Probabil că la ora la care eu scriu pe blog, voi sunteți la birou cu jdemii de chestii urgente, de rezolvat. Dar, am zis să profit de zilele mele de vacanță (mă urâți?) și să vă povestesc despre o carte. Că tot se apropie Anul Nou și poate nu aveți nimic important de făcut. Mă rog, pe lângă salata de boeuf. Apropo, că tot veni vorba, ce faceți de Revelion?

Până îmi răspundeți voi, să vă povestesc despre Trei etaje a lui Eshkol Nevo. Un scriitor israelian care intră în sufletul personajelor sale. De fapt, acțiunea se derulează pe interior, poveștile sunt văzute dintr-o perspectivă subiectivă, a celor trei personaje: trei vecini, fiecare locuind la un etaj al aceleași clădiri, fiecare cu o existență aparent normală văzută din exterior, fiecare încercând cu disperare să-și poarte greutatea propriilor gânduri și tristeți. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost intuiția- că nu știu cum să o numesc altfel- autorului de a se pune în mintea personajelor feminine. O identificare atât de naturală și aproape perfectă cu creierul unei femei, încât sunt multe momentele în care uiți pur și simplu că-n spatele cărții stă un bărbat.

Cele trei povești nu se întâlnesc deloc pe parcursul întregului roman. Trei vieți, trei etaje, trei drame complet diferite, dar care au ca puncte comune singurătatea și suferința. Fiecare dintre protagoniști își povestește  trăirile cuiva: unui amic, la un pahar, unei prietene, într-o scrisoare sau soțului mort, într-un mesaj lăsat pe robotul telefonic. E cu atât mai interesant cu cât intervine un stil aproape oral al povestirii, firul epic te poartă atât printre gândurile celui care "spune", cât și prin ceea ce i se întâmplă propriu zis. Autorul dispare complet și abia la final realizezi că în fapt, o singură persoană a imaginat tot ceea ce ai avut de citit.

Cartea este și o incursiune în viața Israelului. Mai ales ultima dintre povești te scoate din casă și te duce pe străzi, pe șosele, în deșert, spre granița cu Iordania și înapoi, prin cartierele Tel Aviv-ului acolo unde oamenii s-au mobilizat și au organizat marșuri de protest. Este un roman care se citește extrem de ușor. Acțiunea curge, faptele și sentimentele se înșiruire cuminți ca și cum cei trei protagoniști v-ar aștepta să reveniți la ei, ori de câte ori trebuie să întrerupeți lectura. Doar că nu o să vă vină să o întrerupeți.

Recomand.