Nu am dispărut. Doar că am şantier în casă. Sau în ceea ce a fost casa mea. Acum e un fel de cutie găurită, sfredelită, zguduită.
Stând de dimineaţă cu o ceaşcă de cafea în mână cu gust de moloz şi uitându-mă la dezastrul din jurul meu, m-am trezit întrebându-mă ce naiba mi-a trebuit. M-am liniştit apoi, aducându-mi aminte că nu am vrut eu să ajung aici. Ci vecinii şi Radetul.
Aşa că, îi dau înainte cu centrala, cu instalatorii, cu zugravul şi mai nou cu parchetarul. Căci, dacă e bal, bal să fie- trebuie să pun şi nişte parchet pe ici, pe colo, prin locurile esenţiale.
Aşadar, după cum vă spuneam, am venit să vă spun că pe mine să nu contaţi. Doar câteva zile, până voi putea scoate capul de sub stratul de zidărie.