Mă dusei la Timișoara. Cu Ana cu tot. Mai bine zis, am profitat de vacanța ei ca să descopăr și eu, la patruzeci și ceva de ani, orașele patriei. Ați înțeles bine, spre rușinea mea, a fost prima mea vizită în Timișoara. Mai întâi, merită spus că grație zborurilor low cost, e foarte ușor și relativ ieftin de ajuns. Noi am zburat cu Ryanair și am plătit pe două bilete, luate cu trei săptămâni înainte, undeva spre 70 de euro. Cred că se poate economisi și mai mult, dacă vă organizați din timp.

Odată ajunși pe aeroportul din Timișoara, nu e nevoie să chemați taxi-ul. Există un autobuz cam din oră în oră, poate chiar mai frecvent, care vă va duce în centru, la stația Bastion. O călătorie costă 2,50 lei, iar biletele se cumpără de la un ghișeu, din aeroport și se compostează în navetă (atenție să vă notați orarul pentru că cel de pe net, același cu cel oferit și la Centrul de informare turistică din oraș, nu mai e valabil). Și pentru că o să aveți în mod normal niște timpi morți de umplut, până vine autobuzul,  puteți să vă răsfățați cu o gustare în cafeneaua de după zona de check in. Pentru că prețurile sunt absolut decente: 9 lei un sandvici generos, 7 lei un fresh de portocale, 5 lei o plăcintă foarte bună, cu mere și 4 lei parcă, un expresso lung. Așadar, încercați să nu cădeți pradă foamei nici pe Otopeni unde prețurile sunt exagerate după părerea mea și nici în avion unde un croissant e doi euro. Jucați și voi fazan 45 de minute cât durează zborul ca să-l faceți pe cel mic să uite de foame și apoi, profitați de prețurile bănățene mai mult decât decente.

Eu și cu Ana am stat două nopți la Timișoara și trei zile pline: de miercuri, de la nouă de dimineață, când am aterizat, până vineri, la șapte și ceva seara, când am decolat. Cazările sunt nenumărate. Eu am ales Casa Leone pentru niște motive, recunosc, cu totul subiective: un discount pe booking, o curte cu zidurile pictate în fațade de buticuri franțuzești (din păcate erau niște lucrări în ea de la o țeavă spartă, așa că am beneficiat doar de curtea din față), o distanță rezonabilă de mers per pedes până-n centru și multe comentarii laudative de la turiști străini. De altfel, la micul dejun, eram singurele românce. Familia care administrează pensiunea vorbește  șapte limbi (eu i-am auzit vorbind cinci dintre ele) și sunt de treabă. Camerele sunt ok, curate, baia este mare, wifi-ul merge bine, iar micul dejun este corect.

In curtea din spate

Să trecem și la partea practică a vacanței și anume ce e de făcut prin Timișoara. In primul rând e plin de parcuri. Adică, dacă te uiți pe o hartă, vezi verde în fața ochilor. Cel mai tare Anei i-a plăcut Parcul copiilor unde există locuri de joacă și posibilitatea să închiriezi, pentru 15 lei pentru 30 de minute, o trotinetă electrică cu care să te plimbi în sus și-n jos. Vizavi, se află Parcul Rozelor care cred că este minunat când vor fi înflorit trandafirii, ceea ce, la începutul lui mai, nu era cazul. Dacă doriți doar să vă plimbați, să vă jucați cu mingea sau să vă dați cu trotineta, puteți merge în Parcul central sau și mai bine, în cel Botanic. Oricare va fi parcul în care veți merge, o să dați peste flori, gazon perfect, alei curate și câini la plimbare. Spre bucuria Anei, și-a găsit cam pe fiecare alee câte un patruped bun de mângâiat.

Pentru aceea dintre voi care nu cunosc Timișoara, să spunem că cetatea al cărei nume vine de la râul Timiș a trecut prin nenumărate stăpâniri. A început să se dezvolte în secolul XIV sub dominația ungară a lui Carol Robert de Anjou, devenind pentru scurt timp și capitală a Regatului Ungar. Cucerită apoi de otomani în secolul XVI, Timișoara va fi pentru aproape două secole un important bastion militar turcesc, înainte de a fi cucerită, în 1716, de Imperiul Habsburgic.Clădirile importante din oraș afișează de altfel un ușor aer vienez. Păcat că multe dintre ele sunt lăsate în paragină. Poate ar fi interesant de spus că, conform Wikipedia, orașul ar deține cel mai important patrimoniu de clădiri istorice din România, adică vreo 14500. Centrul orașului este format din trei piețe care dau practic, una într-alta. Prima dintre ele, Piața Victoriei, plină de cafenele și porumbei care îți ciugulesc din mână, este flancată la un capăt de Catedrala Mitropolitană (cea mai înaltă biserică din România (90,5 m) exceptând viitoarea Catedrala a Mântuirii Neamului și cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume din afara Rusiei) și de Opera din Timișoara unde am ajuns, întâmplător, în prima seară, să vedem Gaițele cu Teatrul din Târgoviște. Ce s-a întâmplat a fost că am văzut lume la intrare și ducându-ne să întrebăm ce se joacă, ne-am trezit invitate, pe gratis, în sală, de fata de la Secretariatul literar care pur și simplu a vrut să ne facă o bucurie.

 Dacă o luați pe strada din dreapta Operei, pe sub o boltă de umbrele multicolore, veți ajunge în Piața Libertății dominată de Statuia lui Ioan Nepomuk realizată de doi sculptori vienezi. Am înțeles de la o prietenă că inițial această piața nu ar fi fost asfaltată și că deci, era o oază de verdeață în centrul orașului. Mie mi-a plăcut, deși nu ea a fost preferata mea, ci următoarea și anume Piața Unirii, cea mai veche piață a orașului, înconjurată de clădiri în stil baroc. Aici puteți vedea Domul romano- catolic, Palatul baroc, Catedrala ortodoxa sârbă sau Monumentul Sfintei treimi. Și tot în zonă, pe o străduță care iese din Piață, se găsește librăria La două bufnițe. Imi promiteți că dacă ajungeți în Timisoara, dați o fugă? Este efectiv un loc numai bun de tras sufletul, așezat pe un balansoar, cu o carte bună în brațe și o ceașcă de ceai alături. Copii vor fi încântați să stea pe jos, pe perne, sau să-și caute un colțișor de citit, iar voi vă veți bucura de liniște.

Și pentru că tot vorbim de locuri frumoase din oraș, să vă povestesc ce am descoperit noi două. Primul pe listă este numitul Reciproc, pe strada Mărășești, nr 14, vizavi de intrarea în Parcul Botanic. Este un locușor de poveste, cu câteva mese afară și câteva înăuntru, cu niște cafele geniale și o limonadă cu mentă ca la mama acasă, cu sucuri naturale, cu prăjituri de casă, cu jocuri pentru copii, cu bere ieftină, cu mere oferite pe gratis și cu personal extrem de simpatic. In plus, este vorba de un proiect social conform spuselor de pe site: "Reciproc Café este o iniţiativă a întreprinderii sociale Asociaţia Ecosens. Toate veniturile obținute din activitatea economică sunt folosite pentru realizarea misiunii sociale a asociației și pentru promovarea în România a consumului responsabil" Cu atât mai mult îl recomand!

Doar 5 lei bucata de plăcintă cu mere și 3 lei felia de chec

 Pentru prânz, vă recomand Jack's Bistro, de pe strada Vasile Alecsandri, nr 3. Pe lângă atmosfera prietenoasă, hamburgerii sunt foarte buni (inclusiv cel veggie), precum și cocktailurile non alcoolice făcute de ei. Nici vinul nu lasă de dorit, iar prețurile sunt rezonabile: 66 de lei pentru un hamburger cu cartofi wedges, o porție de paste făcute în casă cu spanac, roșii cherry și parmezan, un cocktail de ananas cu piersică și măr și un pahar de Fetească Neagră. Chelnerița blondă și frumușică este foarte amabilă. Atenție însă că este un loc populat și găsiți destul de greu masă, mai ales în weekend.

La Jack's Bistro, așteptând mâncarea

 Pentru o alternativă rapidă, ieftină și gustoasă, puteți încerca fast food-ul libanez Fresh Kebab. Foarte curat, foarte rapid și foarte bun. Pita se face loco, ca și fresh-ul de portocale, aveți de ales între carne de pui, de vită sau de curcan, fac și hummus, iar unul dintre restaurante se află chiar în buricul târgului.

Ne-am luat și o mică țeapă. La Cafeneaua Verde din Piața Libertății. Am comandat un meniu de 28 de lei cu supă cremă de cartof dulce, file de șalău cu legume și profiterol. Supa a fost bună. Peștele însă se vedea că fusese decongelat rapid, în apă, pentru că era moale rău și aproape gelatinos. Dar profiterolul era...o rușine: o gogoșică din aluat, tăiată pe din două, o jumătate umplută cu frișcă de la tub și cealaltă cu un fel de spumă de ciocolată, fără niciun gust. Mai grav a fost când Ana și-a comandat niște gauffre cu pere caramelizate la 22 de lei porția și a primit o gauffre cu niște bucățele dintr-o pară fiartă într-un sirop de zahăr. Aici am refuzat să mai fiu înțelegătoare și am chemat bucătarul: o doamnă tânără și surprinzător de drăguță și de cooperantă. Până la urmă, ne-am despărțit amice. Doar că, rămânând fără desert, copila m-a tras către prima vitrină cu dulciuri pe care a văzut-o și anume una din lanțul de brutării Prospero. Prețuri cam mari, dar tarte și cafele bune. Totuși, Tiramisu-ul lor era acrit și mi l-au schimbat cu o felie de cheese cake. Tarta cu pere și migdale și pandișpanul cu vișine au fost însă, delicioase. Si apropo de dulciuri, pentru aceia dintre voi care obișnuiați să mâncați prăjituri la parterul restaurantului Casa cu flori, se pare că această cofetărie s-a închis, cel puțin când am fost noi sufla vântul.

PIata Libertății

 Ce ar mai fi de făcut în Timișoara conform ghidurile de turism: o plimbare cu vaporașul pe Bega în sezonul estival, o vizită la Fabrica de bere, cea mai veche de pe teritoriul României, o plimbare prin Muzeul satului și/sau Grădina zoologică și eventual shopping la mall, dacă chiar nu aveți ce face. Iar pentru copii, mi-a spus un prieten că recomandă o zi petrecută la Experimentarium. Noi am aflat prea târziu, așa că nu știu amănunte. Dar site-ul arată bine și cred că cei mici s-ar distra mai tare aici decât să-i plimbați pe străduțe care de altfel, m-au fermecat cu liniștea lor, casele minunate și grădinile înflorite. Totuși, o plimbare la amiază, prin cartierele pașnice ale orașului, prilej să le povestiți copiilor de începuturile revoluției din '89, poate fi binevenită.

La sfârșit, un cuvânt despre timișoreni. Habar nu am ce fac oamenii ăștia, dar aproape toți pe care i-am întâlnit sunt surâzători, veseli, cooperanți și gata să te ajute. Cea mai interesantă experiență în acest sens am trăit-o la o terasă unde m-am așezat cu spatele la un grup vesel de vreo cinci bărbați cu vreo 20 de sticle de bere pe masă. Limbajul era...să zicem că potrivit pentru soarele de afară și alcoolul din sânge. Unul dintre ei, mă vede că sunt cu un copil și încearcă- în zadar- să-l facă pe amicul lui care vorbea tare de tot, să schimbe măcar pe ici, pe colo, registrul de limbaj. Ți-ai găsit! Amicul, cu spatele la noi, aproape că se enervează că l-a găsit politețea pe prietenul lui. Abia când se ridică de pe scaun mă observă cu Ana, în spatele lui. Si numai ce-l văd că vine la masa noastră și îmi cere scuze întâi mie, apoi Anei, pentru cuvintele urâte pe care am fost obligate să le auzim. Mie așa ceva nu mi s-a mai întâmplat!

Gata cu Timișoara. V-am spus tot. Mă rog, tot ce am aflat și noi în astea trei zile. Mai am pe listă Iașiul și Oradea. Sau dacă mai aveți idei de orașe frumoase din România, aș fi încântată să le aflu. Doar să fie transport până acolo. Și vacanță. Că de restul, mă ocup.