Aşa sunt eu de vreo câteva zile. Aproape că mi-aş închina o odă: "Odă celei care a stat în genunchi şi a frecat bucătăria de la ţară" sau "Odă celei care şi-a stricat concediul şi a făcut curăţenie de primăvară-vară-toamnă și iarnă la un loc". Căci de asta nu am mai dat niciun semn. Mâinile mele au fost prea ocupate cu bureţi, lavete, cârpe, aspiratoare, perii, prafuri, mături, geamuri.

După ce în weekend am rânit la moşie, ieri m-am răsfăţat cu primenirea cuibului bucureştean. Şi pentru că sunt în vacanţă, am zis să mă destrăbălez şi să-mi fac cinste cu ceva la care visez de vreo doi ani: o femeie la curăţenie. Una bună rău (nu e de dat mai departe, căci oficial nu e menajeră) care a venit la 9 a.m şi a plecat la 8 p.m, n-a mâncat, n-a băut, a frecat cu periuţa până şi plasa de ţânţari de la geamul Anei (eu mă gândeam că aia se aruncă când devine neagră şi opacă), a spălat plafoniera din bucătărie, a frecat cu bureţelul tocurile de la uși şi a râcâit urmele de grăsime de pe faianţă. Doar că era evident că de una singură nu ar fi avut cum să termine într-o zi, aşa că am renunţat la telecomandă şi la ceaşca de cafea ca să mă înham la şmotru.

Acum am casă curată, perdele spălate, cameră nouă pentru copil, nişte spaghete napolitane geniale, ghiozdan de şcoală roz cu Garfield, o febră musculară cruntă şi o rezervare la mare, în Halkidiki. După cum vă spuneam, mai că mi-aş dedica o odă. Dacă vreţi să contribuiţi, ştiţi unde mă găsiţi.