joi, 26 februarie 2015

Să facem treaba inginereşte

Până să trăiesc cu el în casă, expresia a face lucrurile inginereşte era o simplă sintagmă fără un suport real în viaţa de zi cu zi. La început se rezuma la aşa numitele discuţii despre calculatoare. Adică, ori de câte ori ambianţa romantică dintre noi era perturbată de prezenţa vreunui alt mascul, prieten de-al lui, consortul începea să vorbească o păsărească despre rendere, softuri, cabluri, taste şi alte chestii care mă făcea să bat darabana pe mesele din cârciumi până la epuizare. Chiar şi discuţiile aparent inofensive au ajuns până la urmă să-şi găsească o rezolvare cu iz ingineresc. Aşa am ajuns să avem programe care ne calculează cam tot ce ţine de cheltuieli (utile, nu zic nu), liste şi para-liste care de care mai sofisticate, în timp ce lucruri aparent banale şi cu deznodământ pământean rămân  fără soluţii. Ne certăm pe toaleta care curge şi nu se repară singură sau pe gunoiul care refuză să se ducă la ghenă. 

Problemele adevărate apar însă atunci când inginerul are pasiuni. Şi are. Mintea lui organizată impecabil, dornică de cunoaştere şi cu o imperioasă nevoie de a fi în permanenţă supusă unor noi şi noi provocări o ia literalmente razna atunci când inginerul descoperă un nou punct de interes în viaţa sa. Atenţie, nu contează despre ce este vorba. Orice ar fi, în câteva zile lucrul acela devine mai presus de toate, captează atenţia, canalizează energia şi tinde să ocupe şi preocupe întreaga familie. Pentru că bărbaţii, nu numai inginerii, deh, au nevoie să împărtăşească. Cu toată lumea. În cazul lor, lucrurile nu merg cu jumătate de măsură. Odată ce curiozitatea şi interesul li s-au trezit la viaţă, ai încurcat-o! Iar dacă e vorba de ingineri, ei bine, ei trebuie să facă lucrurile metodic, cu aplicaţie, conştiincios şi fără rabat la calitate. Şi cantitate, aş spune eu care de vreo lună de zile trăiesc la umbra noii pasiuni a soţului meu. De data asta este vorba de făcutul pâinii în casă. Atenţie: nu la maşina de pâine, asta ştie toată lumea. Ci cu propriile mâini.

Totul a început cu un film documentar despre alimentaţia la americani. Până aici, numai bine. Ne-am lămurit încă o dată dacă mai era nevoie, de felul în care a ajuns să fie procesată mâncarea, de zahărul arhiprezent în alimente, inclusiv în pâine. Aşa că ce şi-a zis domnul meu inginer? Cât o fi de greu să-ţi faci propria pâine? Şi uite aşa, într-o zi de duminică, cu Ana plecată  în tabără şi cu mine la muncă, s-a apucat metodic şi a produs prima lui pâinică. Şi pentru că toată familia a aplaudat atât iniţiativa cât şi rezultatul, consortul a perseverat. Doar că, staţi aşa, cum să faci pâine bună fără să ai toate datele problemei?  Şi iată deci şi prima achiziţie: o carte (un fel de enciclopedie) a pâinii comandată de nu ştiu pe unde. De peste mări şi ţări, asta ştiu sigur. Dar, tot nu e bine. Degeaba ai carte, dacă nu poţi face tot ce scrie acolo. Şi nu poţi, pentru că, ghici ce, noi nu suntem brutărie. Mi-e teamă însă că încet, încet, vom deveni. În nici o lună de zile de la declanşarea crizei pasionale pentru panificaţie, am ajuns să avem multiple tipuri de făină, o rezervă impresionantă de mirodenii, un fel de blat din silicon pentru frământat, cuţite noi (n-am avut eu cuţite d-astea în viaţa mea), două tipuri de strecurători, un cântar electronic, un recipient de fontă pentru aburi, o tavă nouă şi ne pregătim pentru un fel de  cărămidă şi o lopăţică de pus pâinea pe cărămida cu pricina. Şi pentru ca treaba să fie cu adevărat inginerească, aflaţi că infanta a fost la rându-i iniţiată în d-ale brutăritului şi duminica trecută a produs propria ei pâinică.

Acum, la final, să vă spun şi ce face nevasta de inginer. În general, dispare. Se retrage, se ascunde şi încearcă din răsputeri să beneficieze doar de rezultatul pasiunilor şi nu şi de expunerea lor în zece paşi simpli. Pentru că în dorinţa ei de a fi desăvârşită, treaba făcută inginereşte trebuie prezentată şi cultivată în rândul populaţiei. Doar că eu nu mă las. Mănânc pâinea şi schimb vorba. Acum, că v-am zis de inginerul meu, ia spuneţi-mi la voi se fac treburi inginereşte? 

sursa foto aici


8 comentarii:

Ghinda spunea...

Aha si pe voi v-a palit treaba cu painea? Ca si pe mine m-a pocnit pasiunea asta. Acum incerc sa produc maia de casa, insa repezita cum sunt nu am aplicat cu faina de secara, ci cu faina simpla si parca nu prea bolboreseste...
In orice caz, ce vad eu in poza...e asa, de revista. De s-ar umple lumea de ingineri din astia...Arata painea voastra...supercalifragilistic..
Intentionez sa imi fac cuptor de lut in curte, cu samota inauntru. Poate reusesc anul acesta.
Bravo lui!

B. spunea...

Aș vrea eu să-mi iasă așa – poza chiar e „de revistă”, e luată de pe net. Am intrat în pâine (heh!) abia de câteva săptămâni; sunt atât de începător încât abia acum m-am lămurit că făina de Titan trebuie ocolită de la mare distanță (nu pricepeam de ce nu-mi iese aluatul, până la primul lot cu făină Dobrogea, făcută aseară). Însă, vorba americanului: nu căutăm perfecțiune, ci progres!

Anonim spunea...

Dar de ce iti imaginezi tu ca toata lumea e experta? Eu nici acum acum nu fac cozonaci in mod curent.Ori fac altii/altele ori cumpar.Si pana m-am prins ca exista faina de diverse tipuri...cale lunga. Si cand m-am prins ce diferente majore exista intre faina de grau si cea de secara...revelatie, nu gluma.Dar daca toate babele de la tara pot coace paine, eu de ce nu as putea?
Aici nici nu am vazut faina de Titan (poate doar gris, sau nu am fost eu atenta), ci 000 Castello, luata de la Lidl, fiindca este mai aproape. Iar ca sa cumpar faina de secara (imi trebuia un cat la %) sau alta minunatie, trebuie sa merg in centrul orasului sau intr-un market mare gen Carrefour, adica la 7 km de mine.Si cum vad ca maiaua nu prea face bulele asteptate, cred ca am sa consum benzina pana acolo. Este in zona si faina de Dobrogea, un pic mai scumpa insa aceea mai degraba pt. cozonac.De ce nu pt. paine? Dar habar nu am daca si aceasta are afanatori, etc.Oricum daca ai testa faina simpla, de la vreo baba care a macinat la moara, sa aiba si ea faina de grau, ca o fi iarna lunga, ai putea observa ca are alta densitate, culoare mai inchisa, se lucreaza un pic altfel si chiar alt miros. Contrar asteptarilor, aluatul din faina de tara nu creste spectaculos si asa de repede ca in cazul fainii Dobrogea sau de alt tip, din comert. Dar sunt curioasa...piatra de copt painea, ai putea sa imi dai mai multe detalii? De care, de unde....La cuptor de aragaz, nu?

B. spunea...

Da, la cuptor de aragaz. Piatra am comandat-o pe bakerybits.co.uk – o căruță de bani, însă măcar am garanția că e făcută special pentru asta și nu eliberează chimicale în pâine...

Ghinda spunea...

Uoafs! Ca nu ma asteptam sa existe in comert asa ceva. Nu m-am gandit la piatra din aceasta, niciodata. Cand ai timp, sa scrii despre aspectele pozitive in acest sens. De ce face painea mai buna...

Ghinda spunea...

Acum am intrat si am vazut si cum arata si cat costa. Hm!Atat am de zis.

Diana Coman spunea...

Ha ha, ma recunosc in descrierea aia de minte de inginer. Cam greu deci sa ma pot piti prin casa :)))

Ioana spunea...

Ghinda, eu nu stiu cat costa, nu a vrut sa-mi spuna;)))

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes