marți, 21 aprilie 2015

Te-am dus și la Veliko Târnovo

Auzi, femeie, dar pe mine când mă duci la Veliko Târnovo?” Cam asta îmi spunea de fiecare dată când treceam cu mașina prin Bulgaria – în drum, of course, spre Grecia. Și răspunsul era invariabil „ia mai lasă-mă cu Veliko ăsta al tău”. Ba că la dus ne grăbim, ba că la întors e prea târziu, ba că e prea aproape și las' că mergem noi la pensie, ba că e urât afară, ba că nu am chef, ba că mai bine hai spre Ungaria. Ei bine, anul ăsta s-a întâmplat. A început cu un bilet la Istanbul care nu a fost să fie, cu o frustrare că „noi nu plecăm nicăieri”, cu o vacanță școlară și câteva zile de concediu și mai ales cu o gripă care ne-a făcut pe noi, ăștia marii, să fim bolânzi și lipsiți de vlagă până spre weekend când am vrut să recuperăm. Așadar am plecat cu niște prieteni, unde credeți... exaaaact, la Veliko Târnovo! Dar nu direct. Și asta pentru că am decis să profităm de soarele superb de vineri dimineață ca să ne începem aventura bulgărească cu un drum până la cascada Krushuna. Ocolul este destul de mare, adică de vreo oră și ceva spre două, având în vedere gropile din asfaltul bulgăresc, dar excursia merită din plin, mai ales pentru copii. Vedeți că se plătește intrare și e bine să aveți la voi niște leva, vreo șase de familie, altfel cursul de schimb oferit de nenea de la gheretă nu va fi tocmai în avantajul vostru. Cascada e foarte frumoasă, dar și mai frumos este faptul că peste tot sunt podețe și podulețe care de care mai aproape de căderea de apă, sunt multe trepte de urcat și coborât și nu toate sunt ușor de parcurs. Așadar nu vă gândiți că ați putea să mergeți peste tot cu vreun cărucior sau un copil mic agățat de voi. Ca un ultim sfat: când plecați la drum, luați-vă apă (pentru că mașina se lasă într-o parcare, la intrarea în rezervație, care este la vreo douăzeci de minute de mers față de cascadă). Multă apă! Eu am crezut că-mi va rămâne limba lipită de cerul gurii la întoarcere, atât îmi era de sete.

La cascada Krushuna
După vreo oră de stat prin rezervație (cică ar mai fi și o grotă, dar noi nu am ajuns să o vedem), am luat-o din loc cu unicul țel de a ajunge la Veliko Târnovo și a bea o bere. Plecând noi din București în jur de zece dimineața, cu tot cu opririle de pe drum (vamă, vignetă, pipi, cascadă, pipi, fumat, etc), am ajuns la hotel spre șapte seara. Cazarea am luat-o de pe booking.com și a fost ok. Hotelul Fotiadis era în partea veche a orașului, foarte aproape de centru, dar pe o străduță îngustă și în pantă pe care personal eu nu aș fi putut să parchez niciodată. Existau câteva locuri de parcare chiar în fața intrării, dar la momentul sosirii noastre erau ocupate, așa că am lăsat mașinile trase cât mai aproape de trotuar. Camerele erau foarte mari (noi am avut un junior suite cu două paturi duble și prietenii noștri o triplă care era parcă mai mare decât a noastră), ambele cu balcon, cu frigider, curate, bine dotate. Singura mea observație este legată de baie, unde dușul era pus direct pe perete, relativ aproape de WC, fără cabină sau ceva care să rețină apa, astfel încât atunci când te spălai, stropeai prin toată baia și apa băltea zeci de minute bune. Dar pentru două nopți a fost mai mult decât în regulă. Patronul e simpatic, disponibil și comunicativ. Prețul a fost de vreo 35 de euro pe noapte per familie. Nu există opțiunea de mic dejun; aveți o cană fierbător în cameră în care puteți încălzi apă pentru un ceai sau o cafea, dar atât.

Însă marea distracție în acest Veliko Târnovo este să faci, vorba Anei mele, turism culinar. Oameni buni, vreți să mâncați dumnezeiește, ieftin, să nu vă enervați și să nu vă mai opriți? Urcați-vă în mașină și treceți Dunărea! Sincer, acum îmi pare rău că nu m-am apucat să fotografiez platourile și străchinile de pe masă. Dar o să încerc să vă povestesc în două vorbe cât să vă faceți o idee. Ca și grecii, bulgarii ăștia au legume bune pe care știu să le gătească demențial. Și nu vorbesc doar de salate, ci mai ales de rețete cu legume amestecate cu brânză și pesmet, așezate în vase de lut și lăsate să se împrietenească la cuptor, la foc domol. Au vinete împănate cu carne și înecate în sos de roșii cu morcovi, ardei capia și ciuperci și băgate la cuptor pentru vreo oră și ceva. Pentru prima dată, consortul s-a dat în vânt după chiftele de spanac amestecat cu brânză de capră, pesmet și alune și servit cu sos de iaurt. Ana a devorat dovleceii culcați pe un pat de sos de brânză, scobiți în interior, umpluți cu parmezan și vârâți la cuptor pentru câteva minute. Ca să nu mai vorbesc de mish-mash, un amestec de roșii cu ardei capia copți și cu brânză de capră, totul așezat cu grijă într-un vas de lut puțin adânc și lăsat la cuptor până la topirea brânzei. Să vă mai spun? Hai să vă spun doar așa: se mănâncă foarte bine la restaurantele Shtastlivetsa și Ego, ambele având două locații la distantă de vreo zece minute, un sfert de oră de mers pe jos unele de altele. Iar prețul este la fel de bun ca mâncarea, la Ego chiar și mai ieftin decât la cel dintâi. Concret? 35 de euro pentru o porție mare de spanac cu brânză, pesmet și alune, două porții de vinete cu carne și sos servite în vase de lut, o salată Cezar (nu prea bună însă), o porție de dovlecei cu sos de brânză, patru beri, două sucuri și o cafea.

În timp ce mâncam cu ochii la strada lungă, casele vechi și drăgălașe și oamenii relaxați, îmi aduceam aminte cum acum doi ani, în plină lună august, la zece seara, eu și soțul umblam de nebuni prin cetatea Sighișoarei, în căutarea unei cârciumi deschise. Și nu găseam. Și nici acum nu înțeleg de ce la noi nu și la alții da.

Strada mare din Veliko Târnovo
Veliko Târnovo este un orășel cu străduțe pietruite, cu case vechi și frumoase, cu ateliere de meșteșugari, cu magazinașe cu multe oale și ulcele frumos pictate, cu pisici și mușcate, cu dealuri verzi în depărtare, cu cetatea medievală Tzarevetz  și cu bisericuța din vârful ei (e o biserică refăcută în anii optzeci și pictată în stil laic), cu un mauzoleu bizar și biserică impunătoare, cu multe terase și baruri, cu râu frumos și pod impresionant și, doamnelor și domnișoarelor, cu multe magazine de pantofi ieftini și frumoși.


În Veliko Târnovo, la biserica din deal
Dacă sunteți cu mașina, există și posibilitatea de a face niște excursii prin împrejurimi. Noi am fost în satul Arbanasi, cocoțat în vârf de deal, cu case vechi de sute de ani, dar mai ales, cu un super restaurant. V-am zis că am ajuns să facem turism culinar, nu? Se numește Izvora 2 și se mănâncă demențial într-un loc dumnezeiesc. O curte mare, cu cotețe cu iepuri, capre, păuni, porumbei, cu hamac, moară de apă, iaz și o mini cascadă. Meniul este inclusiv în română, personalul este drăguț și serviabil, legumele la grătar și ardeiul capia amestec cu brânză și prăjit în pesmet sunt minunate, ca și tortul de ciocolată. Restaurantul are și hotel, de altfel sunt multe locuri de cazare frumoase și ieftine, în case cu piscină și curte mare. Iar până în Veliko sunt doar patru km, atât.

După Arbanasi am oprit la Mănăstirea Schimbarea la Față, construită în secolul al XIV-lea și frumos pictată, după cum puteți vedea și-n poză. Locul e pitoresc în sine. Mănăstirea e micuță, se vizitează și se află deasupra unor văi adânci cu lanuri de rapiță la picioare. De aici am decis să mergem spre Ruse, unde urma să facem un ultim popas culinar, oprindu-ne însă pe drum la cascada Kaya Bunar. După un drum de țară ce șerpuiește domol printre câmpuri verzi cu vaci bălțate, ne-am trezit față-n față cu un peisaj absolut încântător. O cascadă care se arunca practic de pe stâncă direct într-un lac cu apă turcoaz. Un pic mai încolo, câmpuri verzi ce se ridicau domol către dealuri galbene de atâta floare. Un râu cu podeț de lemn te ducea pe malul lui de la cascadă până spre pajiști. Iar copiii nu știau cum să mai zburde, în sfârșit eliberați de statul în mașină.

mănăstirea Schimbarea la Față
În drum spre România, am decis să facem un ultim popas la Ruse pe care am avut surpriza să-l descopăr mult mai frumos decât mă așteptam. Adică, în mintea mea, era ceva de genul Giurgiu. Dar nu. E curat, are un centru pietonal larg, cu flori, cu spațiu de alergat și bineînțeles cu restaurante. În fruntea lor, imediat lângă teatru, se află așa numitul Happy Bar and Grill. Nu știu cât de happy o fi el, dar noi cu siguranță am fost. Mamătă, mamătă (ca să vorbesc cu accent bulgăresc), ce mâncare! Meniul e cu poze, mâncarea arată ca-n poze, felurile de mâncare sunt numeroase, prețurile super decente, se poate plăti și-n lei, se mănâncă de la salate, aripioare cu sos barbecue până la sushi, șalău și niște super prăjituri și se așteaptă după o masă pentru că e full. Cred că nu suntem singurii români care au decis să facă turism culinar peste Dunăre, pentru că practic 80% dintre clienți erau de-ai noștri. Personal, cred că m-aș mai duce la Ruse, dar într-o zi lucrătoare ca să prind deschise și magazinele de pantofi. Vă spun, merită saltul peste Dunăre!

La final, câteva concluzii: am stat de vineri până duminică, dar am făcut lucruri cât pentru cinci zile. A fost frumos, ieftin și simplu. Se poate ajunge inclusiv cu autocarul, dar nu știu cum se procedează cu excursiile opționale. Ne-au mai rămas chestii de făcut în zonă. Un sit arheologic pe care nu am apucat să-l vedem, aproape de localitatea Hotnitsa, canionul Negovanka, chiar și canionul de la Kaya Bunar pe care din lipsă de timp l-am lăsat pe o dată viitoare. Pentru că sigur va fi o dată viitoare.

3 comentarii:

Anonim spunea...

même si c'était pas très loin de la Roumanie,apparemment le voyage fut un de rêve :) Tu as bien décris les beaux paysages et spécialement les plats très riches et très délicieux ! mais il faut que tu passes à la pèse personne pour vérifier quelque chose ....:) Comme moi aussi j'aime beaucoup les voyages ,j'ai beaucoup apprécié ton récit car c'était vraiment plaisant et intéressant de le lire .Moi aussi j'ai profité,ça fait déjà une quinzaine de jours,d'un voyage à Lisbonne.Même si la durée était relativement courte (4 nuits),c'était vraiment formidable et ça m'a permis de connaitre un pays et un peuple que je connaissais pas ! j'étais très agréablement surpris !

ioana spunea...

Je reve de voir Lisbonne un jour. J'adore la langue et les fados!

Anonim spunea...

tu vas pas le regretter.Le fado est présent dans toutes les ruelles sinueuses de lisbonne...une ville vraiment à "savourer"

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes