luni, 6 august 2012

Camera domnişoarei Ana

Mă încearcă un sentiment ciudat. Ceva de genul entre les deux mon coeur balance, sau mai pe româneşte, un ochi plânge, altul râde.

Să începem cu dulapul. Deloc frumos, relativ îngust şi devenit neîncăpător în ultima vreme, e totuşi cu noi din prima zi. Acum stă bucăţi-bucăţi prin toată casa, aşteptând să-l vadă pe cel mare, frumos şi cu trei uşi cu care va fi în curând înlocuit. Dragă dulăpiorule, nu te necăji! Pe tine te vom duce la ţară şi, stai liniştit, nu-ţi vom smulge abţibildurile sau orarul desenat cu grijă de mine, pe vremea când Ana avea zile de pian, de înot şi de engleză. Nu o să pleci singur! Ţi-o lăsăm şi pe madame comoda, cea atât de încăpătoare, dar care la un asalt în forţă dat de trei copii şi-a pierdut iremediabil uşile şi balamalele!

Iar tu, fotoliule cel mare cu perne multe şi uşor murdare de mâini de copil, te vei întoarce la noi în sufragerie! Ştiu că-ţi va fi dor să ne mai ţii în braţe atunci când îi vom spunem poveşti Anei, dar promitem să lăsăm uşa deschisă, să ne auzi când vom citi, tolăniţi între pernele fotoliului mare şi alb, cu roţi ce nu zgârie parchetul (adevărul e că tu l-ai cam distrus) şi care în plus se poate face şi pat (avantaj Ikea)!

Draga mea măsuţă de lemn cu scăunele mici ca pentru pitici, ţie sper să-ţi găsim o căsuţă frumoasă, cu un stăpân iubitor! Nu avem cum să te păstrăm şi ar fi şi păcat să rămâi stingheră şi uitată printr-un colţ. Eşti prea frumoasă şi meriţi o familie! Iar voi, dragi pereţi, uitaţi-vă bine în oglindă (sau oglindiţi-vă măcar în geam), că de mâine trecem la schimbarea de look. O să fiţi pastelaţi şi coloraţi, mai puţin tu, ăsta micu' din dreapta ferestrei, pentru care avem o surpriză: te facem roşu!

Mâine la 8, inaugurăm oficial lucrările în camera domnişoarei Ana.

8 comentarii:

szqwer spunea...

Multa bafta la colorat camera viitoarei scolarite.Si noi vom redecora camera, ne pregatim in forta de "studentie" si facem mobila pe masura :-))

Ana spunea...

Daca nu ai inca un nou stapan pentru masuta si scaunele ma ofer voluntar sa am grija de ele cativa anisori. Baietelul meu, Matei are 2.5 luni si s-ar imprieteni repede cu ele daca ar avea ocazia. Unde sa mai pui ca ar ajunge intr-o casa unde ar mai auzi numele Ana pe care sunt sigura ca, toate il indragesc foarte mult.

Ioana spunea...

Ana, noi ne gândeam sa le punem pe okazii.ro, dar dacă te interesează, pot să-ți dau detalii.

Ioana spunea...

Pt. szqwer: Pentru studenție, pe bune?

g.cojocaru spunea...

:) ce frumoooss! :) Micuta domnisoara a crescut! :)
Spor la treaba! Faceti lucrarile in regie proprie sau apelati ca cineva specializat?

Ioana spunea...

Avem un nene care zugrăvește și în rest, Ikea să trăiască!

vavaly spunea...

Iar publicul striga: poze poze poze :) in special cu peretii colorati pastelati si inrositi. Spor la treaba, pe o asa caldura imi dau seama ca nu e deloc usor. Dar vine anul scolar si va fi mai mult spor in camera nou amenajata. Spor la treaba!

Ioana spunea...

Puțintică răbdare, va rog! Stai sa luam mobila și facem și poze!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes