vineri, 8 iulie 2016

Frivolități

În ultimul timp, am observat o serie de schimbări de gusturi şi obiceiuri în ceea ce mă priveşte. Habar nu am dacă vă interesează să aflaţi lucruri de genul ăsta, dar cum e blogul meu, vi le povestesc oricum.

1. Am prins încredere în mine suficientă cât să-mi permită să iau decizii de una singură fără nevoia de validare. Concret, sunt la a treia plată importantă on line şi nu am cerut sfaturi şi păreri.
2. Mi-am redescoperit prietenele. Ştiţi voi, alea foarte bune pe care ajungi să le sacrifici când te măriți, dar mai ales când faci copii înaintea lor. 
3. Exact ca acum douăzeci şi ceva de ani, am ajuns să stau cu căştile în urechi şi să mă bucur de locurile unde mă duce muzica. Care muzică este...of course, d-aia cu r graseiat şi accente pe e.
4. Imi place să petrec timp cu mine. Nu mă plictisesc.
5. M-am reapucat de scris poezii. Şi-mi face bine. Mie, cel puțin.
6. M-am lăsat de fumat. De patru luni.
7. Am descoperit că-mi place quiche cu camembert şi sparanghel, rața pe varză şi păstrãv la cuptor cu vin şi capere.
8. Ana creşte foarte repede.
9. Am slăbit.
10. M-am reapucat de citit în francezã. 
11. Mi-e dor să merg la un concert. Din păcate, Zaz a preferat Bulgaria.
12. Imi place la fel de mult să merg pe jos. 
13. Mai nou îmi place să merg la mall. E aproape, sunt reduceri şi am şi slăbit, dar asta am mai spus.
14. Mă cam lasă memoria.
15. Dorm puțin. Dar nu mă resimt.
16. Sunt optimistă şi mă gândesc că totul vine din cap şi din felul în care vrem să vedem lucrurile.
17. Vreau să nu am regrete. 
18. Nu mă mai chinui singură să caut certitudini. Nu cred că există.
19. Am ajuns să reuşesc să trăiesc aici şi acum. Dacă ziua are 24 de ore, să profităm de cât mai multe dintre ele, zic!
20. Mi-e dor de Paris. In continuare.








3 comentarii:

kamel spunea...

Je vois que les vingt points qui constituent le changement dans ta vie sont tous positifs mais je trouve que les plus important sont que tu as arrêté de fumer car c'est pas bien du tout pour la santé,que ANA grandit bien car c'est très important pour une mère de voir son enfant grandir dans de bonnes conditions et le dernier point est tu as pris confiance en toi pour prendre seule les bonnes décisions.Un changement réussi et notable.

Ioana spunea...

Bah, tu sais, parfois on arrive à changer tout simplement parce qu'on a plus le choix de continuer sur la même voie.

kamel spunea...

Peu importe le motif ou la cause ,l'essentiel est le résultat et la preuve que tu as de la volonté d'aller de l'avant.Chapeau !

 
Copyright 2011-2017 Așa și-așa
Blog theme by BloggerThemes