marți, 29 iulie 2014

De vară

Urăsc când văd cum îmi scapă timpul printre degete. Urăsc şi mai ales urăsc pentru că, în loc să strâng pumnul, să-l fac căuş şi să fac secundelor cuib, eu stau şi cern timpul, îl las să se scurgă, să se prelingă şi să treacă. Un an întreg stau şi aştept vara. O pândesc în fiecare săptămână mohorâtă, o visez de Crăciun, prin aprilie încep deja să o adulmec, iar în mai număr zilele până la vacanţă. Îmi este clar că nicicând nu m-am bucurat de vară aşa cum am ajuns să o fac de când e Ana la şcoală. Ca un păianjen încep şi ţes planuri, prind în plasă tot ce trece pe lângă mine, devorez orice ocazie de a profita de soare şi de zilele lungi cu miros de pepene şi asfalt încins. În jurul meu, lumea se mişcă pe vârfuri, cu spatele la perete, mergând tiptil, în tăcere, pentru că vara doar eu contez pentru mine. Am nevoie de ea, am nevoie să stea naibii pe loc şi să mă ţină de mână cât am eu chef.

Dar anul ăsta, i-am dat drumul. Nu ştiu cum am scăpat-o din vedere şi când să o caut, am văzut-o cum se fofila ca o hoaţă pe lângă castanii de lângă casă, ţinându-se de frunzele lor şi înroşindu-le în trecere vârfurile. Pe moment am intrat în panică. Mai este totuşi o lună. Treizeci de zile lungi cu miros de pepene în care lumea ar fi bine să tacă şi să mă lase să vorbesc. Doar că nu ştiu ce să spun. De data asta nu am nicio idee. Peste câteva zile, Ana va pleca la ţară. Şi apoi, mai mergem pe undeva, mai ai vreo surpriză, mama? Pentru că eu vara am surprize. Mintea mea le frământă, le dospeşte, le lasă la crescut zece luni pe an pentru ca apoi să le pună pe fiecare în forme: avem forme cu valuri, avem şi cu livadă, uneori cu drum lung, alteori cu vreo pădure. Dar preferatele mele sunt cele cu drum lung şi cu timp berechet.

Acum nu am nimic. Ei nu i-am spus. Acum am doar nişte degete care se poartă prosteşte şi nu reuşesc să se ţină căuş ca să prindă şi să strângă ce a mai rămas. Dar a mai rămas destul, aşa-i? Totul este să-mi pun ceasul mai devreme dimineaţa. Atât. Şi să caut o formă şi  încet-încet să încerc să o umplu. Şi cine ştie, poate că mai prind sfârşitul verii, poate mi-l aduc aproape şi-l ţin cu forţa să  lase naibii castanii în pace şi să se ocupe mai bine de mine şi de drumurile mele. Pentru că vreau să-mi iau vara-n cap. Vreau să o ţin în palmă şi să suflu în ea ca într-o păpădie, să o împrăştii în patru zări şi să mă duc după ea până la capăt de august.


5 comentarii:

Ghindaa spunea...

Ce postare delicata!

Anonim spunea...

Si j'étais à ta place,je choisirais Amsterdam,une ville qui se trouve toujours dans mes voyages non réalisés.Barcelone aussi,j'y étais en Aout 2013.C'est une belle ville très vivante mais il y 'a un problème,ce n'est pas une ville pour un couple...Il y 'a trop de jeunes belles filles qui y viennent des 4 coins du monde.C'est pas évident pour un homme de ne pas jeter un coup d’œil par ici par là.A chaque coin de la rue,dans le métro,une dispute se déclenchait au sein du couple...la cause ? Un regard "innocent et furtif" alors tu risques de t'embrouiller avec B :)))) à moins que tu lui tiendras pas rigueur :)

Ioana spunea...

Haha, je m'en fiche de tous ces regards. En plus, on voyage a trois, donc pas de souci, on aura les yeux rivés sur la gamine de peur de ne pas la perdre dans la foule:)) Seul petit problème: j'ai vraiment envie de respirer une bouffée d'air francophone, alors je guette des promotions pour la Belgique ou pour Paris.

Anonim spunea...

ola la!! qu'est ce que t'as avec la francophoie en ce moment ! tu respires français,tu ,manges français et tu dors français.Apparement tu n'as pas sorti la tête de sous l'eau!:)
pourquoi tu n'essaies pas le maroc,un pays francophone qui te permet de changer complètement les idées

Ioana spunea...

C'est trop cher le Maroc. Mais j'aimerais bien y arriver un beau jour.

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes