Cadrul: Seara,  în bucătăria unui apartament ca multe alte apartamente. Nu contează gresia, faianța sau vasele din chiuvetă. La masă, două personaje. Ambele feminine. Mamă și fiică. Prima, cu un aer ușor visător, amestecă absent într-un bol cu salată. Lângă ea, copila zgârie enervant cu unghia în farfuria goală.
La meniu- salată, în caz că nu v-ați prins. Nu contează cu ce. Să zicem cu de toate (da, are și pui și măsline și ou și rucola și...serios, chiar nu contează).

 Mama, luând cu o lingură nouă, de la Ikea, un snop de salată pe care-l deșartă peste degetul copilei din farfurie.
- Mă gândesc să-mi las părul lung și să mi-l vopsesc roșcat. Știi tu, roșcatul ăla irlandez.
Copila își linge degetul, pescuiește cu furculița o jumătate de roșie cherry (v-am zis ca era cu de toate) și zice:
- Să înțeleg că te-ai răzgândit, nu te mai faci verde.
- Știi, zice mama, am avut șuvițe verzi la un moment dat. Când erai tu mică.
- Măcar nu-mi aduc aminte! Dar acum lucrurile s-au schimbat. Nu poți să arăți oricum, trebuie să fii și tu ca un adult. Fără verde-n cap sau tatuaje, cum ziceai că vrei să-ți faci.
Mama respiră. Adânc. Ia o măslină și respiră. Mai adânc.
- Auzi, știi că dacă eu ma apuc să fac nebunii d-astea, când o să ajungi la vârsta la care vei vrea și tu, nu o să pot să-ți zic nimic.
Copila bagă două degete în salată și pescuiește cu grijă o jumătate de ou.
- Hm, mă înveți cum să te șantajez. Bravo, bravo! Îmi place de tine din ce în ce mai tare! Auzi și încă  ceva...
Mama zâmbește a victorie.
- Că mă iubești?
- Nu. Că mai vreau ou!