Am iesit pe balcon să o petrec cu privirea până avea să vină prietena ei, să o ia în vizită. Prima dată când a închis grăbită ușa după, ea avea să se întoarcă câteva minute mai târziu pentru că "mami, iar e pechinezul ăla de la parter singur, în hol". Ii e frică de câinii mici și imprevizibili. Ii place să știe la ce se poate aștepta. Surprizele, chiar și cele plăcute, o sperie. Iată-mă așadar ieșită pe balcon, printre vaze cu flori și ghivece, ținându-i companie și ferind-o de pericole. Apoi, ea a plecat. Am rămas singură cu o ploaie caldă în creștet, printre bujori, narcise și resturi de nu-mă-uita scoase la aer, precum scoți copiii sau cățeii. Plouă a vară, mi-a spus de sub umbrelă, înainte să se ducă după prietenă. Plouă cald, i-am răspuns și am început să curăț absent niște frunze moarte din jardiniera cu panseluțe.

Era mică, să fi avut patru sau cinci ani când pândeam de după perdele ploile de vară și ieșeam să ne jucăm în bălți. Uneori cu cizme de cauciuc, alteori doar în sandale. Odată, după o furtună năpraznică, am descălțat-o și am lăsat-o să tropăie în toate bălțile cu apă călduță și murdară, aruncând în jur stropi de ploaie și chiote de bucurie. Acum și-a luat umbrelă să nu-și ude tricoul cel nou. L-a luat singură, de la mall. A fost cu o vecină de aceeași vârstă, doar ele două, fiecare din ele cu banii numărați pentru un singur lucru. Cred că am stat o oră în cabina de probă și am încercat tot ce se putea! Peste două săptămâni face doisprezece ani. Imi place tricoul. E bleu cu un ananas mic și galben. Cel pe care îl văzusem eu cu două zile în urmă era mai frumos. Cel puțin așa cred eu. Dar ei nu i-am spus nimic.Nici nu aș fi putut. Se supără. Chiar și când tac.

Acum, am rămas singură, pe balcon, cu o zi întreagă doar pentru mine. Mă gândesc că ar trebui să mănânc de prânz și deschid frigiderul căutând ceva rămas de zilele trecute. Nu știu de ce, dar de fiecare dată când e doar pentru mine ajung să mănânc chestii pe care altfel, aș risca poate să le arunc. O bucățică de pui rămasă de ieri, un rest de salată de vinete, un dovlecel pane, o jumătate de roșie sau poate o lingură de supă. Mă uit la ploaie printre frunzele de nu-mă-uita. Le-am plantat acum vreo lună și deși florile s-au uscat, a rămas un snop de frunze care nu se sfiește să crească, pleznind parcă de sănătate. Parcă nu mă îndemn să intru-n casă. Si parcă aș mânca totuși ceva bun. Si brusc, îmi dau seama cât e de simplu. Până la urmă, nu vreau mare lucru: doar să-mi fac plăcere. Așa că îmi aranjez frumos masa pe balcon. Cu supă și burger de casă cu legume la tigaie. Cu un pahar înalt, cu picior, cu vin roșu. De Bordeaux. Merge cu frunzele, cu bujorii, cu vara de dă să vină, trimițând ploile înainte. Dar mai ales, merge cu mine.

Adăugați o legendă