Vine din excursie. După pupici și îmbrățișări, hai la cârciumă să-i dau un șnițel și să-mi povestească ce și cum.
- Păăăăi, am făcut fel de fel de chestii: ne-am dat cu tiroliana, ne-am jucat, am mângâiat o oaie, am ascultat povești de groază în autocar și...alți copii s-au plimbat cu trăsurica trasă de ponei.
- Tu nu?
- Nu. Pentru că mi se pare îngrozitor să pui un căluț cât o cutie de mare să tragă după el patru copii a câte treizeci și ceva de kilograme fiecare. E revoltător!
Stă cu o bucată de șnițel înfiptă-n furculiță și cu ochii rugători spre mine.
- Aș fi vrut să salvez căluțul ăla, dar nu am știut ce să fac. Și mi-am zis că măcar să nu-i pun o greutate în plus, așa că nu m-am urcat în trăsură. În semn de protest.
O admir. Efectiv, o admir. Pentru că mie, copil fiind, nu mi-ar fi dat prin cap așa ceva. Și, deși nu mi-ar displăcea defel să primesc laude pentru cum am crescut-o, vă spun cu mâna pe inimă că n-am niciun merit. Ea singură alege să se uite la emisiuni cu animale, ea e cea care plânge că nu-i iau și ei un suflețel acolo (știu, sunt rea) și la urma urmei, eu zic că e felul ei de-a fi. Cred că e un om bun. Și mă bucur că-i cu mine. Și da, v-am auzit că cică să-i iau și ei acolo o pisică, un papagal, un hamster, dar ea e cea bună. Nu eu. V-am mai spus.

Princess Luna: Raising the Night by LaurenMagpie