În Lefkada, după baie

După ce v-am lăsat să admiraţi odrasla care începe, zic eu, să promită a deveni gagică mişto, hai să vă povestesc pe scurt cum a fost marea noastră de anul ăsta. În primul rând, ne-am luat inima-n dinţi şi am decis să rupem tradiţia ultimelor veri şi să nu mai dăm prin Thassos. Nu numai pentru că anul trecut a fost mai trist decât ne-am fi dorit, ci mai ales pentru că ne-am decis să mai vedem şi altceva. Şi am ales să băgăm un new entry şi anume Lefkada, preţ de o săptămână, ca apoi să revenim la un oldies but goldies, aka Sithonia, unde mai aveam nişte plaje neexplorate, rămase tot de anul trecut. Aşadar, două săptămâni de Grecie în plină criză, din care o să vă povestesc o mică parte, vorba Adei Milea, pentru cine a ascultat al său Apolodor. 

Pe plaja din Gialos

Pe străduţele din Agios Nikitas

Hai să trecem şi la partea turistică şi anume ce făcurăm noi în Lefkada şi ne plăcu. Păi, în primul rând, dacă aveţi un copil căruia îi plac valurile, atunci o să fiţi bine serviţi. Sau poate am nimerit noi o perioadă mai agitată din toate punctele de vedere, dar am prins valuri mari cam peste tot. Din ce am apucat să vedem, trei plaje mi s-au părut mai potrivite pentru cei mici: cea din Vasiliki despre care v-am mai spus, cea din Nikiana despre care nu e mare lucru de spus decât că, fiind pe coasta de est, deci spre continent, apa e mai caldă, dar plaja practic nu există. E o aglomeraţie de pietre şi pietriş pe marginea şoselei. Dar golful e frumos şi apa nu foarte adâncă.

Cea de-a treia are şi o poveste. Este plaja din Agios Nikitas, un orăşel d-ăla de vezi prin filme şi vrei şi tu. Un sat pescăresc pe marginea unui golf cu apă caldă şi nisip în mare, cu taverne care coboară pe străzi în pantă, mărginite de leandri şi de lămâi, cu feţe de masă cu carouri şi cu baclavale şi prăjituri cu miere ce se lăfăie pe mese în lumina roşiatică a unui soare ce nu se lasă culcat cu una, cu două. Partea şi mai interesantă cu acest orăşel este că, odată ajuns pe plaja lui, poţi lua un taxiboat care  te duce şi aduce de pe plaja din golful următor şi anume Milos. Şi acum, aşezaţi-vă comod în fotolii, că urmează o poveste. Aţi auzit probabil de păţania noastră cu croaziera, nu? Dacă nu înţelegeţi la ce mă refer, luaţi de citiţi aici. Tot ce am obţinut sunt câteva poze ca cele de mai jos şi certitudinea că deşi nu am rău de mare, sigur am rău de uscat. Pentru că după vreo patru ore de stat pe valuri, am avut senzaţia toată seara că se mişcă pământul cu mine şi că risc să vomit în orice moment.

Cu plaja Egremni în spate

Și... s-a stricat

Frustrată fiind că mi s-a dus naibii croaziera, am zis că măcar pe plaja din Milos să ajungem – auzisem numai lucruri minunate despre ea.  În prima zi, am ratat taxiboatul. A doua oară când ne-am înfiinţat la punctul de îmbarcare, am aflat că programul este de la 11h la 18h, cu ultima plecare spre Milos la şaptesprezece şi ceva. Adică, prea târziu pentru noi. În ultima zi de stat în Lefkada, am decis să mai încercăm o dată. Ne-am trezit de dimineaţă şi am ajuns la barcă la timp ca să aflăm că în ziua aia nu mai merge nimic pe Milos fiindcă sunt valuri foarte mari. Mă uit prostită la marea care mi se întindea cuminte la picioare – niciun val. Unde naiba văd ăştia valuri? Până la urmă am avut ocazia să mă găsesc faţă-n faţă cu ele, pentru că bărcuţa a plecat într-un final, lăsându-ne lângă un ţărm efectiv înghiţit de o mare hulpavă şi teribil de mânioasă. Aşadar problema nu era pe mare, ci la mal, la coborârea de pe barcă care era practic ridicată de valuri precum un cal care se ridică în două picioare.

După o isterie generală de ia bagajul, aruncă umbrela, prinde copilul, vino, dă-te, ţine-mă, etc, iată-ne ajunşi pe cea mai frumoasă plajă cu cea mai senzaţională mare pe care am văzut-o în Lefkada. Când, ce să vezi, privirele îmi pleacă de la albastrul ireal al mării amestecat cu spuma valurilor dezlănţuite, spre personajul din faţa mea: un domn la vreo şaizeci de ani, cu pletele albe acoperite de o pălărie de cowboy şi care dirija circulţia pe insulă, ajutându-ne să trecem de stâncile lovite de valuri, dând dintr-o mână şi fluturându-şi puţa sub privirile înmărmurite ale fiică-mii. Când nu a mai existat niciun dubiu că omul cu pricina este într-adevăr în fundul gol, Ana a început să se strâmbe toată, făcând cu voce tare bleeeah, bleeeah, nu care cumva să existe vreun dubiu legat de motivul disconfortului ce-i fusese creat. Problema cu domnul nu era că făcea nudism (erau mai mulţi pe plaja Milos în pielea goală) ci, că n-avea, frate, stare să stea naibii într-un singur loc. Se tot plimba cu mâinile la spate şi puţa-n vânt, motiv pentru care aşa i-a şi rămas numele la noi în familie.

Dar altfel plaja din Milos este fabuloasă. Se poate ajunge şi cu maşina şi apoi pe jos, printr-o pădure de pini – dar nu ştiu cât de lung sau de greu e drumul pe această rută.

În valurile de pe Milos

Milos

Dintre orăşele pe care le-am văzut în Lefkada, cel mai mult mi-au plăcut Agios Nikitas, Levkas (care este şi capitala insulei), Nydri şi Karya, un orăşel descoperit întâmplător, undeva în pădurile din centrul insulei şi pe care vi-l recomand, mai ales la orele prânzului, când pe plaje căldura este deja dureroasă – aici, la umbra unor platani uriaşi din piaţeta centrală lată de două taverne, puteţi aştepta liniştiţi cu o bere în faţă să treacă zăduful.

La o tavernă în Karya

Despre capitala insulei nu pot să vă povestesc prea multe pentru că am stat doar câteva ore, într-un soare oribil ce era să ne provoace o cruntă insolaţie. Ce pot să vă spun însă este că aici, pentru prima dată de când mergem în Grecia, ne-au cam făcut la bani la o tavernă. Pe lângă un coperto cam exagerat (ştiţi voi, vreo doi euro că ţi-au pus masa şi tacâmuri) și pe lângă o greşeală la notă, ne-au cerut pe o bere mai mult decât era trecut în meniu, pe motiv că în meniu figurau, chipurile, doar berile la sticlă, iar noi cerusem la halbă care e mai scumpă (exact, halba era mai scumpă). Diferenţa nu era mare, dar atitudinea a fost îndeajuns de supărătoare încât să decidem să dăm o raită pe la poliţie (ăştia cică nu au Protecţia consumatorului) să-i rugăm să ia legătura cu restaurantul, măcar aşa poate se gândesc să treacă toate produsele în meniu ca să nu existe dubii.

Despre Nydri, mi s-a părut frumuşel, foarte animat; de aici se pleacă şi în croaziere, e plin de taverne şi magazine, cred că e frumos seara mai ales dacă vă place să staţi la o cârciumă şi să căscaţi gura la lume, dar nu are plaja practicabilă, din ce mi s-a spus. Cică foarte aproape de oraş, la doar 3 kilometri, se găseşte o cascadă pe care noi nu am văzut-o. Asta ca să ştiţi ce se poate face prin zonă.

Porto Katsiki

Şi ajungem acum şi la plajele alea celebre despre care vorbeşte toată lumea. Pe Egremni, aia cu sutele ei de trepte la care înjură tot poporul, am văzut-o în ziua cu croaziera. Adică am coborât pe ea de pe vapor, ne-am bălăcit un pic printre valuri (v-am zis că noi am prins doar valuri), m-am tăiat în talpă într-o pietricică şi după vreo oră eram înapoi pe vapor la timp să aflu că se stricase cu totul. Apa e într-adevăr foarte frumoasă, turcoaz, dar personal nu m-am putut bucura cum se cuvine pentru că eram prea mulţi oameni deodată pe acelaşi petec de pământ.

La Porto Katsiki (sau Tsatsiki cum am ales noi să-l botezăm în glumă), am ajuns după orele 17h şi a fost mult mai bine. Soarele nu mai dogorea îngrozitor, nici nu mai era foarte aglomerat, în plus valurile păreau mai domoale. Există şi o tavernă la capătul scărilor de unde descind pe plajă nişte omuleţi îmbrăcaţi în galben care vă pot lua comanda direct de pe plajă. Există şi parcare şi mai ales sunt doar o sută de trepte, uşor coborâbile. Iar pozele pe care le puteţi face de sus, cu golful în spate, merită din plin experienţa.

Pe plaja de nisip din Ponti

Nu ştiu dacă o să mai mergem vreodată în Lefkada. Poate nu foarte curând. Drumul din România e lung, iar insula e străbătută de serpentine şi curbe strânse, ceea ce nu face traseul prea plăcut şi relaxant pentru cel care conduce. Nu prea poţi să te bucuri de peisaje în timp ce eşti la volan. În plus, accesul la plaje e de multe ori o aventură în sine. Nisip nu prea există. Marea se adânceşte repede. Plajele frumoase nu sunt amenajate şi am nevoie de o umbrelă de soare. Şi totuşi, am plecat din Lefkada de doar câteva zile şi deja mi-e dor. Tare. Iar asta, zic eu, e semn bun.