În Sithonia am mai fost. O dată. Anul trecut, o săptămână. Tot în Neos Marmaras am avut cartierul general. Nu că am fi căzut în limbă după orăşelul ăsta grecesc cu străzi în pantă, multe buticuri, cofetării şi pizzerii, ci pentru că era suficient de animat seara ca să nu ne ţiuie urechile de singurătate şi suficient de central poziţionat pe braţul Sihonia ca să ajungem relativ uşor la celelalte plaje.Şi bineînţeles pentru că există magazinaşe cu toate prostiile şi drăciile de vânzare. Just kidding, deşi am ajuns în ultima zi să stau cu infanta două ore, cu capul în soare, ca să-şi cumpere un rucsac. Din banii ei, asta ca să fie clar. Pentru cei care aveţi copii mici, să ştiţi că în Neos Marmaras este şi un trenuleţ care vă plimbă preţ de o oră pe coclauri, plus nişte tiribombe sclipicioase despre care nu pot spune mare lucru decât că există. Anul trecut am stat la o vilă relativ aproape de plaja principală. La Studio La luna. Curat, civilizat, gazda primitoare şi...cam atât. Cum plaja din Neos Marmaras nu ne-a încântat prea mult, am decis ca pentru anul ăsta să găsim un apartament mai fain şi un pic mai mare indiferent de distanţa până la plaja la care oricum nu aveam de gând să mai ajungem. Am ales Ameris Studio and Apartments.  Apartamentul e mare, format dintr-un living cu canapea extensibilă şi bucătărie, plus un dormitor. Am avut A/C în ambele camere, un balcon pe toată lungimea apartamentului, două teveu-uri, prosoapele se schimbau la două zile, iar preţul pentru o săptămână a fost de 420 euro, luat de pe booking cu o lună înainte. Singurele probleme care au însoţit această cazare au fost primo- un număr demoralizant de trepte de urcat până-n casă. Noi am stat la etajul 1 şi gâfâiam până ajungeam de la plajă cu toate sarsanalele, nu vreau să-mi imaginez ce se întâmpla cu vecinii de la trei. Secundo- locul de parcare. Locaţia nu are parcare aferentă, e posibilă parcarea gratuită pe stradă, dar acolo este o loterie să mai găseşti locuri după orele după amiezii când toată lumea se întoarcea de pe unde fusese. Ah şi încă ceva: locaţia nu are curte. Deloc. Asta ca să ştiţi dacă mergeţi cu copii mici doritori de alergătură prin iarbă. Iar proprietarii nu vorbesc engleză.

la shopping, pe Strasse, în Neos Marmaras

Dacă anul trecut ne-am petrecut timpul mai ales pe plaje cunoscute despre care am scris la vremea respectivă, anul ăsta, la sugestia unor prieteni, ne-am avântat spre locuri mai puţin umblate. De exemplu, spre capul sudic al peninsulei, în zona plajei Sykia, acolo de unde se poate zări muntele Athos şi unde se înşiră câteva golfuri minunate, cu apă limpede şi turcoaz, cu câteva umbrele şi şezlonguri aşezate în faţa unor băruleţe cu chillout music şi mai ales cu vile înconjurate de portocali şi rodii ale căror curţi se întindeau până pe plajă. Aşa că dacă sunteţi o gaşcă şi nu doar trei lunatici ca noi, căutaţi de închiriaţi o astfel de vilă mai jos de Sykia, în zona aşa numitei Hawai Beach. E superb! Dar musai cu prietenii, că altfel seara te loveşte depresia de atâta frumuseţe şi pustietate. 

pe coclauri, în zona Sykia, cu copilul pe stâncă, marea la picioare şi Athosul în spate

La polul opus se află plajele gălăgioase şi animate Lagomandra, Kalogria şi Kalamitsi. Cu diferenţa între ele că prima are două zone, una amenajată şi una sălbatică, cu o pădure de pini extraordinar de eficientă la orele prânzului când poate ţi-e lene să te întorci la hotel în aşteptarea unui soare mai domol. În rest sunt trei plaje frumoase, cu apă curată, cu fel de fel de posibilităţi de a practica sporturi de apă, cu pedaline de închiriat ca să-i citez pe vecinii noştri sârbi (mi s-a părut drăguţ cum spun ei la hidrobiciclete), cu sucuri la 3 euro, başca preţul şezlongurilor (doi euro bucata în Kalogria). Pe Lagomandra însă nu există nicio constrângere pentru bronzatul la liber pe prosopul de acasă. Ai o parcare generoasă, un chioşc pentru băuturi, snackuri şi îngheţată, totul e să găseşti un pin liber la umbra căruia să poţi rezista. Pentru că, chiar şi sub umbrelă, după orele douăsprezece nisipul arde înfiorător.

Zâmbet satisfăcător pe plaja Lagomandra

Şi acum, dragi domni, povestea ce urmează e pentru dumneavoastră. Mulţi se vor regăsi cu siguranţă în ea. Imaginaţi-vă următoarea scenă. Sunteţi la mare. Ceasul bate de orele unu. Soarele e atât de fierbinte că parcă vezi cum lasă să-i picure razele pe pământ. Aproape că nu mai ai aer de respirat. Sudoarea curge pe tine şi tot ce visezi e o halbă de bere rece ca gheaţa. Atât. În loc de asta, tu, cu două genţi colorate de plajă, umplute doldora cu creme, rochiţe, pături, sticle cu apă, gogoşi şi lopăţele, te plimbi buimac printr-o parcare cu ăla micu după tine.
- Unde mergem, tata?
- Unde spune mama. Luăm plajele la rând şi ne distrăm organizat.

Am râs noi de ne-am prăpădit de bietul om prăbuşit de atâta soare şi planificare, dar nici al meu soţ nu era prea departe. Pentru că în cinci zile am vrut să văd cât pot de multe, am decis să-l bat la cap pe al meu şi să ne aventurăm cu maşina şi pe drumuri mai puţin umblate. Şi anume, la sugestia aceloraşi prieteni (Rucsandra şi Florentin îi cheamă, na, ca să nu mai fiţi curioşi), ne-am dus pe plaja din Aretes, lângă Toroni,  unde pentru a ajunge trebuie să înfrunţi o bucată de drum forestier de vreo doi kilometri. Apoi, love and peace! O plajă frumoasă, cu nisip negru în apă, cu o tavernă unde am mâncat în premieră gavros cu sos de muştar, cu un complex fain de apartamente şi cu o apă caldă ce se colora în roşu sub soarele apusului. Frumos. Recomand.

Aretes. Şi cu noi. Şi cu complexul de apartamente în spate.

La insistenţele copilei, am repetat şi anul acesta ziua petrecută pe mare cu bărcuţa închiriată. Dacă vă tentează o astfel de experienţă, vedeţi că preţuri mai bune sunt aici.  Noi am închiriat de pe plaja din Vourvourou, exact la intrarea în localitate e o tăbliţă cu un semn către centrul de închiriere de pe plajă. Centru e impropriu spus. E efectiv o gheretă de dimensiunea unei cabine telefonice de pe vremuri, cu o masă de plastic şi trei scaune la fel, şi cu un nene bun vorbitor de engleză care ne-a dat barca cu 65 de euro pe zi plus combustibil, faţă de 80 şi chiar o sută cum cereau alţii. Preţul e mare şi ce pot să vă spun este că nu e chiar o experienţă uşoară, ca şi cum te-ai plimba cu vaporaşul. Principala problemă o constituie soarele. Arde ca naiba şi la un moment dat am ajuns să stăm cu tricouri pe noi. Bărcuţa are copertină, dar nu reuşeşte să acopere totul. În plus, dacă vreţi să opriţi în apă, ca să săriţi din barcă, e oribil de greu să urci înapoi. Nu prea ai de ce să te ţii. Partea bună este că ai suficient spaţiu de depozitare şi atunci poţi aduce pe barcă de toate: cutia frigorifică cu mâncare, apă, bere, cafea, tricouri, creme de soare, umbrelă şi prosoape pentru plajele unde vei acosta. Din păcate, nu cred că se poate închiria pe jumătate de zi. Barca este pentru cinci persoane în cazul în care aveţi cum să vă mai combinaţi cu o familie.

În Grecia. Mulţumite.

Final nu am. Doar regrete. Că s-a terminat. Atât. Şi sper că nu se vor supăra grecii pe români fiindcă şefa delegaţiei FMI la ei în ţară e una de-a noastră. Măi oameni buni, să nu ne faceţi figura, că ne stricaţi planurile de vacanţă multora dintre noi.