Am curățat merele de coajă, le-am pus la fiert cu apă, zahăr și o felie de lămâie. Pentru compot. O nimica toată, un gest menit doar să-mi spele conștiința de început de luni. De dimineață, mă uitam în jur și mă gândeam la tine. Plecaseși. De suficient de multe ore încât să nu-ți mai păstreze cearceaful nici forma și nici căldura. M-am ridicat în capul oaselor și m-am plimbat prin casă, prin casa noastră, târând după mine un rest de cafea rămas de ieri. Mă uitam în jur și m-am surprins minunându-mă de câte lucruri am strâns. De cât praf s-a pus pe ele. De cât de multe ar trebui să dăm, să aruncăm. Am decis să le las acolo unde sunt. Mai bine să se uite ele la mine. Să mă vadă cum stau așa, în pijama, cu un rest de cafea de ieri, cu un film franțuzesc, știi tu,  din cel unde povestea se întâmplă acolo unde încep toate poveștile, pe dinăuntru și care nu se termină neapărat cu bine și de aceea, după un film franțuzesc este nevoie întotdeauna să dai drumul și la muzică. Și acum că am și muzică și compot, m-am gândit să te sun și să-ți spun că mi-e dor de tine și că sper că te distrezi în tabără. Eu sunt bine. Și cu totul băgată pe dinăuntrul meu, acum că am un pic de timp să văd ce mai e pe acolo.