marți, 15 iulie 2014

Lăsaţi-mă să respir!

Nu ştiu cum să-i spun. Nu ştiu cum să o fac să înţeleagă, să îi arăt că nu glumesc, că e nevoie de o schimbare, că ea trebuie să acţioneze, că nu se poate ca la vârsta ei să lase lucrurile aşa, mizând pe buna înţelegere a celor din jur. Aş lua-o de o parte şi i-aş spune verde-n faţă. Dar mi-e teamă că se va simţi ca dracu'. De fapt, la momentul ăsta, aş vrea să se simtă ca dracu'. Pentru că pute. Pute de-ţi mută nasul.



Noua noastră stagiară miroase a transpiraţie. D-aia stătută, d-aia care-ţi lipeşte nările şi care-ţi dă ameţeli. Am încercat să fim discreți și i-am oferit un deodorant; l-a lăsat pe birou. Iar bluziţa cu care se îmbracă este aceeaşi de două zile. Am deschis toate geamurile, am făcut curent, mai că ne-am ţinut de nas în faţa ei. Doar că ea, franţuzoaica noastră venită în stagiu de pregătire, pare complet lipsită de miros.

Între timp, oricine intră în birou îşi pierde zâmbetul în două secunde, se dă un pas în spate şi se uită pătrat la fiecare dintre noi, încercând să denişeze sursa duhorii. De ieri, am ameţeli şi mă ustură ochii. Vreau să respir şi nu am ce. Vreau să înţeleg cum poţi ajunge la aproape douăzeci şi ceva de ani fără ca cineva să-ţi spună fată dragă, spală-te naibii înainte să ieşi din casă! Eu i-am luat Anei deodorant încă de la șapte ani, să-l ia cu ea în zilele când are sport. Încă nu e cazul să-l folosească zilnic, dar i se întâmplă uneori să transpire şi atunci ştie ce are de făcut. E o piatră de alăun, e bio, poate fi folosită cu încredere de către oricine şi e eficientă. Chiar dacă vii din Franţa, au trecut vremurile când igiena era considerată dăunătoare şi sper că a trecut şi perioada când deodorantul era considerat nociv, cum a încercat să mă convingă pe mine o franţuzoaică acum vreo douăzeci de ani (puţea la fel de tare ca şi stagiara noastră).

Aşadar, ce mă fac cu puturica? Ce să-i spun şi cum să-i spun că nu mai e de suportat, mai ales că stă la noi până la sfârşitul lui august? Imaginați-vă: iulie și august!

20 comentarii:

Unknown spunea...

Sincer, nu prea ai ce face. Ori ii spui verde in fata, ori suporti. E clar ca mesaje sugestive nu primeste, probabil sunt prea metaforice pentru ea. Sau poate ca, frantuzoaica fiind, "se simte bine in pielea ei", indiferent ca pute sau nu. Si da din greseala cu niste cafea pe bluza aia : ))))

Ioana spunea...

Sa ma prefac ca scap o sticla de parfum pe ea?!

mady spunea...

nuuu, ca va iesi un miroooos ... :)))

Anonim spunea...

Am avut si eu un coleg englez care m-a terminat. De schimbat se schimba insa probabil ca nu credea in deodorant...mai mult de deschis geamul nu am facut. Insa stiu ca sefa mea a primit multe plangeri de la noi si intr-un 1-2-1 cu persoana in cauza I-a spus drept in fata.
Totul e cum o spui presupun.

Anonim spunea...

Si eu am avut o colega, nu chiar de birou, dar pt a ajunge in biroul ei trecea prin al meu, care putzea de-ti rupea nasul. Dupa nu stiu cate deodorate primite cadou si nu stiu cate sugestii a spus ca se spala si se da cu deodorant, dar nu are ce face, asa miroase ea. Dupa ce s-a casatorit situatia s-a ameliorat. Ca o fi fost de la hormoni??? Habar nu am, dar asta a fost experienta mea.
carmen

Anonim spunea...

Oameni buni, incep sa cred ca noi romanii suntem mult mai spalati decat ne creditam, de fapt. Eu am lucrat la un moment cu un italian, care nu doar ca putea a transpiratie si umbla cu niste haine groaznic de jegoase si mototolite, dar ii si putea gura intr-un hal....horror!

