Ce faceţi în weekend cu copiii? Hai că acuşi se face sâmbătă şi parcă văd că iar începeţi să căutaţi, să întrebaţi în stânga şi-n dreapta, doar-doar cineva are o idee sau o propunere. Păi am eu. Na, ca să nu ziceţi că aţi ajuns degeaba pe aici. Şi nu doar că am o idee, dar aveţi două zile şi trei variante la dispoziţie pentru a o pune în practică. Şi mai mult, e o idee cu care mergeţi la sigur şi vă distraţi şi voi şi copiii. Se numeşte Little Impro şi este primul şi deocamdată singurul spectacol de improvizaţie dedicat exclusiv celor mici. Se joacă în fiecare sâmbătă, de la 16h45, la Muzeul Ţăranului Român şi duminica dimineaţă, de la 11h00, la Movieplex Cinema din Plaza România în cadrul proiectului Teatru la Cinema. Iar începând cu sâmbăta asta, 28 martie, o nouă reprezentaţie va avea loc  şi la Café Godot, la orele 11h00. Preţul unui bilet este de 25 de lei la MŢR, în condiţiile în care al doilea părinte intră gratuit, iar la mall, preţul întreg este de 29 de lei per adult şi de 19 lei pentru copii, studenţi şi pensionari. La aceste tarife se adaugă şi unele reduceri aplicate de TLC. De pildă, pentru luna martie, la Plaza, este o promoţie prin care primeşti un bilet gratis la unul cumpărat.

Alexandra Timofte este mezina grupului şi cea care joacă rolul de povestitor.

Hai să vă povestesc acum şi două vorbe despre spectacol. O să încep prin a vă spune că este absolut mi-nu-nat! Oameni buni, dragii mei, eu, aia cu gură mare în momente de nemulţumire, vă spun cu mâna pe inimă că este poate cel mai bun spectacol pentru copii măricei pe care l-am văzut în ultimii...să zicem doar mulţi ani de zile. Ideea e foarte simplă: avem cinci bucăţi actori plus doi pianişti, un decor minimalist şi o poveste simplă la prima vedere: într-o zi, un monstru a furat Tărâmul improvizaţiei şi acum copiii trebuie să ajute la recucerirea lui. Cum? Participând alături de actori la nişte probe de improvizaţie absolut delicioase. Nu vreau să intru în amănunte prea mult pentru că vreau să vă fac să mergeţi să vedeţi spectacolul. Noi l-am văzut deja de două ori, Ana a ajuns de fiecare dată pe scenă (ca mulţi alţi copii), iar spectacolul a fost de fiecare dată diferit pentru că practic se construieşte pe loc, în funcţie de ideile care vin din sală, de la cei mici.

de la stânga la dreapta- Claudiu Maier, zis şi Dudu, Carmen Lopăzan şi Cătălin Neamţu

Şi pentru că tot am fost să-i văd şi să râd două sâmbete la rând, m-am gândit să-i chem mai aproape pe cei patru din pozele de mai sus ca să-i cunoaşteţi şi voi mai bine. Înainte să le dau cuvântul, să mai spun că formaţia completă îi include şi pe actorul Vlad Oancea şi pe pianiştii Marian Hancu şi Tiberiu Chiranuş care nu au fost prezenţi la momentul interviului.


Cine sunteţi voi oameni buni?

Alexandra Timofte: Sunt actriţă, am 29 de ani, sunt mezina grupului şi mămica unei fetiţe de unsprezece luni. Joc în spectacole de improvizaţie pentru adulţi, dar sunt implicată şi în diferite alte proiecte şi evenimente pentru copii.

Carmen Lopăzan: Sunt actriţă, am 35 de ani, am proiecte multe, sunt liber profesionistă şi vreau să rămân aşa.

Cătălin Neamţu: Sunt actor, am 34 de ani, doi copii- o fetiţă de şapte ani şi un băieţel de trei- fac improviaţie de prin anul doi de Facultate şi am propria mea trupă de improvizaţie care se numeşte Liga Improvizatorilor.

Claudiu Maier: Sunt actor, am 35 de ani şi am început să fac improvizaţie din întâmplare. Am fost angajat într-un teatru din provincie un an, opt luni şi patru zile, dar nu am mai rezistat şi mi-am dat demisia. Şi e foarte bine. Mai ales că pot dormi până la zece dimineaţa.

Cum a apărut Little Impro?

