joi, 19 martie 2015

Cea mai bună

Mă uitam la tine cu ochi de îndrăgostită. Pur şi simplu te sorbeam din priviri aşa cum stăteai acolo, complet abandonată într-un abur suav de alcool, de vin alb demi-sec, ce se potrivea de minune cu tine şi cu noaptea de afară. Până să te ating, să pun mâinile pe tine, să te apuc şi să te aduc lângă mine, erai un conglomerat de banalitate. Şi iată cum au fost de ajuns nişte mişcări suave, din poignet, ca să te transform, să te văd cum începi să capeţi formă, să te întrupezi încet, încet, în cea mai bună. În cea mai frumoasă, cea mai apetisantă. Cea mai cea tocană din lume.

Îţi aduci aminte cum a început totul? Un act absolut ordinar, un gest fără niciun fel de însemnătate care nu promitea nimic ieşit din comun. Şi totuşi, după ce am tocat mărunt ceapa verde şi i-am pus alături, în tigaia încinsă, şi nişte tulpini de ţelină apio, parcă, parcă ai început să ai încredere şi să te laşi pe mâna mea. Cu ea, adică cu mâna, am spălat apoi pulpele de pui, patru la număr şi toate superioare, cu ea am aruncat în tigaie, ardeiul gras, tăiat en julienne şi rondelele de morcov să facă menaj à quatre cu ceapa şi ţelina şi abia după ce s-au înmuiat de-a binelea, răpuse de atâta dogoare, am pus şi puiul şi capacul. Şi te-am lăsat acolo încinsă şi aproape perfectă să fierbi în suc propriu, ţi-am dat un pahar de vin cât să nu mai poţi să mi te împotriveşti şi abia după ce te-am simţit moale şi fierbinte, am binevoit să te răcoresc cu nişte suc de roşii, ca să vezi că totuşi îmi pasă. Şi pentru ca finalul să fie şi mai spectaculos, am condimentat totul cu oregano şi piper şi apoi, ţi-am făcut ceea ce meritai încă de la început: te-am abandonat. Singură, în cuptorul încins unde urma să rămâi până când te-ai fi transformat în cea mai bună. Cea mai apetisantă, cea mai cea tocană din lume.

Asta dacă nu mi-ar fi scăpat cratiţa din mână şi nu te-aş fi răsturnat peste tot, prin bucătărie, pe gresie, pe lângă aragaz, pe sub aragaz, pe aragaz, pe uşa de la cuptor, pe sub scaune şi masă. Păi bine fă, nesimţito, eu îţi fac curte ca proastă, îţi dau şi vin şi oregano şi tu îţi iei pulpele la spinare şi te dai cu fundul de pământ?! Urâto!


6 comentarii:

Delia spunea...

O nu! Cea mai tocana din lume a sfarsit pe jos :-))
Dar cred ca o sa fur idea (in afara de scapatul cratitei)

Ioana spunea...

Oh,da! Sa-mi spui si mie cum iese:)

Ghinda spunea...

Oau!

Cristi spunea...

Aoleu ce foame imi e si ce bine arata:D

Ioana spunea...

Pai poza nu e cu a mea. A mea era imprastiata peste tot:)

cristinalincu spunea...

tupeista, zau.. am patit-o si eu si am plans de ciuda!

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes