Ea
Abia aştept să se termine. Nu că n-a fost bine, dar tot mai bine e la mine acasă. De fapt, nu, nu acasă, că acolo stau toată ziua la televizor şi mă plictisesc. Să fiu tot aici, la Bran, cu copiii, dar să fii şi tu cu mine. Aşa aş vrea. Uite, acum că m-am gândit  la tine, iar îmi vine să plâng. Şi ieri am plâns. Un pic. Două lacrimi care mi-au curs pe obraz şi pe care nu am apucat să le prind cu limba când mi-au trecut peste buze. Degeaba îmi spui să nu mai pun aşa de uşor totul la suflet, la zece ani e greu de tot să nu plângi când ai prins doar un crenvurst la masa de dimineaţă şi tu ai mai fi vrut. Ăia mari au apucat, dar eu am mâna mică şi nu am ajuns la timp, la platou. Şi apoi a fost şi ziua când am jucat Ţară, ţară, vrem ostaşi şi am primit un cot în tâmplă. Atunci am fugit repede în cameră şi m-am repezit la telefon pentru că simţeam nevoia să te aud şi să-mi imaginez că, dacă ai putea, m-ai lua în braţe. Dar nu ai putut şi atunci am plâns de-a binelea. Rău de tot. Şi te-am şi sunat. Ştiu că tu zici că e pentru binele meu tabăra asta cu cei de la British şi-mi place aici, dar mie mi-e dor şi cam foame. Astăzi ne-au dat varză călită cu mămăligă şi o feliuţă de bacon prăjit. Şi acum stau cu o pungă de grisine şi vreau să te sun să-ţi spun că m-am lovit. Iarăşi. La picior. Şi mă ustură. Dar simt că deja te-ai enervat că uite, îmi spui că eu văd doar părţile rele şi te sun doar să mă plâng. Şi parcă, parcă îmi vine iar să plâng şi nici nu ştiu dacă e de durere sau de dor sau de foame. Am uitat să-ţi spun că în tabără, cu profesorul de teatru, pregătim o piesă doar în engleză. Eu joc Mortul. Mă duc la repetiţie! Te iubesc!


Eu
Nici nu ştiu cum au trecut zilele astea. De când nu am mai avut nişte timp? Da, de la ultima ta excursie cu şcoala. A fost o vineri. Una singură. În aprilie. Când ai plecat acum, m-am gândit că dacă tot nu eşti acasă şi nu trebuie să mergem în parc, serile o să profit să fac ordine în dulapuri şi pe balcon. Poate merg şi la piaţă că sunt caise frumoase şi-ţi fac nişte gem. Sau poate dau o raită prin magazine. Sunt reduceri încă. Şi-ţi cumpăr ghiozdan nou că ţi-am promis şi maieul ăla cu banane de la Zara. Dar, drept să-ţi spun, am făcut cu totul şi cu totul altceva. Am stat. Şi m-am uitat la televizor, butonând cu disperare. Şi am mâncat îngheţată. O cutie întreagă. Dar am sărit peste cină. Am înlocuit-o cu o bere, în oraş. Mă rog, mai multe. Am ieşit cu taică-tu să mai vedem şi noi lumea. Am ieşit duminică şi marţi. Şi mai ieşim şi astăzi. De mâncare, nici noi nu prea avem. Un rest de salată de vinete şi nişte ardei copţi. Dar dacă tot ieşim la o bere, putem să şi mâncăm ceva pentru că oricum e infernal de cald ca să mai dai drumul la cuptor. Dar pentru mâine, când te întorci, o să mă gândesc să-ţi fac ceva bun. Sau măcar să cumpăr, depinde la cât ne întoarcem din oraş. Am luat şi nişte cremvurşti. Şi văd că tu de dor mă suni şi nu de bube şi zgârieturi, dar să ştii că deja mi-e greu să te tot aud cum te plângi la telefon că iar te-ai lovit şi iar ai păţit şi iar te doare şi după aia mă gândesc că în curând nu o să mă mai suni din tabere şi atunci simt nişte lacrimi cum stau să o ia la vale. Şi te-aş lua în braţe. Succes cu piesa! Voiam să te întreb cum te descurci cu replicile în engleză, dar ceva mă face să cred că nu e cazul.
Te iubesc!