Am citit o carte. O carte atât de frumoasă încât m-a lăsat mută. Aș spune că este aproape terifiant de frumoasă povestea Tatianei Țîbuleac. "Vara în care mama a avut ochii verzi" este despre un fiu care învață să-și iubească mama în ultimele trei luni de viață ale acesteia. Este despre părinți și copii, despre vinovăție, despre furie, despre durere, despre spaimă și neputință și despre multă, multă dragoste. Pe lângă poveste, ceea ce te face să te simți aproape lipit de cartea asta este scriitura. Fiecare propoziție pare un tablou, aproape că ajungi să vezi imagini în loc de cuvinte. Habar nu am cum cineva poate să născocească metafore cum sunt cele din cartea de față. E mai mult decât talent. Asta e har.

Ce pot să vă spun este că se citește într-o zi. Are doar 120 de pagini și o forță care mă face ca-n momentul de față să resping ideea de a începe o altă carte (deși am două la capul patului care mă așteaptă). Pur și simplu, simt nevoia să mai păstrez pe dinăuntru gustul acestei povești ciudate care mie personal, mi-a ajuns până în buricele degetelor și până la capătul fiecărui fir de păr.

Vă las mai jos un fragment și vă sfătuiesc să v-o faceți cadou, că tot e perioada propice.

 Ploua de trei zile făra întrerupere. Apa spălase orice urmă de culoare și de lumină. Lanul de floarea-saoarelui se scuturase și arăta ca o față frumoasă distrusă de acnee. Mii de circumferințe negre, ca niște cratere, se înălțau trist pe tulpinile gălbejite și jupuite de vii. Simțeam aproape fizic lipsa petalelor galbene, a macilor roșii, a prunelor violete- toate doborâte nemilos la pământ- și a lui Jude.
Jude revenise și se lăfăia din nou în visele mele. Mă simțeam vinovat că în săptămânile care trecuseră o înșelasem atât de ușor cu o himeră. Am chemat-o sfios- o singură dată-, iar ea a venit fără reproșuri, ca o amantă bătrână. Chipul Moirei pe care l-am purtat incrustat în ochi ca pe o hologramă își pierdea încet-încet conturul, reducându-se la părul ei negru și fremătător care însă- lipsit de restul trăsăturilor- nu reușea sa mă țina îndrăgostit. I-am împăturit imaginea ca pe o batistă și am împins-o într-un sertar, alături de alte lucruri frumoase, dar inutile din acea vară.