La noi la țară, Anul Nou a început cu mersul cu Plugușorul. Echipată cu trăistuță și multe pachete de șervețele, Ana a plecat la colindat cu prietenii de prin sat. Au dat roată pe la casele din vecini, pe ulița ce merge către biserica veche, pe cea dinspre gârlă, pe la casele celor câtorva bucureșteni care de obicei nu-i primesc și încuie porțile. Dar eu nu spun nimic, mai ales când copiii le-o prezintă rudelor din sat ca pe "prietena noastră mai mică".
Apoi, după prânz și 7 ml de Nurofen, am pornit-o iar pe uliță, de data asta cu sorcova. Am colindat cu lanterna după noi, că ne-a prins seara pe drum, și am fugit de cetele de mascați ce ieșeau prin sat să alunge spiritele rele ale anului vechi.
De dimineață, am fost cu "grâușorul", ăl' de l-a sădit bunica de Sf. Andrei și care aici, prin partea asta de Românie, se împarte oamenilor în prima zi a Noului An. A umplut trăistuța cu bănuți, covrigi, bomboane și mere. A primit chiar și un cozonac de la o femeie bătrână și singură și a plâns deznădăjduită când și-a scăpat mandarina muncită în țărână. A fost lătrată de câini, a fost fugărită de niște gâște, a mângâiat pisici, a dat nas în nas cu un cal scos la adăpat și în timp ce împărțea banii cu prietenii de prin vecini, le povestea cum e la Paris.
Apoi, în noaptea de Anul Nou, s-a culcat cuminte la ora 10 seara, răpusă de oboseală și de atâta colindat. Iar de la fereastra de la ea din cameră, se vedea o puzderie de stele. Și printre ele, Carul Mare. Cu el a început Anul Nou la noi, la țară.
La Mulți Ani și vouă!
duminică, 1 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
ce copilarie fermecata are ana! Bravo, Ioana! La multi ani!
of, sanatate multa. foarte frumos ati petrecut, bravo!
Trimiteți un comentariu