Dragii mei, astăzi vom vorbi despre uciderea din faşă a dorinţei de a citi. Procedura e relativ simplă şi cu o rată foarte mare de succes în şcolile din România.

Se ia aşadar una bucată puradel de vreo 7 ani, se bagă la şcoală, se chinuie vreun an de zile cu scris şi citit şi când vine în sfârşit vacanţa mare, pac, îi tragi în moalele capului cu ditamai tema pentru vară. Pentru a-şi atinge scopul, tema trebuie să fie stufoasă, să necesite mult timp, să nu presupună nimic distractiv şi să distrugă sistematic ziua de vară şi nervii părinţilor. Ah, şi pentru puncte suplimentare trebuie să fie şi inutilă sau, şi mai bine, imposibil de rezolvat.

Iată un exemplu: ce-ar fi să-i punem pe ăştia mici ce tocmai terminară clasa I să citească peste vară poveştile lui Creangă, Ispirescu şi Delavrancea? Dar nu d-alea repovestite, ci în original, cu toţi pârdalnicii şi smotoceii şi alte d-astea de le studiarăm şi noi prin liceu. Şi ca să fim siguri că odrasla chiar va face ce i s-a spus, o obligăm să copieze din poveste nişte cuvinte bine alese de Doamna şi apoi să le găsească sinonime. Iată o listă de astfel de cuvinte: blazon, steag, brazdă şi, pour la bonne bouche, unul cu care copilul va fi cu siguranţă făcut KO: nicovală.

Dacă nici după această temă copilul dumneavoastră tot nu s-a scârbit de ideea de a citi, nu-i nimic, şcoala noastră vă vine în întâmpinare, propunându-i spre lectură o frumoasă şi emoţionantă povestire. Cică ar fi scrisă de Delavrancea, iar subiectul este menit să ţină copilul departe de cărţi mult timp de acum înainte. În mare e vorba de un băieţel sărac cu o mamă bolnavă şi care, în noaptea de Crăciun, se duce să colinde ca să facă rost de nişte bănuţi pentru lemne. Şi cum se chinuie el aşa să-şi ajute mama, iată că aceasta este răpusă de boală şi de frig. Dar lucrurile nu se termină aici. Autorul povesteşte şi cum vine preotul să o ducă la groapă în timp ce băieţelul plânge şi urlă. Final! Hm, ce ziceţi? Hai că am dat lovitura cu povestea asta. Pe vremea noastră era cu Puiul ăla de era lăsat de izbelişte -- acum a trebuit să trecem la chestii mai serioase, că ăştia mici din ziua de azi nu se mai sperie aşa de uşor cu atâtea desene cu monştrii şi fantome. Dar eu zic că după o astfel de vară la sfârşit de clasă întâi, am reuşit să scârbim suficient copilul ca să intre şi el în rândul lumii şi să urască şcoala aşa cum trebuie şi cum se doreşte.

P.S. Toate exemplele de mai sus sunt adevărate. Le-am aflat ieri de la bunica unui copil din anturajul Anei.