Mă tot uit pe geam şi mă gândesc că azi, în prima zi de iarnă adevărată cu fulgi mari şi nebuni, eu trebuie să iau drumul în piept şi să mă duc să înscriu copilul la şcoală. Mai bine zis, să încerc să văd cum stă treaba, după ce am aflat că este deja bătaie pe locuri. Doar 75 de locuri pe toată şcoala pentru clasa I.
Nici nu-mi vine să cred că de la toamnă o să fie şcolăriţă. Ea, care de dimineaţă s-a aruncat pe burtă în zăpadă şi a luat-o în patru labe spre grădi, tăvălindu-se ca un pui de căţel. Ea care e ştirbă şi sâsâită şi care vorbeşte încă cu o droaie de prieteni imaginari. Şi care plânge cu suspine când se simte vinovată. Şi care nu se poate trezi dimineaţa şi care urăşte temele date de logoped. Şi care se plictiseşte imediat şi care nu are răbdare să asculte, dar vrea să vorbească tot timpul. Şi care la primăvară va face 7 ani. Şi care creşte. Şi cu care o să mă duc să mă joc în zăpadă. Chiar azi, după ce termin cu inscrierea.
miercuri, 25 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Hai ca mai este putin:)
Bucurati-va de zapada si aveti grija sa nu raciti:)
Trimiteți un comentariu