După Deep Purple-ul de sâmbătă seara (apropo, profit de ocazie să vă anunț că, deși teoretic mijloacele de transport în comun ar trebui să funcționeze până la miezul nopții, începând cu 23h30 se retrag, practic, cu toatele), duminică am decis să schimb registrul și am ales Abba. Propriu-zis, am fost la Teatrul Excelsior să vedem musicalul Mamma Mia pus în scenă de trupa de teatru a Colegiului Tudor Vianu. Da, da, ați auzit bine: ăia despre care mai toată lumea crede că nu-și ridică ochii din cărțile de mate și info, aseară cântau și mai ales, dansau de rupeau, într-un spectacol foarte frumos care se datorează- iarăși o surpriză- profului de Informatică, Marcel Homorodean. Si nu, nu este vorba defel despre un profesor tânăr cum ați putea crede, ci despre un domn respectabil, trecut și de prima și de a doua tinerețe, dar care s-a pus la mintea copiilor ăstora și a ieșit un musical jos pălăria. Sigur că nu e totul perfect, sigur că au existat și mici bâlbe, și mici probleme tehnice și poate că nici vocile nu sunt ca cele de pe Broadway sau din ecranizarea cu Meryl Streep, dar, să nu uităm că vorbim despre niște puști de liceu!

In dreapta, preferata noastră- a mea și a Anei- rupea scena puștoaica aia

Recunosc că pe lângă plăcerea reală de a vedea niște copii talentați și frumoși (mai ales tipul ăla înalt, zicea aseară, Ana), am privit totul cu nostalgie, fiindcă acum mai bine de douăzeci și ceva de ani (ei bine nu vă spun și câți), eu însămi am jucat într-un Molière, în franceză, la Liceul Lazăr. Cred că a fost atunci una dintre cele mai faine experiențe din adolescența mea, chiar dacă în urma ei, am lipsit atât de mult la orele de mate că era să repet clasa. Probabil că aș fi lipsit oricum, fiindcă nu înțelegeam mare lucru din ce explica omul ăla. Dar cu piesa aia de teatru cu care am ajuns, de altfel, în Franța, am trăit câteva luni bune, într-o bulă de energie pe care nu cred că mi-a mai dat-o cineva vreodată. Si pentru că parcă vă aud întrebându-vă da' ce-ai jucat? Ce-ai jucat?, ei bine era Burghezul gentilom, iar eu eram servanta. Hm, adică nici măcar nu erai îmbrăcată frumos, mi-a zis Ana, dezamăgită. Oh, ba da. Aveam eu mătură, dar și o rochie cu decolteu, verde și care se înfoia toată dacă făceam piruete.

Mamma Mia, ce a trecut timpul!

 Dar, în fine, nu despre mine era vorba în postarea asta, ci despre Mamma Mia a celor de la Vianu. Piesa se joacă pe scena Teatrului Excelsior pe care țin să-l felicit pentru repertoriul adresat adolescenților. Este al doilea spectacol după EmojiPlay dedicat copiilor mai mari pe care-l văd cu Ana aici și, ca și prima dată, am plecat încântate.

Iată-l si pe ăla de care i-a plăcut Anei- cel în cămașă roșie

Pentru a vedea evenimentele viitoare de pe scena de la Excelsior, cât și situația biletelor (unele spectacole sunt deja sold out), aruncați un ochi aici. 

Si scena de final în care deliciul l-au făcut cei doi "preoți", absolut magnifici