Fotoliul roşu l-aţi văzut. E ăla mare de se face pat. De ieri, nu mai este singur. Acum se întreţine şi cu un dulap alb, cu trei uşi şi oglindă, cu două corpuri de bibliotecă şi un birou cu sertare. Ar mai fi fost şi un scaun cu rotile, dar s-a dovedit a fi defect -- rotilele nu intră în căuş şi deci riscă să se prăbuşească infanta la fiecare învârteală. Made in Romania (serios).

Nu e momentul să aplaudaţi, e doar sfârşitul primului act. În partea a doua, vom vedea cum ne vom stoarce minţile să îndesăm, depozităm, aranjăm, aruncăm maldărele de jucării ce zac acum prin toată casa. Avem cutii şi cutiuţe de-a lungul pereţilor, puzzle-uri pe sub patul nostru, păpuşi pe canapea, mărgele şi biluţe pe la colţuri, creioane şi carioci pe masă, hârtiuţe pe sub masă, un căluţ de jucărie în hol, plastilină pe birou şi bineînţeles că Ana are grijă să le treacă pe toate în revistă de fiecare dată când vorbim la telefon:
- Mi-aţi terminat cămăruţa? zice ea.
- Mai avem puţin, zic eu.
- Ursul Mare e bine? Şi poneiul? Mai am jucării? Să nu aruncaţi nimic! turuie ea la telefon, cu vocea-i subţirică.

De aruncat, nu am aruncat nimic. Poate reuşim să mai stricăm una-două, călcând din greşeală pe ele. Poate reuşim să terminăm săptămâna asta. Poate că vom mai face şi altceva până nu vin ploile şi nu începe şcoala.

Vreau la mare! Poate că vom ajunge.