Dacă aş putea, eu pe Adina aş lua-o acasă. Aş chema-o la mine, i-aş face o ceaşcă mare de cafea cu lapte, aş invita-o apoi să se aşeze pe canapea, cu Ana alături şi le-aş lăsa acolo, împreună, convinsă fiind că aceea ar fi ziua  în care copilul meu ar începe să creadă că Marry Poppins chiar există. Adina nu are umbrelă şi nici nu se lasă purtată de câte o pală de vânt, dar are toată dragostea, priceperea, răbdarea, veselia, exuberanţa, bunătatea şi tinereţea de care are nevoie orice copil pentru a fi fericit.

Adina Costea a fost educatoarea Anei. Adina- Albina, aşa mi s-a prezentat în ziua în care Ana mea a păşit pe poarta grădiniţei, devenind, la rândul, ei Ana- bomboana. Adina avea şosete lungi, în dungi, şi converşi în picioare, tricouri pictate sau fuste colorate. Adina nu ţipa, doar stingea lumina în clasă atunci când copiii deveneau prea gălăgioşi. Adina le aducea muzică clasică şi le spunea prietenii mei, îi lăsa să danseze pe Michael Jackson şi le povestea despre Gauguin şi Matisse, Adina pictase pe un perete al clasei câte o pisică pentru fiecare copil. Nu mă întrebaţi la ce grădiniţă este Adina pentru că nici acolo lucrurile nu mai merg atât de bine ca pe vremuri. Pentru că aşa se întâmplă de multe ori în lumea noastră, a celor mari. Stricăm joaca celor mici pentru a ieşi câştigători la jocurile noastre, de adulţi.

Dar Adina există. Şi ea e neschimbată. Şi ca orice albină roboteşte de dimineaţă până seara. Ba mai ilustrează câte o carte personalizată, ba mai pictează o cameră de copil, ba mai face câte un desen pe hârtie sau pe ce vreţi voi. Iar în unele duminici, îi aşteaptă pe copii să se joace împreună. Văzând-o pe Ana mea aşezată acolo, la măsuţa de la Micul atelier verde al Adinei, mi-am adus aminte cât de minunată este mintea copiilor şi cum e nevoie uneori doar de o mână care să-i tragă după ea pe tărâmul imaginaţiei. Vă aduceţi aminte cum Michael şi Jane au intrat împreună cu Marry Poppins în desenul de pe asfalt? Asta face şi Adina. Scoate dintr-o sacoşă culori, hârtii, bucăţele de material, tuburi cu sclipici, funde colorate, şnururi şi panglici, romburi şi pătrăţele, plicuri, cutiuţe goale, inimioare cu lipici, un arsenal întreg cu care din câteva mişcări asezonate cu multe zâmbete construieşte un univers unde preţ de două ore se refugiază cu copiii noştri departe de  lumea celor mari şi de multe ori prea critici.

Duminică, pe 22 martie, Micul Atelierul Verde îi aşteaptă între 10h-12h, la Bistro Green Hours, de pe Calea Victoriei 120, pe toţi copiii între trei şi zece ani care doresc să înveţe să deseneze, să se joace de-a oamenii mari, făcând desene în pete de cafea şi să ajute natura, reciclând dopuri de pet-uri de 5 litri din care vor învăţa să facă albinuţe. Preţul atelierului este de 50 de lei şi include absolut toate materialele, inclusiv brioşe delicioase. Pentru rezervare, trimiteţi un mesaj privat pe pagina de facebook a atelierului sau la atelierele Adinei. Atenţie, există doar douăsprezece locuri la măsuţe! 

Au trecut trei ani de când Ana a terminat grădiniţa şi s-a despărţit de Adina. Trei ani de când nu mai este Ana- bomboana, ci doar Stăncescu. Trei ani în care a avut timp să  înveţe ce este dorul. Acela aprig, care te face, chiar şi la opt, nouă ani, să-ţi duci mâna la inimă, ca şi cum ai vrea să o mângâi şi să spui mama, poţi să faci o vrajă şi să fiu iar mică? 

Acest post nu este plătit. Nu este un post de publicitate, ci doar de multă, multă recunoştinţă pentru o fată tânără cu şosete în dungi şi zâmbet mare cât inima unui copil pe care dacă aş putea, aş lua-o acasă, aş aşeza-o la mine pe canapea, i-aş face o ceaşcă mare de cafea cu lapte şi i-aş spune doar atât fată bună şi frumoasă, rămâi, te rog să mai copilăreşti cu Ana! 

(din când în când, Adina trece şi-i lasă Anei, în cutia poştală, astfel de desene)