Efectiv simteai respiratia aia imputita de om nedus la dentist in viata lui si cu gura plina de carii si infectie din momentul in care deschidea gura, chiar daca era in capatul opus al biroului! Si nu era un tip care nu-si permitea sa mearga la dentist, dimpotriva, avea o gramada de bani, deci n-am putut pricepe veci pururi de ce dracu' statea asa!
Maria

Zu spunea...

Bine, ok, cedez curiozitatii: cum i-ati oferit un deodorant si cum de nu i-a picat fisa? :D

Anonim spunea...

Il fallait bien remplir les poumons avec l'air pur des îles grecques avant de revenir à Bucuresti :))) Bon courage pour le mois et demi de supplices .....

Ioana spunea...

Zu, i l-a dat o colega si ea l-a lasat pe birou. A doua zi, am luat-o de la capat:)

Ioana spunea...

Maria, asa am patit noi in Praga. Un oras cu cei mai frumosi oameni pe care i-am vazut pe metrul patrat (frumosi din punct de vedere fizic), dar care puteau de-ti mutau nasul. In tramvai ziceai ca o sa mori de miros de transpiratie. Si am stat o luna, deci stiu ce spun!

Ioana spunea...

Merci, j'ai vraiment besoin d'encouragements, on partage le bureau:)

Ioana spunea...

Carmen, cum dracu si-a gasit pe cineva cu care sa se marite?

Anonim spunea...

fais en sorte que les émissions radiophoniques soient en plein air ,par exemple à cismigiu:)))) et la préparation des programmes à la maison :)

Ioana spunea...

Bonne idee:)

Ghindaa spunea...

Pai bine, nu e chestie de deodorant, ci de apa. De 15 ani suportam la servici o femeie de genul, mult mai in varsta ca mine, nici nu stii cum sa-i spui. Au mai fost apropuri dar se face in mod voit ca nu le pricepe. Si nu spala hainele in timp util, mai ales cele de lana. Luni dimineata, ea miroase. Ceea ce ma duce cu gandul ca face baie programat ca sa nu consume apa. Vorbesc la modul serios.problema voastra nu mai e de ce..treaba ei, ci cum sa rezolvi asta. Cineva trebuie sa ii zica, nu o data, ci de mai multe ori. pentru siguranta. Chestii de genul..reguli in birou, dati cu Sensi puf, puf...Chiar sunt curioasa cum o sa rezolvati problema. Poate imi dati idei. In cazul meu, astept pensia ei.Si mai are niste ani buni.

Anonim spunea...

Din pacate nu stiu cum si-a gasit pe cineva, pt ca in afara de discutii de servici, nu am povestit niciodata cu ea. Poate era ala cu nasul mai "nesimtit".
Carmen

Anonim spunea...

Despre englezi e o vorba, isi tin banii sub sapun pt ca il folosesc rar.
Mihaela

Anonim spunea...

ai putea sa ii spui ca ramancele folosesc lamaie in loc de deodorant. functioneaza la fel ca deodorantele naturale

Vio spunea...

Am o veste proasta pentru tine:))eu am avut colega, romanca, 6 luni a venit cu aceleasi haine! 6luni!! Vara-toamna, adica pe vara a avut O fusta -O camasa..toamna acelasi costumas, maro, n-o sa-l uit cata viata voi avea...... Putzea de ne termina. N-a mers cu subtilitati, asa ca i s-a spus direct, si...ei, bine, DEGEABA!!!
Am scapat doar prin plecarea ei..dar cred ca mirosul a iesit din birou dupa cateva luni. NU EXAGEREZ.
Era duhoare din aia..traspiratie statute,nespalare ...damf. Groaznic. Am prins-o si in perioada de inceput de gravidenie (a mea)..am plans la sefa in birou, am amenintat cu demisia...degeaba!! :)))

Sper sa-ti treaca repede aceste luni...:))

Ioana spunea...

Noi i-am zis. I-am spus ca ar trebui sa schimbe deodorantul pt ca miroase. S-a rezolvat.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes