joi, 19 iulie 2012

După femei

Recunosc, mi se întâmplă să mă uit din când în când şi după femei. Şi culmea, nu cu un ochi critic. Mă rog, sau nu chiar de fiecare dată.

Ei bine, dom'şoara ce mergea ieri în faţa mea era genul oau! Creierul meu fluiera admirativ în sinea lui, în timp ce privirea mi se plimba de sus în jos şi de jos în sus şi din buze lăsam să scape un ptiu, să nu te deochi, da' frumoasă te-a făcut mumă-ta!

Şi era frumoasă foc. În fine, există un termen şi mai potrivit decât frumoasă şi care descrie perfect punerea la un loc a doi craci imenşi, glezne fine, fund mic şi la vedere, sâni mari, păr lung, piele bronzată impecabil, ten curat şi fărăr coşuri şi peste toate astea 16, maxim 17 ani în buletin.

Şi cum mergeam aşa în urma ei adulând-o în tăcere, iat-o că intră val vârtej pe poarta Cişmigiului. Acolo, la umbră, un june cu ochelari de soare şi păr vâlvoi îi zâmbeşte şmechereşte de pe o băncuţă. Ah, l'amour! zic eu în sinea mea şi tocmai când eram pe punctul să lăcrimez de înduioşare, iat-o pe fata mea frumoasă şi sexy rău cum se opreşte ea lângă băncuţă, cum îl fulgeră pe iubi cu privirea şi hop cum împroaşcă pe jos cu un ditamai scuipatul.

Oare aşa se manifestă acum criza aia de adolescenţă? Ştie cineva pe lângă scuipat ce mai e cool în ziua de azi, că eu mă pregătisem doar pentru iPod şi iPhone şi eventual un piercing, două?

3 comentarii:

Orin spunea...

Yak! Nu știu ce mai este cool în ziua de astăzi dar mie mi-e silă și atunci cînd scuipă bărbații pe stradă, la o femeie mi se pare și mai dezgustător! Să nu mai vorbim despre cît este de "feminin" gestul ăsta!

Anonim spunea...

chiar YAK!!!
din pacate, bunul simt nu mai exista....

Ioana spunea...

Partea trista e ca iubitelul ei nu parea deranjat de astfel de manifestari!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes