duminică, 22 iulie 2012

Si conditionnel

Dacă trebuie să-i cumpărăm birou, trebuie să-i luăm şi scaun. Iar dacă actuala masă din cameră va dispărea, atunci va trebui să cumpărăm şi un dulăpior cu sertare. Dar, dacă luăm dulăpior, o să-l punem sub geam, în locul măsuţei mici, de la Ikea. De unde vom cumpăra şi biblioteca. Fiindcă, nu-i aşa, dacă merge la şcoală, o să înveţe să citească şi dacă va şti să o facă, poate va şi vrea să o facă, măcar din când în când.

Dar dacă vom cumpăra bibliotecă, atunci nu vom mai avea loc de comoda dezmembrată, dar foarte încăpătoare, plină ochi cu jucării. Şi deci, unde vom pune jucăriile? O soluţie ar fi să luăm o bibliotecă cu un corp la bază cu sertare. Dar dacă facem aşa, atunci va trebui să înghesuim acolo toate jocurile şi cutiile şi jucăriile şi asta va fi greu. În plus, actualul colţ din care se revarsă fel de fel de jucării va trebui să dispară din motive de bibliotecă. Dar dacă dispare el, unde pun marafeturile?

Soluţia civilizată ar fi să schimb şi dulapul, care oricum e mic şi urâţel. Dar el este prins în perete. Şi dacă schimb dulapul, rămâne gaura. Şi dacă tot am un perete găurit şi alţi doi cu dungi negre de la fostele mobile, atunci ar trebui să şi zugrăvesc. Şi dacă tot zugrăvesc, poate n-ar fi rău să colorez pereţii mai altfel. De exemplu, un gri cald, zice B. Şi tot el: dacă tot zugrăvim, hai să-i facem un desen fistichiu pe peretele de lângă pat.

Ce, n-am voie să visez şi eu?

Şi dacă tot vor veni zugravi, oameni cu mobile şi încă unul cu talent la desen, o să chemăm şi un instalator. Ne curge WC-ul. Că dacă tot e bal, bal să fie!

3 comentarii:

A spunea...

asta imi aduce aminte de mine acum ceva timp, cand mi-am luat o esarfa la reducere si apoi a trebuit sa-mi iau si pantofi, geanta, costum, bluza care sa se asorteze la esarfa respectiva:)

succes si sa ne arati si noua cum arata varianta finala a biroului Anei:)

Anonim spunea...

aoleu! parca as citi discutiile de la noi cand ma apuca pe mine schimbarile....:)
omu' cu talent la desen nu-i musai! poti face tu desenele simplu si rapid, sa nu mai zic ieftin! eu am facut singura desenele pe peretii lor ;)

Ioana spunea...

Eu sunt dezastru la desen. Nici o linie dreapta nu sunt in stare sa fac.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes