De când am devenit mamă am învățat, printre multe altele, că în cazul meu, oboseala face ravagii. Lipsa somnului, dormitul pe apucate, câteva ore acolo amărâte, mă transformă în coșmarul oricui s-ar afla, întâmplător sau nu, în preajma mea. Eu sunt dependentă de somn. Vrei să ne certăm? Așteaptă să se acumuleze un pic de oboseală și a ta sunt. Starea în care sunt aruncată de lipsa somnului variază de la nervii demni de cel mai crunt sindrom premenstrual până la depresie și melancolie neagră.

Acum că știți datele problemei, să vă spun că sâmbătă seara fusei în club. Tataaaam! Ei, v-am făcut curioși? Quel dommage, vorba francezului, căci azi nu primiți detalii. O să vă povestesc eu altă dată despre oamenii cu care am fost, căci merită o poveste separată despre cât de fain ne hăhăim noi împreună de aproape treizeci de ani. Ceea ce am făcut și de data asta până spre patru dimineața. Totul stropit cu niște bere și o chestie dubioasă și dulceagă care trebuia musai dată peste cap și care nici la momentul ăsta nu știu ce era. Iată avantajul de a ieși cu oameni pe care îi cunoști de o viață. Ai încredere și bei ce ți se dă, fără prea multe întrebări.

La cinci dimineața, adormeam și eu în sfârșit, aruncând o ultimă privire, cu ură, către ceasul ce urma să mă trezească peste doar câteva ore. Pentru că, ferm convinsă că nu voi atârna în club până târziu, apucasem să-i promit Anei că duminică mergem la film, la Cenușăreasa. Nu știu cum m-am ridicat din pat, știu însă că parcă tot creierul se făcuse ghem și bătea cu niște pumnișori minusculi și ascuțiți de acolo, dinăuntru, urlându-și dreptul la somn și pedepsindu-mă cu una din cele mai crunte dureri de cap din ultimii ani. (A fost de altfel momentul în care am devenit brusc curioasă de numele băuturicii neidentificate). Jumătate de oră mai târziu, dormitam în mașina prietenei cu care urma să mergem la mall. Din start am refuzat oferta generoasă de-a introduce doar infantele în sală pentru a ne răsfăța cu două ore de shopping și am decis că la Zara, în cabina de probă, nu se doarme la fel de bine ca pe scaunul de cinematograf. Zis și făcut. Mi-am luat o cola, m-am cuibărit cât am putut de bine în scăunel și... să înceapă filmul!

Vă aduceți aminte ce povesteam la început despre mine și stările mele pe fond de oboseală? Chiar dacă era suficient de multă lume în jur, nu puteam să mă cert (deși domnul din dreapta mea ar fi fost tare eligibil, după seria de sudălmi aruncate cu voce tare la adresa aerului condiționat din cinema) căci era incomod așa, pe întuneric și pe șopotite. Și atunci, am ales varianta a doua și m-am deprimat. În concluzie, am plâns tot filmul. Mai puțin când a apărut zâna cea bună care a reușit să-mi smulgă niște zâmbete, deși am lăcrimat puțin și de mila șopârlelor care nu păreau fericite în costumașele lor de lachei. Am plâns, eu și jumătate dintre copii, când s-a îmbolnăvit mama Cenușăresei. Am plâns când a murit. Apoi, mi-a venit să plâng și când a crescut fetița, gândindu-mă că a crescut pe jumătate orfană. Am plâns de mila șoriceilor, a bucătăresei care a fost concediată, a prințului care era ținut din scurt, a prințesei de Saragossa care a fost adusă la bal și a rămas cu buza umflată. Mi-am scos un șervețel și când s-a pus problema să se recăsătorească tatăl. Nu vă mai spun de momentul în care a murit tatăl, acolo hohoteam de-a binelea. Mai grav este că am plâns și când a dansat Cenușăreasa cu prințul și m-am trezit gândindu-mă "fir-ar să fie, ce tineri și mișto sunt amândoi", iar momentul de sinceritate al mamei vitrege, în plină criză a femeii mature, m-a făcut să-mi fi dorit să mă fi certat cu domnul de lângă mine care se uita extrem de mirat la teancul de șervețele ce creștea la mine în poală, decât să trec prin starea de depresie neagră cu urme vizibile de rimel până-n bărbie.

La sfârșitul filmului, când s-au aprins luminile. Ana m-a fixat cu doi ochi mari și albaștri și, după ce a evaluat situația, a decis: sărăcuța de tine, ce fețișoară ai! Hai să te duc acasă, să te culci, că ești și tu mică!

Pentru cei care nu au văzut filmul și vor să știe despre ce e vorba, uite, vă povestesc domnii ăștia cum stă treaba cu fata din poveste.  E o glumă, da?!