Are you ready? I said: aaaare youuu reaaady? Buuun, căci după cum v-am ameninţat zilele trecute, seria poveştilor londoneze nu s-a terminat. Ba dimpotrivă, având în vedere că astăzi o să vă spun cele mai cele lucruri pe care le-am făcut. Şi o să încep şi cu cele mai accesibile: două tururi de oraş gratuite. Hm, accesibil, nu? Am descoperit felul acesta de a vizita oraşe la Atena când gazda noastră ne-a rezervat un tur de trei ore prin capitală, în engleză, cu o tinerică minunată drept ghid, tobă de carte şi iremediabil îndrăgostită de locurile din jur. După trei ore am avut efectiv senzaţia că am început să mă orientez altfel în spaţiu: ştiam poveşti, aveam repere şi mai ales îmi făcusem o idee despre istoria Atenei.

La Londra nu aveţi nevoie de nicio gazdă care să vă rezerve un astfel de tur. Şi asta pentru că aveţi o listă cu toate tururile propuse pe spatele unei hărţi disponibilă gratuit la ghişeul unde se vând biletele de autobuz pentru centrul oraşului. Pe făcătorii ăştia de tururi îi cheamă Strawberry Tour şi îi găsiţi sau prin oraş (îi veţi recunoaşte după umbrelele cu căpşună) sau pe pagina lor de net. Inainte să intru în amănunte, să vă spun totuşi că aceste tururi durează trei ore la sfârşitul cărora îi oferiţi ghidului preţul pe care îl consideraţi voi corect pentru munca lui. In general, am văzut că se obişnuieşte să se dea cam 10 euro de căciulă, adică vreo şapte lire. Am observat însă şi o familie care a plecat fără să dea nimic şi un olandez care i-a dat ghidului o bancnotă de 20 de lire. Depinde de voi. 

Acum, despre tururi. Sunt multe şi pentru toate gusturile. Aveţi, de exemplu, turul Harry Potter, turul Jack Spintecătorul, turul barurilor, turul de Artă stradală din Soho, turul Fantomelor şi cele două, clasice, pe care le-am ales eu şi anume cel de pe malul estic şi cel de pe malul vestic al Tamisei. O să vă spun doar atât: până să merg în aceste tururi, mă plimbam de bezmetică printre monumente, făceam câte o poză cu telefonul, să fie, şi torturam infanta obligând-o să bată bulevardele aiurea şi să se uite la clădiri care nu-i spuneau nimic. Apoi, i-am cunoscut pe Adam şi pe Alex, ghizii de la Strawberry şi dintr-o dată totul a căpătat sens. Am avut parte de un curs de şase ore de istorie, în total, în compania a doi tineri absolvenţi de universitate (Adam a făcut de altfel, un master la Oxford), plini de umor, pe care i-am ascultat cu gura căscată, la poveştile cărora am râs şi care ne-am povestit într-un stil foarte degajat o groază de lucruri despre Marea Britanie şi Londra. Cât despre Ana, ea a fost super entuziasmată, mai ales că băieţii ăştia erau şi frumuşei. Ce trebuie să faceţi pentru a beneficia de un astfel de tur? Nimic. Intraţi pe pagina lor ca să vedeţi zilele şi orele tururilor (sunt cam în fiecare zi, de obicei în jur de 10h00) şi după ce aţi ales, vă duceţi la locul de întâlnire. In general, grupurile pot fi de la câteva persoane (la Atena am fost 8) până la câteva zeci (la turul din Londra făcut de Alex ne-am strâns cam 50 de turişti). Este şi o ocazie să cunoaşteţi oameni din toate colţurile lumii şi să descoperiţi oraşe atunci când, să zicem, călătoriţi singuri, în interes de serviciu şi n-aveţi decât o zi sau nici măcar la dispoziţie. Tururile sunt disponibile în engleză sau spaniolă. 

După cele două tururi, urmează cele două zile petrecute în afara Londrei. La Oxford şi la Brighton. Ambele destinaţii sunt cam la o oră şi ceva distanţă de capitală şi biletele de tren pentru un adult şi un copil dus-întors au fost de vreo 30 de lire la Oxford şi 20 la Brighton. Înainte să intru în amănunte, trebuie să vă fac o mărturisire: unul dintre lucrurile care se aflau pe lista scurtă de visedeîndeplinitînaintesăcrap era să ajung şi eu într-un orăşel englezesc aşa cum văzusem în filme. Aşadar, atunci când eram cu biletele de avion pentru Londra în buzunar, eu nu mă gândeam decât la orăşelul meu. Iată de ce am ajuns noi la Oxford. Dintr-o dată, m-am simţit ca-n Harry Potter. De altfel, câteva scene au fost filmate acolo. Ca să descoperim locurile în timp util am luat un free urban tour  care ne-a ajutat să ne facem o idee. 

