Când Lala a venit la noi, se numea Jack şi costumaşul lui viu colorat mirosea a curat. Acum se numeşte Lala, are o pată mică de cacao pe faţă, iar hăinuţa în albastru şi verde este uşor ponosită.

A apărut la noi într-un moment de restrişte. Pe vremea când Ana nu voia să doarmă decât cu degetul meu pe post de păpuşică. Avea vreo 10 luni şi în fiecare noapte, degetul meu arătător ducea o luptă acerbă doar-doar va scăpa din închisoarea celor 5 degeţele. A fost nevoie de o minte de bărbat să rezolve situaţia.

M-a luat soţul într-o zi la Baby Expo şi după câteva minute de căutări l-a găsit. L-a apucat de moţul albastru de la fes, ăla pe care Ana îl mestecă şi acum când nu reuşeşte să adoarmă, l-a învârtit deasupra capului, l-a întors spre stânga, apoi spre dreapta, l-a apăsat un pic pe burta viu colorată să vadă cât e de moale şi a decretat: ăsta e! Mă uitam cu ochii măriţi de groază la cel ce avea să-mi înlocuiască degetul din palmă. Un clovn? Un cap colorat cu zâmbet şi privire cusută cu aţă colorată? Eu speram la un iepuraş, sau un căţeluş. Sau chiar un hamster pufos. Dar ăsta?! O să se sperie copilul de el!

Lala

Dar copilul  nu s-a speriat. S-a ridicat greoi, agăţându-se de barele de la ţarc, l-a privit lung pe Jack, căci ăsta era numele lui de magazin, apoi i-a zâmbit larg; când tata a întrebat-o cum vrea să-l cheme, Ana a spus, întinzând mânuţele, ce putea şi ea să spună: la-la!  Şi Lala a rămas. A rămas la noi cu numele şi cu toată fiinţa lui de clovn caraghios.

Acum l-am luat din pătuţul Anei şi l-am aşezat în faţa mea pe birou. Să mă inspire.
- Ia zi, măi Lala, ce să scriu eu despre tine? Nu zici nimic?
Doar Anei îi zice. Îi zice poveşti în fiecare seară, atunci când în casă e noapte şi prea multă linişte. De acolo, din îmbrăţişarea în care doarme, Lala veghează. Se uită cu ochii lui cusuţi cu aţă verde de jur împrejur,  la Ursul mare de pe jos ce sforăie zgomotos. Eu nu-l aud, dar sunt sigură că sforăie. La Croco, crocodilul lung şi verde de la capul patului, la Pufi, căţeluşul acceptat în pat pentru că altfel plânge şi-i trezeşte pe ceilalţi. Şi la puiul de om de lângă el ce-l căută noapte de noapte prin somn. Căci fără Lala, Ana nu doarme.

- Ne-a crescut puiul, zice Lala.
- Şi tu ai cam îmbătrânit, Lălică! îi zic eu pe numele de alint.
Lala zâmbeşte. E drept ca el oricum zâmbeşte, aşa e gura lui din aţă roşie. Dar acum, chiar simt că zâmbeşte. Cu complicitatea celor sortiţi să ocrotească aceeaşi fiinţă. Acum, că Ana e la grădiniţă, Lala se odihneşte. Capul cu fes roşu i-a căzut într-o parte, iar pata de cacao cu lapte aproape că nu se mai vede.
- Lala, tu chiar dormi?
Nu răspunde. Doar moţul de la fes pare că tresare uşor. O să mă opresc din scris să-l pun înapoi în pătuţ. Uşor, cu grijă, să nu-i tulbur visele de pluş. Somn uşor, clovn blând! Lala-al nostru!

Şi iată că s-a întors. Veselă şi cu muci. Şi fără voce. Dar, veselă. Din autocar, direct la mine în braţe.
-Mamiii! Tatiii!
 Am luat-o în braţe. Am pupat-o. Pe frunte. Cam caldă. Dar veselă. Am hrănit-o, am oblojit-o, am culcat-o în pătuţul ei.
- Te-ai distrat?
- Îhî.
- Ţi-a fost frig acolo?
- Nu. Dar am văzut zăpadă.
Am încercat să fac o legătură între muci şi pantofii din picioarele ei.

Apoi, suflându-i nasul încă şi încă, între două linguriţe de Paracetamol, pun întrebarea de care îmi era groază:
-Ai dormit?
 Mutrişoară tristă, colţurile gurii lăsate în jos, mâini întinse spre mine, oftat prelung.
- Am plâns.

