Ce faci cu copilul când  a fost bolnav, dar are încă niscaiva muci şi un rest de tuse? Eu am ales să-l duc la teatru. Ferit de frig şi de vânt, m-am gândit că e o variantă rezonabilă să-l distrez, fără să-l expun. Greşit.

În noua sală unde joacă cei de la Creangă suflă alizeul. După ce s-a plimbat precum ţiganul cu cortul din Amzei la Gloria, teatrul Ion Creangă a ajuns pe Lipscani la Sala Rapsodia. Acolo unde Primăria nu a dat căldură şi unde o uşă laterală se încăpăţânează să nu se închidă. Şi ia ghiciţi? Noi am avut exact locurile de lângă uşa stricată. Aşa că ne-am echipat de spectacol cu geacă, basma şi braţele mamei strâns în jurul odraslei şi am pornit în lumea Albei ca Zăpada.

Prima remarcă. A Anei, nu a mea:
- Sunt doar şase pitici.
- Ba nu, mamă, n-ai numărat bine.
- Ba am numărat. Sunt şase şi o bunicuţă. Nu vezi că aia cu barbă blondă e de fapt o bătrânică?
OK, aia cu o barbă blondă lipită pe faţă sau Piticul Pofticios din piesă era Alexandrina Halic.

În rest piesa a decurs fără incidente memorabile. Alba ca Zăpada a scăpat cu bine, regina era la fel de rea cum o ştiţi, copiii au înţeles că frumuseţea contează, că nu e bine să primeşti cadouri de la străini, că oamenii mici de statură sunt de treabă şi că trebuie să te speli pe mâini înainte de masă.

Dar, să nu uităm că vorbim de copiii din secolul 21. Ştiţi voi, generaţia asta care nu are legătură cu generaţia noastră, ăştia despre care o cucoană îmi spunea mie în parc că "sunt foc de deştepţi, nu ca noi!". Ptiu, ptiu, ptiu, pupe mama!
Bref, un exponent al acestei generaţii, ce stătea fix în spatele meu înfofolit cu pulover şi căciulă, a cedat la finalul piesei.  Deja că Albă ca Zăpada asta nu se învăţa minte şi tot deschidea uşa la fel de fel de străini dubioşi, deja că s-a apucat să-şi cumpere de la ei prostii ce riscau să-i fie fatale (ştiţi voi, chestia cu cingătoarea şi pieptenele), dar apoi când a venit prinţul se tot uita la ea şi părea că nu ştie ce să facă. Aşa că tânăra de 6 ani din spatele meu a ţipat exasperată:
-Da', sărut-o odată şi să terminăm povestea!
Gata şefu'!
Restul îl ştiţi: pupat, trezit, ţopăit de bucurie, bang cortina. The end!