Ştiţi sentimentul ăla minunat când ai o carte bună în mână şi un fotoliu moale la dispoziţie şi nimeni în jur care să te bârâie la cap? Aşa eram eu ieri, în momentul în care m-am urcat în troleibuz. Un troleibuz drăguţ şi bun care a venit după nici 3 minute de aşteptare, gol-goluţ şi cu scaune pluşate şi moi, exact lângă uşa din faţă. Mă aşez cât pot de bine, arunc lumii de pe geam un zâmbet de femeie împlinită când deodată, vecinul meu de peste drum prinde a glăsui:
- Beeeei, mă auzi, fa? Aloooo! Ce mama mă-tii faci acolo? Beeeei, să ştii că sunt nervos!

Nici nu încape îndoială că este. Pot să o confirm şi eu şi celelalte 5 persoane obligate să asculte conversaţia lui de la telefon. Fără să vreau, aflu că o Afrodita a făcut nu ştiu ce mizerie care l-a supărat la culme pe tovarăşul meu de drum. Şi nu numai Afrodita, dar şi o doamnă din troleibuz care se pare că a avut tupeul să-i spună să dea sonorul mai mic.

- Beeeeeei! zice el către cea de la capătul firului. Auzi tu ce idioată! Păi ea se leagă de mine când eu sunt fleaşcă de supărare!

Pe asta, chiar nu am mai auzit-o!