Carmen Lopăzan: La spectacolele noastre de improvizaţie veneau şi mulţi copii care stăteau în primele rânduri să poată vedea şi ei ceva pe scenă şi care, surprinzător, erau foarte cuminţi şi atenţi la noi. Şi ne-am gândit că ce ar fi să facem un spectacol de improvizaţie doar pentru ei. Şi uite aşa, într-o zi de iarnă, în bucătăria lui Claudiu, împreună cu soţia lui care este şi web designerul nostru, s-a născut Little Impro.

Claudiu Maier: La început ne-am gândit tot la un spectacol clasic în care să le cerem copiilor din sală să propună spaţii şi situaţii, dar de improvizat să improvizăm doar noi. Iar apoi, în altă seară, de data aceasta în bucătăria lui Cătălin, am decis să facem un spectacol interactiv în care copiii să se implice.

Carmen Lopăzan: Spectacolul nu este o competiţie. Copiii urcă pe scenă şi trebuie să se simtă liberi. Şi dacă nu au toate cuvintele la ei, şi dacă sunt timizi şi emoţionaţi, nu e nicio problemă. Nu facem o competiţie în care să vedem cine răspunde primul şi cât e de corect ceea ce spune.

Cătălin Neamţu: În plus, spre deosebire de oamenii mari, copiii adoră să urce pe scenă.Şi apoi, ei sunt cei care ne-au făcut cea mai bună promovare. Pentru că fiecare copil care a venit să ne vadă a ajuns apoi să povestească şi să ne trimită cel puţin unul, doi prieteni.

Alexandra Timofte: Sau au revenit chiar aceiaşi copii pentru că spectacolul e de fiecare dată altul. Eu cred că e important ca părinţii să-şi aducă copiii la Little Impro pentru că îi ajută să-şi dezvolte creativitatea, să scape de inhibiţii, să spună liber ce au de spus.

Cătălin Neamţu: Şi să depăşească frica de public care, aşa cum spunea profesorul meu din facultate, Cătălin Naum, este cea mai mare frică a omului după cea de moarte.

Ce speraţi să se întâmple cu acest spectacol?

Claudiu Maier: Eu sper să reuşim să facem nişte parteneriate cu şcolile, să mergem să predăm improvizaţie pe post de materie opţională.

Carmen Lopăzan: Ar fi minunat să nu mai existe serbările alea odioase în care copiii recită şi doamna suflă. Spectacolul ăsta este de fapt un fel de curs de dezvoltare personală, dar altfel.

Cătălin Neamţu: Eu sper la concurenţă. Să apară şi alte trupe de improvizaţie pentru copii.

Claudiu Maier: Şi vreau să spun că e foarte important că la acest spectacol părinţii nu se plictisesc. Nu-i vezi stând pe facebook sau ieşind afară din sală, să fumeze.

Până şi Alexandra moare de râs, auzind ce pot inventa colegii ei

Cum eraţi în copilărie?

Claudiu Maier (râde): Cu păr! In fine, eram timid. Ah şi nu suportam când aveam musafiri şi mama începea Duduleee, ia că a venit Tanti Maria, hai, vino să zici şi tu o poezie! Uite, aia cu Moş Crăciun sau cântecelul ăla cu trenuleţul...

Carmen Lopăzan: Eram timidă şi mă jucam mai mult singură...

Claudiu Maier o întrerupe: De fapt, suntem nevorbiţi din copilărie şi ne-am gândit să vorbim acum.

Cătălin Neamţu: Eu eram bine hrănit de mic şi nu aveam nicio frică faţă de niciun prieten sau coleg. Le luam jucăriile celorlalţi şi nu voiam să le dau înapoi decât la schimb cu altceva mult mai avantajos. Când m-au făcut pionier, ţin minte că bunică-mea a fost nevoită să-mi facă o cămaşă din două cusute una de alta şi am fost singurul copil din poză fără bască, fiindcă nu au găsit una pe măsura mea.

Alexandra Timofte: Eu vorbeam foarte mult şi eram obraznică. Am fost foarte băieţoasă, jucam fotbal, mă căţăram în copaci. Sper ca fetiţa mea să semene cu taică-su, că el a fost cuminte şi timid. Dar nu regret nimic din ce am făcut. Am fost până la urmă un copil ca toţi copiii.

Ana spune povestea dragonului cu şapte capete şi nouă nări

Dar nicio vorbă de mai sus nu se compară cu ce se întâmplă acolo, pe scenă. Noi am fost de două ori până acum şi prevăd că este, vorba filmului, just a beginning of a beautiful friendship. Să-mi spuneţi dacă am avut dreptate.