luni, 10 octombrie 2011

Cântec de leagăn

Şi iată că s-a întors. Veselă şi cu muci. Şi fără voce. Dar, veselă. Din autocar, direct la mine în braţe.
-Mamiii! Tatiii!
 Am luat-o în braţe. Am pupat-o. Pe frunte. Cam caldă. Dar veselă. Am hrănit-o, am oblojit-o, am culcat-o în pătuţul ei.
- Te-ai distrat?
- Îhî.
- Ţi-a fost frig acolo?
- Nu. Dar am văzut zăpadă.
Am încercat să fac o legătură între muci şi pantofii din picioarele ei.

Apoi, suflându-i nasul încă şi încă, între două linguriţe de Paracetamol, pun întrebarea de care îmi era groază:
-Ai dormit?
 Mutrişoară tristă, colţurile gurii lăsate în jos, mâini întinse spre mine, oftat prelung.
- Am plâns.

Mi-am adus aminte de prima excursie cu grădiniţa. Cea în care am hotărât să mergem şi noi după ea, just in case. Şi bine am făcut. La 11 seara, ne-a sunat educatoarea că Ana a plâns până a vomitat. Că ea nu poate să doarmă fără cântecele mele. La următoarea excursie, am decis: dacă nu vrei să mergi fără noi, nicio problemă, stai cu noi acasă. Şi-a luat inima în dinţi şi a plecat curajoasă cu ceilalţi. Dar, de dormit, ioc. Şi-a suflat nasul toată noaptea, iar pe la 5 a.m, se uita pe geam la cum răsare soarele. Era vară.

Am zis că a treia oară o să fie cu noroc. Dar, nu prea a fost. A plâns mai puţin, l-a luat pe Lala în braţe (chiar trebuie să vă spun povestea lui), s-a lipit de perete, şi-a pus picături în nas şi a aşteptat să-i treacă jalea. A trecut doar dimineaţă, dar a reapărut în noaptea următoare.
- Eu nu pot să dorm fără cântecele tale, mami!

Mi-e ruşine să spun, dar vorbele astea m-au făcut să mă simt aşa de bine. Ca o îmbrăţişare mare şi caldă ce nu vreau să se termine.

3 comentarii:

Andreea Demirgian spunea...

Love it!

The way I am spunea...

:)Foarte frumos, sa se faca bine repede.

Luminita spunea...

ce frumoooooooooooooooos!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes