vineri, 20 iulie 2018

Niște cărți

Știți despre ce nu am mai vorbit de ceva vreme? Despre cărți. Și chiar avem ce vorbi pentru că iată, am sub ochi trei romane extraordinare ale unor scriitori români pe care vă sfătuiesc să nu-i ocoliți. (încă am văzut că există persoane care evită autorii autohtoni). O să vă povestesc în ordinea în care le-am citit și voi începe cu o carte recomandată de o prietenă, într-o seară, pe facebook, când stăteam și noi, de vorbă, ca fetele. Se numește Căsnicie și e scrisă de Dan Coman. Cartea asta este despre un el și o ea care se căsătoresc, fac un copil și ajung să trăiască o poveste împreună doar pentru că așa s-au obișnuit. E nevoie de un al treilea, un fel de liant care să lipească fisurile, să-i tragă cât mai aproape unul de celălalt, să-i țină împreună fiindcă separat, nu mai știu cum să funcționeze și le e frică să încerce să învețe. Când al treilea dispare, el și ea se prăbușesc și rămân din nou, singuri. Đeși titlul implică musai ideea de cuplu, de "doi", cartea lui Dan Coman este despre singurătate și despre sacrificiul pe altarul relațiilor. Pe lângă subiect, frumusețea acestei cărți constă în felul în care autorul știa să vorbească, pe rând "ca bărbat" și "ca femeie". Personajele își pasează dreptul la replică de la unul la celălalt, într-o încercare a autorului de a explica de ce se rup iubirile când se rup.



A doua carte este complet atipică. Grădina de sticlă este cel de-al doilea roman al Tatianei Țîbuleac și ca și primul, aproape că te înșfacă. A fost suficientă o propoziție- Mă nasc noaptea, am șapte ani pentru ca autoarea să te lege mâini și de picioare și să te tragă după ea într-un univers greu, populat de personaje descrise în tușe groase, un univers pe care aproape că-l poți simți, mirosi, gusta. De altfel, scriitura Tatianei Țîbuleac este atât de plastică încât pare vie. Povestea este cea a Lastocikăi, o fetiță luată de la orfelinat de către Tamara Pavlovna, o femeie care încearcă să facă avere strângând sticle goale, într-un Chișinău ce pendulează între două culturi. Cu această poveste, autoarea se așează la granița dintre Rusia și restul lumii, dintre două limbi și două culturi și te obligă pe tine, cititor, să trăiești pe viu drama atâtor oameni din Moldova. Incă o dată, stilul Tatianei Țîbuleac face ca această scriitoare să devină o voce unică în momentul de față, în literatura contemporană.

Celelalte povești de dragoste scrise de Lucian Dan Teodorescu se doresc a fi niște frânturi de viață perfect legate unele de celelalte pe măsură ce înaintezi în lectură. Cartea este un fel de puzzle care se construiește în jurul acelorași personaje care populează unsprezece povești de iubire în care, deși personaj principal, iubirea mai degrabă lipsește. Minunat este felul în care autorul știe să-și facă personajele să vorbească. Intră în capul lor, li se substituie cu totul, sare de la un gând la altul cu repeziciunea și naturalețea celui care nu se știe privit. Cartea este mai degrabă film lucru deloc surprinzător pentru un autor cunoscut ca și scenarist.

Dacă mai aveți autori români buni de menționat, las lista deschisă.

1 comentarii:

Cornelia spunea...

Multumesc de recomandari! Mi le notez pentru a le cauta. Ultimele 2 romane de autori romani au fost Hanul Lui Manuc (Simona Antonescu) si Barbatul care aduce fericirea (Catalin Dorian Florescu). Le recomand pe amandoua si am pe lista de citit si alte romane de-ale lor.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes