Nu am reţinut nici cât are în talie şi nici cât este de înaltă. Ştiu doar că va avea o fustiţă plisată gri cu bleumarin, o cămaşă albă cu guler şi cu mâneci un pic bufante şi o vestă neagră ( croitoreasa o vedea bleumarin, dar eu zic că e neagră).
Aş fi putut alege un sarafan, mai drăguţ poate, dar nepractic pentru zilele călduroase când copila va transpira şi va sfârşi cu spatele umed şi lipicios.
Nu ştiu dacă va avea şi codiţe, deocamdată are părul destul de scurt şi cu breton. Dar ştiu că de dimineaţă se juca cuminte cu păpuşile şi că peste două săptămâni, uniforma va fi gata. Eu nu sunt încă.
marți, 24 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
noi mai avem un an...deja am emotii :D
Si cand ma gandesc cate rochite dragute vor zace in dulap pe cand Ana va defila in uniforma...
emotiile sunt firesti. mda... o sa fie bine!
Trimiteți un comentariu