vineri, 2 noiembrie 2012

Let's party

În timp ce tot Internetul a vuit de povestea cu învăţătoarea nebună şi sadică, a noastră a început să devină pe zi ce trece mai de gaşcă. Ieri a făcut prima glumă în timpul orei, iar azi s-a întrecut pe sine. A organizat petrecere de Halloween şi de sfârşit de octombrie. Cică s-ar fi vorbit cu o mamă din comitetul de părinţi (Doamne, ce-mi place formularea asta!) şi împreună au decis să le facă copiilor o surpriză- prăjituri, sucuri, muzică şi măşti.

Acum, poate că sunt eu cârcotaşă de felul meu, dar ideea asta mi s-a părut super faină!
În orice caz, de când doamna Veronica Bereandă a făcut ocolul Netului, blogosferei şi canalelor de ştiri cu ale sale ameninţări şi vorbe de duh, parcă s-a schimbat ceva în atitudinea tuturor învăţătorilor. Îmi imaginez cum au fost cu toţii chemaţi în biroul directorului unde, pe un ton grav, au fost anunţaţi să aibă grijă ce fac şi ce spun că rahaţii ăştia de intelectuali şi-au cam luat nasul la purtare şi încep să se revolte. Şi bine fac! Fiindcă noi azi am avut petrecere!

Vacanţă plăcută vă urez! Dacă pot, dau de veste şi zilele viitoare. Dacă nu, ne auzim weekendul viitor cu poveşti din Österreich. Mă rog, doar din Viena, dar îmi place cum sună!

8 comentarii:

Alexandra Albu spunea...

SUPER. E bine ca au bagat intelectualii astia tampiti spaima in osu' lor de jmecheri. Sa isi ia seama! Drum bun si vacanta placuta!

Ioana spunea...

Nu vreau sa o bag pe doamna Anei in aceeasi oala, cel putin vreau sa cred ca petrecerea de astazi a fost o bucurie adusa copiilor si atat.

Alexandra Albu spunea...

Nu, sigur ca nu, desi si doamna voastra a fost incredibil de deplasata cu chestia cu internetul si toaleta :). Iar a noastra mai nou i-a zis marei ca "o sa te duc la un logoped ca nu stii sa vorbesti"...Mara nu il spune inca pe R. Eu am facut cu ea exercitii de logopedie acasa, insa pana cand nu o sa reuseasca ea singura...complicat. Ideea e ca s-a speriat copilul de "o sa te duc" pentru ca si-a imaginat ca o ia aia si o duce undeva. Divaghez...sper ca toti educatorii si invatatorii din tara asta sa fi vazut cum arata un om care vorbeste urat cu copiii. Si sa invete o lectie. Insa mai cred ca sunt o naiva :)

Ioana spunea...

Dar dacă toți naivii ca noi își unesc forțele, poate reușim sa schimbam cate ceva. Cred ca si eu sunt naiva:)

szqwer spunea...

drum bun si distractie maxima!pup

g.cojocaru spunea...

Macar s-a schimbat ceva! :) spor la vizitat si cumparaturi!

Sabina Ulubeanu spunea...

Daca vii la Viena, vino si la Schikaneder (Maragaretenstr 22-24) sa vezi expozitia mea foto!

Orin spunea...

O vacanţă frumoasă! Viena e un oraş deosebit, mi-ar plăcea să mai ajung acolo!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes