dar nepractic pentru zilele călduroase când copila va transpira şi va sfârşi cu spatele umed şi lipicios.

Nu ştiu dacă va avea şi codiţe, deocamdată are părul destul de scurt şi cu breton. Dar ştiu că de dimineaţă se juca cuminte cu păpuşile şi că peste două săptămâni, uniforma va fi gata. Eu nu sunt încă.
duminică, 22 iulie 2012

Si conditionnel

Dacă trebuie să-i cumpărăm birou, trebuie să-i luăm şi scaun. Iar dacă actuala masă din cameră va dispărea, atunci va trebui să cumpărăm şi un dulăpior cu sertare. Dar, dacă luăm dulăpior, o să-l punem sub geam, în locul măsuţei mici, de la Ikea. De unde vom cumpăra şi biblioteca. Fiindcă, nu-i aşa, dacă merge la şcoală, o să înveţe să citească şi dacă va şti să o facă, poate va şi vrea să o facă, măcar din când în când.

Dar dacă vom cumpăra bibliotecă, atunci nu vom mai avea loc de comoda dezmembrată, dar foarte încăpătoare, plină ochi cu jucării. Şi deci, unde vom pune jucăriile? O soluţie ar fi să luăm o bibliotecă cu un corp la bază cu sertare. Dar dacă facem aşa, atunci va trebui să înghesuim acolo toate jocurile şi cutiile şi jucăriile şi asta va fi greu. În plus, actualul colţ din care se revarsă fel de fel de jucării va trebui să dispară din motive de bibliotecă. Dar dacă dispare el, unde pun marafeturile?

Soluţia civilizată ar fi să schimb şi dulapul, care oricum e mic şi urâţel. Dar el este prins în perete. Şi dacă schimb dulapul, rămâne gaura. Şi dacă tot am un perete găurit şi alţi doi cu dungi negre de la fostele mobile, atunci ar trebui să şi zugrăvesc. Şi dacă tot zugrăvesc, poate n-ar fi rău să colorez pereţii mai altfel. De exemplu, un gri cald, zice B. Şi tot el: dacă tot zugrăvim, hai să-i facem un desen fistichiu pe peretele de lângă pat.

Ce, n-am voie să visez şi eu?

Şi dacă tot vor veni zugravi, oameni cu mobile şi încă unul cu talent la desen, o să chemăm şi un instalator. Ne curge WC-ul. Că dacă tot e bal, bal să fie!
joi, 19 iulie 2012

După femei

Recunosc, mi se întâmplă să mă uit din când în când şi după femei. Şi culmea, nu cu un ochi critic. Mă rog, sau nu chiar de fiecare dată.

Ei bine, dom'şoara ce mergea ieri în faţa mea era genul oau! Creierul meu fluiera admirativ în sinea lui, în timp ce privirea mi se plimba de sus în jos şi de jos în sus şi din buze lăsam să scape un ptiu, să nu te deochi, da' frumoasă te-a făcut mumă-ta!

Şi era frumoasă foc. În fine, există un termen şi mai potrivit decât frumoasă şi care descrie perfect punerea la un loc a doi craci imenşi, glezne fine, fund mic şi la vedere, sâni mari, păr lung, piele bronzată impecabil, ten curat şi fărăr coşuri şi peste toate astea 16, maxim 17 ani în buletin.

Şi cum mergeam aşa în urma ei adulând-o în tăcere, iat-o că intră val vârtej pe poarta Cişmigiului. Acolo, la umbră, un june cu ochelari de soare şi păr vâlvoi îi zâmbeşte şmechereşte de pe o băncuţă. Ah, l'amour! zic eu în sinea mea şi tocmai când eram pe punctul să lăcrimez de înduioşare, iat-o pe fata mea frumoasă şi sexy rău cum se opreşte ea lângă băncuţă, cum îl fulgeră pe iubi cu privirea şi hop cum împroaşcă pe jos cu un ditamai scuipatul.

Oare aşa se manifestă acum criza aia de adolescenţă? Ştie cineva pe lângă scuipat ce mai e cool în ziua de azi, că eu mă pregătisem doar pentru iPod şi iPhone şi eventual un piercing, două?
 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes