Ce faceți? Ați terminat curățenia? Ați vopsit ouăle? Gata drobul, friptura, salata de boeuf, borșul de miel, pasca, cozonacii? Poftim? Ah nu, eu n-am făcut nimic. Doar niște ouă pe care aveți prilejul să le admirați în poza de mai jos. In rest, am reușit să mă invit la masă la alții mai harnici. Cu această ocazie, am avut timp să mă vopsesc, să iau prânzul la libanezii din mall și să termin o nouă carte scrisă de Anamaria Smigelschi despre care v-am mai povestit eu la un moment dat. Pentru aceia dintre dvs care au deschis televizoarele mai târziu, Anamaria Smigelschi este artist plastic, văduva pictorului Alin Gheorghiu și autoarea cărticelelor cu Luna Betiluna și Dora Minodora.
Ca și volumul de memorii Gustul, mirosul și amintirea, și prezentul jurnal de călătorii Mai de ieri, mai de departe... te ia repede de mână și te trage după autoare care îți povestește într-un mixt savuros de umor și informație, despre călătoriile pe care le-a făcut de-a lungul anilor. Si credeți-mă, veți rămâne impresionați atât de numărul excursiilor cât și de locații, mai ales că vorbim de călătorii întreprinse în bună parte în anii de comunism. Aceia dintre voi care ați prins perioada lui Ceaușescu, cu siguranță vă veți delacta cu poveștile Aneimaria Smigelschi despre diurne, controale la vamă, bișniță și fel de fel de jocuri de imaginație la care recurgea tot românul scăpat în străinătate în încercarea disperată de a-și cumpăra și el ceva.
Mai mult decât o carte de călătorie, volumul de față te ajută să pătrunzi și-n lumea artiștilor plastici de la noi, să vezi "pe viu" cum le e atunci când sunt invitați la expoziții în străinătate, cât efort presupune un vernisaj, câte sandviciuri trebuie să facă uneori pentru cei invitați (da, da, e vorba de sute de tartine de care se ocupă însuși artistul) și cum trebuie să învețe să se descurce cu ce au la îndemână. La fel de bine cartea este impresionantă și prin locurile unde a ajuns autoarea. Practic, a bătut lumea în lung și-n lat, din Italia și Franța până-n Rusia, China, apoi in India, în Orientul Apropiat și Mijlociu, până-n Egipt și mai departe, pe continentul american. E o carte care se citește ușor, cu zâmbetul pe buze pentru că umorul autoarei tâșnește la fiecare pagină, spărgând paragrafele pline de explicații și informații.
Odată călătoria încheiată și cartea terminată, te trezești spunându-ți în gând "da' mult s-a mai plimbat femeia asta!" Citiți-o! O să vă placă! Si dacă tot sunt aici, profit de ocazie să vă urez și eu Sărbători fericite și sănătate! Si mai lăsați treaba. Profitați de vremea bună și faceți ceva pentru voi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu