Am fost la film. La mall. Eu și cu o prietenă. Să vedem Mother,  noul thriller psihologic semnat Darren Aronofsky, ăla de făcu și Black Swan-ul. De la început trebuie să vă spun că am făcut o imprudență: nu am văzut trailerul înainte, nu am citit mai nimic despre film (știam doar că este despre un cuplu care își vede dată relația peste cap după sosirea pe neașteptate a doi necunoscuți), m-am dus cum ar veni de-a-n boulea, atrasă doar de numele lui Javier Bardem. Alături de el, în cap de afis: Jennifer Lawrence, Michelle Pfeiffer și Ed Harris. Adică toate ingredientele pentru o rețetă de succes. Oameni buni și mai ales voi, dragi femei cărora vi s-au scurs ochii după Bardem așa cum l-ați văzut în Vicky Cristina Barcelona, nu vă duceți la filmul ăsta! Adică, sigur, voi puteți să mergeți și să încercați să vedeți dincolo de scenele sângeroase, dincolo de imaginile brutale și de țipetele personajului principal, dar n-are rost. Așa zic eu. Cu toate metaforele, cu toate scenele frumoase, cu toate cadrele poetice, cu toată distribuția minunată, cu tot jocul de simboluri, filmul ăsta este un fel figură de stil fără sens. Sau poate sunt eu prea limitată și nu am reușit să trec peste brutalitatea filmului ca să apreciez ideea. Am înțeles că a luat până şi premiul juriului la Festival de film de la Veneția. Dar cică ar fi fost huiduit în sală, în timpul proiecției. Acum, ce să zic, dacă vreți să dezbateți într-o seară, cu prietenii, mitul creatorului, puteți să vă aventurați și să-l vedeți. Dacă vreți doar să vedeți un film bun și să vă distrați, atunci ocoliți-l! Mai bine mai așteptați un pic că acuș apare ultimul Star Wars.

Și pentru că mi-am stricat după amiaza de vineri cu frumosul film mai sus prezentat, am încercat să dreg weekendul cu o piesă de teatru: Trei generații de la Odeon de Lucia Demetrius, regia Dinu Cernescu. De la început vreau să spun că de mult nu am mai văzut o punere în scenă clasică, exact ca pe vremuri. Aproape că m-am dezobișnuit cu genul acesta de spectacole unde atenția îți este focalizată pe joc și poveste și mai puțin pe găselnițe menite să șocheze. Povestea este relativ simplă: un judecător cu patima jocurilor de noroc își pierde casa la cărți. Singura soluție este să-și mărite fata cu cel care a câștigat casa, un om bogat și în vârstă. Deși îndrăgostită de un pianist, fata nu va ieși din cuvântul tatălui și se va sacrifica pentru a-și salva familia de la ruină. Ani ma târziu, povestea se va repeta cu propria ei fiică. Apoi, aceeași poveste riscă să i se întâmple și nepoatei. Doar că, între timp, femeile s-au emancipat și tânăra se va împotrivi tatălui și va rămâne cu cel pe care-l iubește.

Spectacolul place pentru jocul actorilor (o să vedeți un Alexandru Papadopol mult diferit față de cel pe care-l știți și o Rodica Mandache minunată) și pentru povestea de iubire care a făcut ca la aplauze, toate femeile din sală să fie cu ochii roșii și batistele la vedere. Este genul de piesă așezată și cuminte care va fi mai ales pe placul celor peste cincizeci de ani și mai bine. Următoarea reprezentație va avea loc pe 21 decembrie.