Şi cum să nu fie greu când diferenţele, ieşirea din rând, se pedepseşte şi mai rău, se arată cu degetul în faţa întregii clase? Vă povesteam că de anul trecut Ana nu mai merge la religie. Nu reiau povestea, o găsiţi aici. Ei bine, anul acesta, în urma deciziei Curţii constituţionale, toţi părinţii au fost invitaţi să aleagă dacă doresc sau nu ora de religie pentru copiii lor. Hai să vă spun pe scurt ce s-a întâmplat cu cei din clasa Anei ai căror părinţi au decis să nu-i dea la religie. Păi doamna învăţătoare a decis să-i scoată în faţa clasei, să-i hărţuiască cu fel de fel de întrebări şi comentarii acide (chiar şi la adresa unei fetiţe catolice), să-i ameninţe că vor fi lăsaţi la toaletă pentru că şcoala nu are spaţii pentru ei, să li se ceară soluţii de petrecere ale acelei ore pentru ca imediat ce un copil avansa o propunere să i se spună că nu-i bună. Sigur, doamna şi-a atins scopul: din cei zece scoşi la careu, doar trei au rămas pe poziţii şi în prezent nu fac religie.
Exemplul de mai sus m-a făcut însă să-mi dau seama că înainte de a cădea victime colegilor, copiii sunt agresaţi şi hărţuiţi de noi, adulţii. De ce-o facem? Pentru că putem. Pentru că suntem mai mari, mai puternici, mai pe poziţii şi pentru că ei nu pot riposta. Încă. Aici mi se pare mie extrem de important să intervenim. Să-i ajutăm şi să-i învăţam cum să se apere, cum să replice şi cum să dezamorseze conflictul înainte de a degenera. Am avut ocazia să fac de curând un interviu cu un psiholog care spunea că este o dovadă de naivitate să ne mai imaginăm o societate modernă cu adevărat funcţională în lipsa unor cursuri de dezvoltare personală destinate populaţiei. Poate că nu ar fi rău să cumpărăm măcar nişte cărţi de dezvoltare personală din care să învăţăm împreună, părinte şi copil, cum trebuie gestionat fenomenul de bullying.Pe de altă parte, până la cărţi, cred că şcoala sau mai bine zis viaţa de şcolar oferă nenumărate exemple pe marginea cărora putem să vorbim cu copiii noştri despre cum trebuie reacţionat în anumite momente.
Se dă următorul caz, din păcate real. Şi iarăşi din păcate, la Ana în clasă. Avem un băieţel de nouă ani pe care mama îl trimite la şcoală cu un buchet de flori pentru doamna de religie. Cum îl vede cu respectivele flori, învăţătoarea îl ridică în picioare şi-i spune că din păcate, cu riscul de a-l supăra pe el sau pe părinţii lui, florile respective sunt ofilite şi deci ar fi o jignire să le dăruiască cuiva. Copilul se simte mizerabil, nu ştie ce să facă şi începe, normal, să plângă. Această întâmplare povestită de fie-mea m-a făcut să o întreb ce consideră ea că a fost cel mai greşit din toată atitudinea adultului. Ei bine, două lucruri au deranjat-o în mod special: că observaţia doamnei a fost făcută de faţă cu toată clasa şi că, după ce i-a atras atenţia, nu i-a oferit băieţelului nicio soluţie pentru a rezolva situaţia.
Cu această ocazie, am încercat să găsim împreună nişte rezolvări. Prima ar fi fost să-i spună doamnei că nu crede că florile sunt ofilite şi că le va da aşa, moment în care ar fi declaşat, probabil, un tsunami de replici acide din partea adultului în poziţie dominantă. A doua soluţie ar fi fost să facă ce zice dominatorul: să nu dea florile şi gata, riscând atunci să-i întristeze pe cei apropiaţi. A treia soluţie care a primit şi voturile finale este ca victima să beneficieze de suportul grupului. Adică ar fi fost mult mai uşor pentru copilaşul acela ca în pauză, să fi venit la el colegii şi să-l îmbărbăteze. Dar pentru asta trebuie să-i învăţăm noi să fie solidari, fiindcă şcoala are de multe ori alte treburi.
Chiar sunt curioasă dacă şi copiii voştri v-au povestit astfel de situaţii şi la soluţii v-aţi gândit. Cred că este un subiect important despre un fenomen care se întâmplă din ce în ce mai des şi care poate lăsa urme adânci. Tocmai de aceea Cartoon Network a creat Clubul prieteniei pentru a-i ajuta pe copii să-şi dorească să fie mai buni şi să lase răutatea deoparte.
Şi încă ceva: spuneţi-le copiilor voştri că, în caz de agresiune, pot suna la 116 111 unde vor beneficia de consiliere gratuită. Dar şi mai important, fiţi alături de ei şi învăţaţi-i cum să se ajute singuri.
 |
| sursa foto aici |
18 comentarii:
ce creatura sinistra si otravita pare invatatoarea asta. ce pacat. imi pare rau:(
ioana
Cred ca este pur si simplu lipsita de empatie. NU este dornica sa faca rau, ci nu stiu cum sa faca bine.
Ah, si nici nu-si pune problema ca ar putea invata lucrurile astea. Nici nu ar fi mare lucru, doar sa vrei.
dacă s-ar putea, eu aş muta copilul la o altă învăţătoare mai empatică:)
roxana
Acum imi dau seama ce invatatoare echilibrata are fiica-mea.Inseamna ca invatoarea Anei emite opinii despre orice, oriunde, oricine ...fara a constientiza consecintele. Mai ales asupra copiilor. Nu are responsabilitatea cuvantului. Chiar, nu gasiti alta?
Auzi, scosi in fata pt. ca parintii lor nu-s de acord cu religia? Nu ca nu si-au facut tema la matematica....
Si voi, parintii acestor copii ce reactie ati avut ?
Ati parcurs pasii in care ati informat despre aceste lucruri conducerea scolii sau inspectoratul ?
Genul acesta de reactii ale invatatorilor (vorbim de religie) au fost facute, cred, cu acordul directiunii daca nu cumva chiar la recomandarea ei. Dupa cum am spus, peste jumatate dintre parinti au batut in retragere, iar ceilalti trei am ramas pe pozitii. Pozitii cunoscute si de ceilalti parinti si de cadrul didactic. Inspectoratul nu se baga. Iti trebuie probe, iar probele sunt spusele copiilor versus cele ale doamnei. Irelevant deci din punct de vedere legal.
auzi, dar are şi învăţătoarea asta vreun drept ?
că să facă observaţie unuia care aduce flori ofilite (era să scriu otrăvite) la şcoală, nu are voie.Nu te gândeşti că dacă nu-i face nimeni observaţie, bietul prunc va ajunge un adult tembel care va aduce toată viaţa mărţisoare de un leu şi flori ofilite ?
că să facă o recomandare elevilor să stea la ora de religie în loc s-o frece aiurea pe holuri, nu are voie, în accepţiunea ta. Dar, oricum, tu ai fost elegantă, faţă de prietenii tăi de mai sus care au numit-o "creatură sinistră".
Ştiu, au vrut să transmită un mesaj. După voi, învăţătoarele ar trebui să fie nişte creaturi fără opinii, fără personalitate, fără idei, receptive la toate elucubraţiile părinţilor, cum ar fi petrecere de halloween şi religia scoasă din şcoală.
Draga Merlin, sigur ca are. Dar, ce sa vezi, jignirea si prozelitismul religios nu se numara printre ele.
A oferi cuiva un martisor de un leu este perfect ok. Serios. Martisorul se doreste si ar trebui sa ramana un simbol si nu o valoare in sine.
A nu face religie la scoala este perfect in acord cu legea indiferent de opiniile societatii, BOR-ul sau parintilor. Este un drept pe care oricine poate sa si-l exercite. Si nimeni nu are voie sa acuze un copil pentru o astfel de decizie. Restul este doar o discutie fara sens.
Eroare, dear.
Unu la mână : tocmai am citit un studiu al nu-ştiu-cui despre tradiţii care spunea că tradiţia mărţişorului va dispare în 10 ani.Ştii de ce ? pt. că femeile nu îl mai poartă şi bărbaţii nu se vor mai simţi motivaţi.Şi de ce nu-l poartă ? pt. că mărţişoarele s-au depersonalizat, vezi apariţia mărţişoarelor de 1 leu(ăla care ţi se pare ţie o.k.) care devin de 3 la leu pe 2 martie.Sau pe întâi seara.
a doua la mână : a face observaţie unui copil care aduce flori ofilite înseamnă implicare şi educaţie, el va şti să-i atragă atenţia mămicii lui să nu-l mai facă de râs pe viitor(pt. că mă-sa l-a făcut de râs, prin nepăsare, şi nu învăţătoarea, care s-a implicat şi nu s-a făcut că nu vede)şi să-i pună dreacu flori proaspete.
a treia la mână : discuţia cu religia n-o mai continui, e problema ta mai veche, şi mi se pare mai mare daraua decât ocaua.
şi, oricum, spaţiul public a fost inundat de discuţii pe tema asta în ultimul timp.
un copil /om care hartuieste a fost la randul lui hartuit. Astea se invata de acasa.
La fel si unitatea, consolarea, rabdarea.
Scoala nu face decat sa arate ce teren au copiii, si ce probleme au.
Draga Merlin, un martisor de un leu nu este neaparat un martisor urat. Un buchet de ghiocei care costa un leu este mult mai frumos decat o brosa cu sclipici de la tarabe in valoare de 20 de lei. Daca ai fi citit textul cu atentie, ai fi vazut ca principala critica s-a referit la felul in care doamna a pus problema. De exemplu, si tu esti foarte acida si critica, dar eu nu ma apuc sa te injur pentru ca nu-mi permit si nu-mi sta in caracter. Scopul, cel putin al meu, este sa avem o discutie constructiva si politicoasa. Inainte sa critici un copil in fata clasei, trebuie sa vezi ce s-a intamplat: poate ca i-a scapat buchetul pe jos, poate ca florile au fost luate cu o seara inainte si nimeni nu a remarcat de dimineata ca s-au ofilit. Nu rezolvi si nu ajuti pe nimeni cu acuze si agresivitate. Si asta e valabil peste tot si la orice varsta.
Cat despre religie, ea nu este problema mea. Eu nu am nicio problema. Eu am un blog unde scriu ce gandesc. Atat. Nu acuz si nu arat cu degetul emitand opinii discriminatorii si jignitoare. Ah, si nu ma cert.
...vroiam sa zic si eu ceva, dar dupa ultimele comentarii aproape am uitat ce vroiam sa spun. Imi tot propun sa nu mai citesc comentarii in general, dar...cateodata ma fura peisajul. :)
Pai ce face invatatoarea Anei cred ca se incadreaza perfect in termenul de bullying… si nu pot sa-mi imaginez ca aici s-ar accepta asa ceva (fara sa sustin ca sistemul de invatamant sau societatea ar fi cumva perfecte!).
Nu stiu daca toate scolile din Irlanda sunt la fel ca cea la care merge fi’mea (probabil ca nu) si sper ca sunt si altfel de invatatori in Romania, dar experienta mea de pana acum (aproape 3 ani) a fost cat se poate de pozitiva. Aici fenomenul de bullying e destul de serios luat in dicutie (poate parea chiar prea serios cateodata... ). Oricum, sunt multe de discutat pe tema asta si dupa ce am fost la o dezbatere (organizata de scoala) cu un specialist in domeniu tot am ramas un pic de dezamagita de abordare. Adica s-a discutat prea mult de procedure (ce facem, cum facem, unde sunam, unde ne plangem) daca se intampla ceva… si mai putin de cum trimitem copilul in lumea mare, cum il pregatim sa dea piept cu o astfel de situatie, ce il face pe bully sa fie asa (e important sa-l rezolvam si pe el, nu doar 'victima'). Acum si bullyingul (chiar nu stiu cum sa-l traduc) e diferit la 9 si 19 ani. Indraznesc sa spun ca se poate ca si copilul dintr-o patura mai defavorizata, sa devina bully, in aceeasi masura ca unul mai ‘favorizat’.
Oricum, oricat ai interveni tu, ca parinte/ professor (nu al Anei, desigur :) ) tot copilul, mare sau mic, trebuie sa resolve situatia (cu support, evident) si cred ca e essential cum ii dam drumul in lumea mare.
Cei care stiu situatia si sunt oameni maturi, si-ar da seama ca nu ar trebui facut din tantar armasar, si mai ales sa nu comentam fara sa fi facut expertize mai amanuntite si sa ne bazam doar pe ce ne spune un copil acasa.
Dar oamenii care nu au ce face si mai ales femeile barfitoare cum sunt ele, au la dispozitie acuma si internetul si lanseaza declaratii false si jigniri pentru ca intelectul si cultura generala are o limita la o anumita clasa sociala si cel mai simplu este sa se arunce cu vorbe ca deh, legea permite libera exprimare la orice fel de persoana fie ea invatatoare, vrajitoare sau criminal in serie. Legea este de vina ca se permite acest lucru.
Exact, Irina. De aceea am pus-o pe Ana sa caute o solutie. Eu ma revolt poate pe blog, dar in fata copilului incerc sa punctez problemele si sa vedem cum s-ar fi putut rezolva, nu sa acuz adultul.
Imi pare rau, dar eu ma bazez in primul rand pe ce spune copilul. Copiii nu exagereaza, doar vad uneori disproportionat pt ca simt mult mai mult decat un adult. E normal, asa e programat creierul lor. Or, daca pt ei ceva reprezinta o problema trebuie ascultati, luati in serios si ajutati. Altfel risca sa apare probleme
Cat despre partea cu legea, ma faci sa rad. Tocmai ti-ai permis conform libertatii de exprimare pe care o incriminezi, sa spui pe net tot ceea ce-ti trece prin cap. Ai fi preferat sa te blochez?
Merlin, a face observatie in public, cu rautate, unui copil inseamna doar rautate, nu implicare si nici educatie - poate doar daca prin educatie tu intelegi dresaj, inregimentare, frangere a sufletului. Nu cred ca un om care lucreaza in invatamant nu-si da seama de consecintele faptelor si cuvintelor lui asupra copiilor (deci lipsa de grija reflecta o dorinta de a face rau, poate nu explicita, dar cel putin neinfranata).
Imi amintesc si acum un episod similar cu profesoara mea de istorie, acum vreo 25 de ani, si inca mai simt furia si neputinta si nedreptatea de atunci. E fix otrava, pe care oamenii astia o raspandesc in jurul lor.
In alta ordine de idei, daca martisoarele vor disparea, inseamna ca sunt o traditie care si-a depasit semnificatia; iar o traditie goala de sens devine un kitsch, asa ca poate e preferabil sa dispara.
Altfel, cred ca discutia cu religia e mai degraba problema ta decat a Ioanei, ca vad ca ea nu dracuie cum faci tu:)
Si in final - da, am fost oarecum rea cu "creatura sinistra", dar "neeleganta"? bitch, please :)))
ioana (the unelegant :))))- you really made me laugh there )
Copii exagereaza uneori, mai ales de la o varsta in care au imaginatie si inteligenta. Dar poate nu toti au aceste lucruri si parintii lor stiu asta si atunci da se poate avea incredere deplina in tot ce zice copilul.
Blocarea este doar o frustrare, o incapacitate de a merge mai departe.
Puneti mana si faceti ceva inloc sa barfiti pe internet.
Trimiteți un comentariu