După trei ore, timp în care mă gândeam la învăţământul de la noi şi la anii lumină care ne despart de învăţământul de la ei, am decis că dat fiind visul meu, ziua aia merita să fie consemnată printre amintiri ca fiind aproape perfectă. Şi atunci, am descins în cea mai veche cafenea din oraş şi am lăsat-o pe Ana să facă cinste cu un adevărat Five o'clock tea, cu prăjiturele şi gem şi cu ceai cu lapte. Iar ca ziua să fie şi mai frumoasă, ne-am dus spre după amiază în grădina botanică, absolut fantastică. Atât de fericită am fost cu excursia mea la Oxford încât infanta, setată să mă enerveze, a ajuns să-mi spună măi, mamă, nici nu pot să mă mai oftic pe tine, cu zâmbetul ăsta larg care ţi-a rămas pe faţă! Dacă ajungeţi prin preajmă, vedeţi că sunt nişte librării foarte frumoase. Şi luaţi-vă un tur, economisiţi timp şi energie şi mai ales aflaţi poveşti despre Alice în Ţara Minunilor, Tolkien sau Harry Potter. O să vedeţi chiar şi sala în care s-a filmat momentul cu împărţirea pe caste.

La Brighton am ajuns la sugestia nepotului meu care tocmai fusese cu gaşca. In plus, am şi eu un fix (pe lângă cel cu orăşelul de provincie) şi anume să văd marea acolo unde există. Iar Brighton este, aţi ghicit, chiar pe malul apei. Mi-a plăcut nespus ieşirea asta. In primul şi-n primul rând pentru că, nu ştiu ce curenţi şi energii s-au abătut asupra Anei când a intrat cu picioarele în apă, dar a fost într-o pasă excelentă toată ziua. Nu numai că nu ne-am hârâit, dar chiar a catadicsit să se arate veselă şi binedispusă într-atât încât a ridicat embargoul pe poze şi m-a lăsat s-o imortalizez. Orăşelul este adorabil: colorat, animat, plin de turişti şi de baruri şi cafenele, cu o stradă comercială unde vă sugerez să vă uitaţi după magazinele de ceai şi cafea, un parc frumos în jurul unei clădiri somptoase care adăposteşte un muzeu şi o plajă care nu există. Aţi auzit foarte bine: imaginaţi-vă nişte camioane care au strâns pietre de pe versanţi şi le-au vărsat pe malul mării. Nu e vorba de pietricele, ci de bolovănaşi mai mari sau mai mici pe care e imposibil să mergi în picioarele goale. Chestia cu camionele era o metaforă, nu luaţi de bună toate poveştile pe care vi le spun!

Am terminat şi cu excursiile. Am lăsat pentru la urmă cel mai frumos lucru pe care l-am văzut la Londra. In orice caz, cel mai frumos pentru Ana. O comedie muzicală. Recunosc că am fost surprinsă să văd câte teatre şi săli de spectacole pot fi în oraşul ăsta şi ce viaţă culturală intensă se desfăşoară. Dar mai ales la ce standarde! Dragii mei, după ce am văzut The Lion King la Lyceum Theatre, am ajuns să privesc producţiile româneşti de acest tip cu simpatia cu care îţi priveşte rudele de la ţară. Producţia pe care am avut şansa să o aplaud mi-a întrecut orice aşteptări: ce buget şi ce talent şi câtă şcoală şi măiestrie pentru o asemenea mobilizare de forţe! Pentru că exact asta am simţit. Că am asistat la un spectacol care s-a dorit perfect. Ce decoruri, ce costume, ce inginerie să facă punerea în scenă, ce voci, ce coregrafie, ce orchestră! Ana a avut lacrimi în ochi şi recunosc că nici eu nu am fost departe. Dacă vreodată vă duceţi la Londra, aruncaţi un ochi înainte pentru că, luate din timp, biletele la un astfel de spectacol sunt în jur de 20 de lire. Şi merită fiecare bănuţ. Este realmente o experienţă! Şi da, copila a fost arhi fericită, mai ales că ea a fost cea care în prima zi a văzut afişul şi şi-a dorit din tot sufletul să meargă. Noroc cu verişoară-mea (mama nepotului cu Brighton-ul) că ne-a cadorisit cu biletele.

Şi dacă la sfârşit vă întrebaţi câte rude mai am prin Londra, o să vă spun că nepotul are şi o soră sau vară-mea mai are şi o fată, cum vreţi voi. Gata, acum ştiţi tot. Ba nu. Mai trebuie să vă povestesc ceva. Cum să faceţi faţă furiilor adolescentine care bineînţeles că izbucnesc exact când vă e lumea mai dragă. Dar despre asta, pe luni-marţi încolo.