Ce ziceţi de titlul pe care l-am pregătit de 8 Martie?! Nu-i aşa că sună fain? Şi nu-i aşa că la prima vedere nu are nicio legătură cu ziua femeii? Oh, ba are! Unele ar zice ca măcar de ziua lor să se scoale şi el de dimineaţă şi să ducă copilul la şcoală, sau să dea un pic cu aspiratorul sau să spele farfuriile din chiuvetă. Sau, măcar să vină cu o floare acasă. Nu şi eu. Eu i-am pasat blogul. Na, măi, soţule, ia şi tu blogul ăsta şi ocupă-te de el pe ziua de azi, să vezi şi tu cum e.



Disclaimer: acesta este un guest post scris de soț.

Unul dintre micile mele interese este etimologia. Nu-l consider nici măcar un hobby adevărat, dar mă amuză să găsesc corelații între diverse cuvinte pe criterii etimologice. Astăzi vreau să vă pun și vouă la dispoziție o astfel de sursă de amuzament, în persoana cuvântului a plia și a rudelor sale.

Conform DEX, a plia provine din franțuzescul plier. Din păcate DEX nu este un bun companion pentru incursiuni etimologice (pe bună dreptate -- DEX este un dicționar explicativ, nu unul etimologic). În plus, nu avem niciun dicționar etimologic măcar aproximativ complet pentru limba română (nici online și nici aiurea, după știința mea). Prin urmare trebuie să căutăm prin străini ca să aflăm că franțuzescul plier provine din latinescul plicare, la rândul lui infinitivul lui plico: a împături. Excelent, am făcut o călătorie prin franceză ca să ajungem la un cuvânt latin care are exact sensul cuvântului românesc de la care am pornit. Mare brânză! o să spuneți.

Partea amuzantă începe atunci când începem să identificăm multitudinea de cuvinte moderne care provin din acest cuvânt latin, căutând să înțelegem modificările și interpretările care au condus la sensul modern:

• a duplica, a multiplica, a replica (cu sensul de a crea o replică), duplicitate: a face multe dintr-una, așa cum pliind o coală de hârtie obținem mai multe fețe de coală dintr-una singură
• a implica, implicare, implicație: ceva care se află în faldurile unei pânze împăturite -- nu este vizibil, dar se află acolo
• a explica, explicație: a extrage ceva din faldurile unei pânze împăturite pentru a aduce la vedere
• a aplica este un pic mai contraintuitiv. Prefixul ad- înseamnă "către, înspre ceva", cu sensul de a aduce două lucruri în proximitate. A aplica provine deci din ideea de a pune în contact două falduri ale unui material pe care îl împăturim (ceea ce se și întâmplă în mod natural atunci când împăturim ceva)
• a complica, complicat: a combina mai multe împăturiri (ideea în sine sună a ceva complicat)
• complice: la fel ca deasupra, dar a fost extrasă o altă nuanță

Bun, acum că ați prins ideea ajungem și la cireașa de pe tort: verbul a pleca. Vă spun istoria lui așa cum am găsit-o într-una dintre minunatele cărți ale lui Neagu Djuvara (cu regretul că nu mai rețin în care anume). A pleca vine și el, în mod previzibil, tot din plicare. A pleca este un cuvânt mai aparte, fiindcă în română înseamnă... a pleca, pe când fratele lui spaniol, llegar, înseamnă a sosi!

Conform DER, se consideră că semantismul se explică printr-o expresie de tipul plier la tente sau plier bagage. Djuvara speculează că pentru limba română s-ar aplica într-adevăr această variantă de explicație: înainte de a pleca înapoi spre casă, coloniștii romani își pliau corturile, așa că românii au asociat "plicare" cu plecarea romanilor. Pe de altă parte, ruta romanilor către Spania era deseori maritimă; prin urmare spaniolii au asociat "plicare" cu momentul în care romanii își pliau velele la sosirea în Spania. Oricât ar fi de adevărată sau nu, mi-a plăcut eleganța cu care teoria lui Djuvara explică sensurile diametral opuse ale aceluiași cuvânt. În plus, dacă veți avea curiozitatea să reveniți la articolul din Wiktionary despre plico veți găsi în mod explicit sensul "a sosi", asociat cu marinarii. Găsiți tot felul de alte teorii și în DER (vezi legătura de deasupra).

Nu pot să închei fără o notă de final asupra felului surprinzător și uneori ironic în care evoluează limba. Având la dispoziție un cuvânt atât de scurt, pur, ilustru și fecund precum a plia, de cele mai multe ori găsim mai natural să folosim varianta absolut ridicolă prin comparație: a împături, provenit din țărănescul a pături (un cuvânt absolut hilar), care vine din pătură, la rândul lui tot de sorginte latină -- provine din latinescul pittula, diminutiv pentru pitta (foaie groasă de aluat), cuvânt care ne-a mai dat în româna modernă pită, precum și un cuvânt modern și universal pe care-l iubim cu toții: pizza.

---

La cererea cititorilor: dirimant (DEX: care anulează un act încheiat sau constituie o piedică) din latinescul dirimant, conjunctiv (cum se și vede după formă) al lui dirimō (a separa, a întrerupe, a distruge), care este format din prefixul dis- (a desface, duh!) plus emo, emere: a cumpăra, a procura. Din emere avem o sumedenie de cuvinte mai puțin exotice: somptuos ("sub-cumpărătură", cu alte cuvinte ceva cumpărat cu mai mulți bani decât face, ceva pe care s-au irosit bani), premium, premiant, premiu ("prim-cumpărătură", achiziție calitatea întâi) și multe altele (a prinde, a consuma, peremptoriu sunt doar cele pe care le-am găsit la o primă vedere). În mod uimitor în acest context, a cumpăra nu vine din emo (a cumpăra), ci via comparare (a compara) din parō, parare (a prepara, a produce), care s-ar putea înrudi cu emo doar la nivel PIE (deși nici de asta nu sunt sigur).