Mi-am adus aminte de prima excursie cu grădiniţa. Cea în care am hotărât să mergem şi noi după ea, just in case. Şi bine am făcut. La 11 seara, ne-a sunat educatoarea că Ana a plâns până a vomitat. Că ea nu poate să doarmă fără cântecele mele. La următoarea excursie, am decis: dacă nu vrei să mergi fără noi, nicio problemă, stai cu noi acasă. Şi-a luat inima în dinţi şi a plecat curajoasă cu ceilalţi. Dar, de dormit, ioc. Şi-a suflat nasul toată noaptea, iar pe la 5 a.m, se uita pe geam la cum răsare soarele. Era vară.

Am zis că a treia oară o să fie cu noroc. Dar, nu prea a fost. A plâns mai puţin, l-a luat pe Lala în braţe (chiar trebuie să vă spun povestea lui), s-a lipit de perete, şi-a pus picături în nas şi a aşteptat să-i treacă jalea. A trecut doar dimineaţă, dar a reapărut în noaptea următoare.
- Eu nu pot să dorm fără cântecele tale, mami!

Mi-e ruşine să spun, dar vorbele astea m-au făcut să mă simt aşa de bine. Ca o îmbrăţişare mare şi caldă ce nu vreau să se termine.

Am vorbit aseară cu tata despre tine, despre ce noroc avem că eşti cu noi, despre cât de mândri suntem de familia noastră şi cât de fericiţi suntem toţi trei. Ne-am dat seama că uneori suntem prea severi cu tine, că îţi cerem poate prea mult pentru cei 6 ani ai tăi, că poate te criticăm atunci când tu eşti prea obosită să ne faci pe plac.

Cred că greşim când te vrem mai atentă la lucrurile mărunte, greşim când ne răstim la tine pentru că am avut o zi proastă la birou, greşim când stăm mari şi adulţi în faţa ta şi-ţi povestim despre necazurile vieţii.

Ştiu că de multe ori vocile noastre sună prea tare pentru tine, ştiu că tu ne iubeşti aşa cum suntem, iar noi încercăm să te facem aşa cum vrem noi, că poate biciuim timpul cu sfaturile noastre ca să-l facem să treacă mai repede. Că uneori uităm că eşti doar mică şi că ai nevoie de un locuşor sigur unde să te simţi ocrotită.

Dragă Ana, am vorbit aseară cu tata despre tine şi despre cât de mult te iubim şi ne iubim. Abia aştept să te întorci acasă din excursie. O să-ţi fac pizza şi plăcintă cu mere. Şi nu, nu o să-ţi citesc ce am scris despre tine. O să-mi citesc mie ori de câte ori voi avea o zi proastă şi o voce răstită. Ori de câte ori tu o să fii plecată. Până creşti mare. Apoi, sper să-mi scrii tu mie.

Culeasă de pe Internet:

Pijama, check. Şosete, chek. Bluze cu mânecă lungă şi tricouri, check. Costumaţie pentru discoteca de sâmbătă seară, că deh, aşa se poartă în excursie, check. Blugii cei noi stau şi ei cuminţi în valijoară, lângă cizmele de cauciuc şi super hanoracul la super ofertă de la Decathlon. Doar 27 de lei şi mama poate să stea liniştită că odrasla nu va muri de frig şi nici nu va transpira pe dealuri.

Să revenim deci: trusa de toaletă, check. Chiloţi şi maieu, aşişderea. Pacheţelul cu mâncare pentru drum stă cuminte în bucătărie şi aşteaptă să fie aşezat în rucsăcelul roz cu ponei. Doar Lala şi pernuţa nu sunt încă la locul lor. Fără pernuţa ei, Ana nu doarme bine. Fără Lala, nu pleacă. Despre el, voi povesti altă dată. Nu e un personaj despre care să vorbeşti aşa, în treacăt.

Acum copilul e în pat şi bagajul de excursie pregătit. Doar eu nu sunt pregătită. Trei zile şi două nopţi fără Ana. Vă ţin la curent.

Am avut un week-end excelent! Aşa a decretat Ana duminică seara, înainte de a cădea răpusă de oboseală. Lista de distracţii a fost lungă şi surprinzătoare. A început cu o plimbare pe role în Cişmigiu, la modul pune rola, scoate rola, în funcţie de locul de joacă unde voia să meargă. Şi bineînţeles că le-a luat la rând. Şi nu sunt puţine. Apoi, am stat  şi am dirijat o raţă de pe lac ce se scufunda după niscaiva peştişori. Hai, fundul sus, capul în jos, lăbuţele drepte, bravooo! ţipa Ana de pe margine.

După raţă, tobogane şi role, am trecut pe la buni. Acolo, într-o cameră mare cu draperii albastre şi cu patul acoperit de o cuvertură portocalie, se găseşte o cutie. Şi-n cutie, ce să fie? Ei bine, o colecţie întreagă de mărgele şi brăţări. Ana le zice comori şi se joacă de-a prinţesa care primeşte în dar un cufăr de nestemate pe care  le pune de-a valma la gât, mâini şi pe frunte. Apoi, se postează în faţa oglinzii şi stă şi se admiră şi-şi vorbeşte singură minute în şir. Şi parcă aş fi eu şi mama ar fi tânără şi restul ai casei în viaţă.

În drum spre casă, am cumpărat o gogoaşă şi ne-am oprit sub castanii din cartier. Rezultatul? O pungă plină. La recensământul din camera ei, au rezultat 120 de castane. Am decis în familie să le expatriem la grădiniţă să se bucure şi ei de recolta noastră.
După-amiază, tandemul tată-fiică a fost la Antipa. Absolut fantastic! au spus amândoi, povestindu-mi despre schelete de balene şi dinozauri, reptile, insecte, peşti şi câte şi mai câte minunăţii. Absolut fantastic, am spus şi eu proaspăt trezită după un somn de trei ore.

Duminică dimineaţa:  parcul  Titan cu loc de joacă, castani, lac şi păuni, seara -  restaurantul Trattoria il Calcio de pe Delea Veche. Ocazia? O aniversare. Invitaţii? Prieteni de-ai noştri plus una bucată copil de patru ani. Ana l-a numit "bebe blond" şi l-a plimbat când prin curte, când pe la toaletă, când pe sub nasul celor ce prepară pizza sub ochii clienţilor. Primul şoc când am ajuns acolo, a fost s-o aud pe fie-mea spunând cu nonşalanţă : "ah, eu am mai fost aici!' Ne uităm uimiţi la ea. "Păi da, cu grădi!" Acum ştiu şi eu de ce costă aşa de mult pe lună.

Fiindcă e cam scump. Cam, nu foarte. Asta dacă nu vrei să mănânci în fiecare zi la ei. Dar, e bun. Foarte bun. Au şi paste şi supe şi salate şi pui şi porc şi vită cu nişte cartofi la cuptor cu rozmarin demenţiali. Si pizza uriaşă din care pot mânca lejer două persoane.  Una peste alta, ne-a plăcut. Mai ales că indivizii sunt obişnuiţi cu puradei ce mişună peste tot. Aşa că au şi creioane colorate şi hârtie, au terasă frumoasă, bomboane la intrare şi dacă-ţi pui şi şarmul personal la bătaie, cum a făcut prietenul mai mic şi mai blond al Anei, poţi obţine chiar şi un loc pe scaun lângă paznic şi acces nelimitat la punga lui de pufuleţi.

Cam asta ar fi pentru week-end-ul nostru trecut. Cât despre cel ce urmează, ei bine, asta e altă poveste. Urmează cel în care Ana va pleca cu grădiniţa la Moeciu, într-o excursie de trei zile. O să avem de povestit!

Primele dimineţi fără soare strălucitor au dat startul în parcurile din Bucureşti la colecţia autohtonă de haine pentru copii septembrie-octombrie. Ea cuprinde, după cum urmează: o căciuliţă strâns legată sub bărbie, cu cozoroc sau cu moţ. Un pantalon lung din material molicel şi călduros, după spusele unei bunicuţe, obligatoriu mai ales în cazul copiilor cu unul, maxim doi muci. O bluză cu mâneci lungi care se asortează perfect cu o jachetă de trening, încheiată regulamentar până sub gât, lăsând să se vadă, totuşi,  şnurul de la căciuliţă. În loc de ovaţii şi aplauze, actuala colecţie - din păcate aceeaşi în fiecare an -  este însoţită de strigăte şi exclamaţii nevrotice: Uită-te la tine cum ai transpirat! O să răceşti iarăşi şi o să mergem la doctor să-ţi facă injecţii! Dar, mi-e cald, buni! Normal, dacă alergi ca apucatu'!

Cât despre noi ăştialalţi ce ne încăpăţânăm să purtăm tricourile şi pantalonii subţiri din colecţia trecută, ne bucurăm de soarele toamnei ce a împins astăzi termometrele până la 26 de grade.
O toamnă plăcută vă urez. Mă duc să beau o bere la o terasă cu soţul şi copilul. Şi da, o să-l las în tricou. Şi pe copil.