Mă uit la tine şi mă minunez cât ai crescut. Erai aşa de mic, de pricăjit, de vai de capul tău ca să o spun pe aia dreaptă, că nici nu-mi vine să cred că ai făcut patru ani. Să ştii că din păcate nu ţi-am luat nimic. Am uitat, na, mă ştii cum sunt. Mă iau cu treaba, cu vorba, încep să debitez vrute şi nevrute, îţi povestesc tot ce vrei şi ce nu vrei, şi uit uneori de tine, dragule. Mă ramolesc. Chiar şi cu ziua ta, am descoperit întâmplător, aruncând un ochi prin trecutul nostru. Oricum, mă bucur nespus că avem deja un trecut. Şi să ştii că te plac, aşa mic şi pricăjit cum ai rămas. Nu e vina ta. Dar când te iei cu treaba, cu vorba, lucrurile se duc înainte de la sine şi numai ce te trezeşti într-o zi că iată, se duseră patru ani. Acum nu trebuie să te superi că n-ai cadou şi nici petrecere. Mă ai pe mine. Şi pe restul. Căci da, mai este lume care se uită la tine. Serios, vrei să pui vreo întrebare? Să-ţi cântăm mulţi ani trăiască? Nu? Eşti sigur? Să nu plângi după aia. Bine, atunci, lasă-mă să te sărbătoresc cum ştiu eu. Cu poveşti. Despre mine, despre fetiţa aia mică ce creşte ca din apă, despre noi şi d-alea noastre. Tu doar stai aici şi ascultă-mă. La mulţi ani, măi blogule şi la public cât mai bun! Na şi nişte flori, că tot a venit iarna! (oare oi fi băiat sau fetiţă?)

sursa foto aici