Eu v-am spus și anul trecut, dar ați uitat. Nu-i nimic, vă mai spun o
dată. Cu aceleași cuvinte, că uitați-vă și voi cât e ceasul și la ora
asta, altele mai bune nu găsesc.
Așadar, cum a fost
ziua de azi? Da, da, cu voi vorbesc, mame și tați de copii, părinți
care – nici nu vreau să număr câte zile pe an – vă treziți cu noaptea-n
cap să faceți pachețele, să controlați ghiozdane și, în multe cazuri, să
le și cărați până la școală că deh, la câte caiete, manuale și culegeri
per materie există, riscăm să ne vedem copiii prăbușindu-se pe stradă
sub ele.
Acum, că tot vorbim de școală,
ia să dăm și un test. Ce zi a fost azi? Hai, hai, mâinile sus – mai
ales voi, cei ce ați profitat de ziua liberă a școlarului din dotare ca
să vă duceți la un film, de-un par exemple (dacă vă întrebați cine dumnezeu a putut face așa ceva, ei bine, moi!). Așadar, azi a fost Ziua mondială a profesorilor.
Pam, pam! Știu, voi credeați că e a ziua educației; nu-i vina voastră,
am văzut că peste tot așa s-a spus. Ei bine, e greșit. Am sărbătorit
ceva fără să știm ce sărbătorim, dar nu-i nimic, lumea s-a bucurat de
ziua liberă și noi oricum suntem plini de imaginație, așa că, serios, nu
o să ne supărăm dintr-atâta lucru. Și vă rog, nu spuneți că ce mi-e
Ziua profesorilor, ce mi-e a Educației, că dacă s-ar spune că de 1 mai
sărbătorim Ziua bugetarului, am sări cu toții în sus, nu-i așa?
Bun,
acum că am lămurit și acest aspect, vin cu o altă întrebare. A existat
sau există în viața voastră un profesor căruia să-i rămâneți
recunoscător pentru ceea ce a făcut pentru voi? Copilul vostru are vreun
profesor de dragul căruia se bucură că merge la școală, chiar și cu
teme, chiar și cu trezitul în zori? Ați auzit de un dascăl care să fi
schimbat în bine destine? Știți vreun profesor bun, cu har și drag de
copii? Dacă da, ați putea să-l răsplătiți, nominalizându-l la Global Teacher Prize și invitându-l să aplice. Înscrierile sunt deschise până pe 14 octombrie. Concursul
este deschis oricăror profesori care predau în prezent în orice sistem
de școlarizare adresat copiilor intre 5 și 18 ani.
Poate
pentru noi Global Teacher Prize nu înseamnă mare lucru – doar o altă
zi, doar un alt eveniment. Dar înainte să decideți că nu știți pe nimeni
și să treceți mai departe, gândiți-vă cum v-ați simți voi dacă, fiind
profesori, cineva s-ar gândi să vă nominalizeze la o astfel de
competiție. În regulă, poate că nu o să câștigați, poate că nu va auzi o
lume întreagă de voi, dar gândul că pentru un copil, un părinte sau un
fost elev, tu, omul de la catedră, ai merita să primești un astfel de
titlu, ar fi de neprețuit. Ar fi certitudinea că totul a meritat. Dacă
știți ați putea oferi cuiva o astfel de bucurie, vă rog, nu ezitați!
Atunci când merită, oamenii aceștia trebuie aplaudați la scenă deschisă!
Anul trecut, profesoara de matematică, Manuela Prajea, de la Colegiul Național "Traian" din Drobeta Turnu Severin, România, a fost nominalizată la Global Teacher Prize și a figurat pe lista scurtă de 50 de potențiali câștigători ai acestui premiu în valoare de un milion de dolari. Ediția 2016 a fost câștigată de palestinianca Hanan al Hroub. Ca un amănunt cum că visele nu se împiedică de realitate, Hanan a crescut într-un câmp de refugiați și a fost expusă constant la acte de violență.
miercuri, 5 octombrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu