- Câți ani are mama ta?
Mă gândesc înainte să răspund. Nu pentru că nu aș ști pe dinafară, ci pentru că la fel ca toate mamele din lume și mama mea are, pentru mine, altă vârstă decât cea din realitate. In ochii mei, mama mea nu are mai mult de patruzeci și cinci de ani, are părul creț, unghii roșii, vara poartă o pereche de saboți maro, cu tocuri de lemn, cu care atunci când urcă scările de la noi, de la bloc, face poc-poc, anunțându-și venirea. Mama are fuste cu două rânduri de volane și un ilic din același material, făcute de doamna Dima, care de fiecare dată când venea la noi, să-i ia măsurile, mă fascina cum reușea ea să țină acele alea, de gămălie, între buze, fără să le înghită.

Mama stă pe terasa de la Cumpătu și râde tare, iar la gât are mărgele roșii asortate cu niște cercei cu clips. Când mă strigă să vin de la joacă pentru că e ora de masă, vocea ei se aude până hăt, departe, poate chiar până în vârf de munte, mă gândesc eu, poate chiar până la București. Iarna, când prinde a ninge cu fulgi d-ăia mari, mama mă scoate cu sania în Cișmigiu și mă trage pe aleile pustii luminate câș, de câte-un felinar aprins. Și fuge pe zăpadă cu sania după ea și eu nu cred să existe pe lume cineva mai puternic decât mama.

Mama mea ar putea sta ore în șir la piață doar așa, să se uite, să atingă, să miroasă. Si nu pleacă niciodată fără flori. Are câte o vază în fiecare cameră. Una de cristal pe măsuța de lângă geamul de la bulevard, una neagră, ca o amforă, pe biroul de la ea din cameră. Apoi mai este vaza mare, aia de stă pe jos și cu care mai blocam câteodată ușa de la camera mea, să o ținem lipită de perete ca să o facem una cu sufrageria când ne veneau musafiri.

Când intră pe ușă, mama miroase a Chanel și a cornulețe cu gem și mirosurile astea două s-au amestecat așa de tare în părul ei și în spatele urechii încât aș putea, chiar și cu ochii închiși să o găsesc.De fapt, nici nu trebuie să o caut prea mult. E suficient să mă iau după sonata ce se aude la radioul din bucătăria ei, cu faianța cu buline portocalii și mama sigur e acolo, amestecând în fel de fel de oale care își saltă capacele, bolborosind molcom și scoțând aburi ca niște locomotive mici.

Uneori, în ochii mei, mama e în curte, la Beiuș, face supă de găină cu tăieței și nici nu am nevoie să o văd, ci doar să știu că dacă mi se întâmplă ceva, dacă vreunul din băiețeii cu care mă joc m-a tras de cozi sau mi-a dat vreun brânci ea e acolo și pot oricând să mă duc la ea, să mă ia în brațe. Când mă uit la mama, mă văd pe mine mică. Și brusc mă simt în siguranță. Pentru că nimic nu este mai liniștitor decât să știi că ești în continuare copilul cuiva. Cât despre vârstă, nici nu contează câți ani are mama. Eu pot oricând să închid ochii și să mă țin după mirosul de Chanel și de cornulețe cu gem. Atâta timp cât se aud sonate în bucătăria noastră cu buline, mă simt în siguranță. Să-mi trăiești, mamă și la mulți ani!