În week-end, soţul a avut gripă. El, care nu se îmbolnăveşte niciodată, el care nu ia nimic de la copilul bolnav (căci da, a fost şi Ana bolnavă),  s-a trezit sâmbătă fără glas, cu febră mare, dureri în gât şi musculare. El, care nu ia pastile niciodată, a venit la mine la bucătărie cu mâna întinsă, ca un milog, să-i dau orice, numai să-i treacă!

Şi i-a trecut. Dar mi s-au înfundat mie urechile. Ca la răceală, dar fără răceală. Şi m-am îndopat cu Nurofen, şi m-am ţinut de nas şi am suflat şi am făcut aerosoli şi iar Nurofen. Şi uite aşa m-am ales ieri cu cea mai minunată criză de bilă din viaţa mea. The criză! The big one! Orice încercam să închid, fuga la budă unde nu ştiam dacă să stau cu spatele sau cu faţa.  Curgea pe toate părţile.

Altfel, noi plecăm mâine la Paris. Sper să fie bine! Urechile tot înfundate sunt.