Două zile

Am pupat-o, am luat-o în braţe, i-am spus cât de mult o iubesc şi că mă întorc repede. Uite, doar cinci zile şi mami vine înapoi la tine. Cinci zile trec repede, o să vezi! Nici nu o să ştii când zboară timpul, aşa de ocupată o să fii cu joaca şi grădina!

Stătea dreaptă şi curajoasă lângă poarta pe unde tata şi mama urmau să plece spre Bucureşti. Dar, când maşina a plecat de pe loc, parcă ar fi călcat pe sufleţelul ei. Şi-a dus pumnii la ochi şi a izbucnit în cel mai sfâşietor plâns din lume. Nu a ţipat după noi, nu a fugit după maşină, nici măcar nu a încercat să ne oprească. A rămas pe loc pierdută în iarba mare, mică şi singură cu lacrimile ei. Speriată de ce avea să i se întâmple. De seara ce urma să vină. De dorul prea mare pentru un copil mic.

Apoi timpul a început să curgă. Mai greu la început, mai repede în zilele următoare. Ana e iar veselă acolo, la ţară, unde a plecat cu buni în vacanţă. Vorbim la telefon, numărăm zilele până la weekend.

- Ştii mami, când o să ajungi vineri la mine, o să te pup şi o să fiu foarte fericită. Dar apoi duminică, o să plâng iarăşi!
Două zile până să o strâng în braţe. Două zile în casa goală de la Bucureşti unde fără ea nu-mi găsesc locul şi rostul. Două zile şi o să o văd.
Apoi duminică o să plâng iarăşi.

1 comentarii:

Postări populare

Arhiva