Acum două zile, mai pe seară. Deschid ușa la balcon să las o cratiță pe masa de afară când colo, ce să vezi: un brad.
- Măi, Ana, tu știai de ăsta?
Cu căștile pe urechi (mai nou am senzația că așa sunt urechile ei), dă volumul un pic mai încet cât să audă motivul pentru care o deranjez și dă din cap afirmativ.
- Ihî, a sunat bunica și mi-a zis că ne-a luat brad.
 Mă declar mulțumită, închid ușa înapoi și decid să revin asupra problemei în weekend când sper să am mai mult timp.

Sâmbătă, sună mama:
- Auzi, am stat și m-am gândit și mi-am dat seama de ceva: cred că trebuie să cioplești pomul ăla că nu o să-ți încapă în suport.
Așa îmi dau seama că nu știu unde e suportul. Il caut pe balcon, prin debara, pe sus, pe jos. Nicăieri. Iau cheile de la boxă și-mi fac curaj să cobor în subsol acolo unde, din când în când, se vine cu dezinsecția și deratizarea. Deschid ușa, cobor în fugă, găsesc suportul, urc scările înapoi câte două trepte de-odată și mă întorc în siguranță, la mine-n casă. Câteva minute mai târziu, încerc să-mi dau seama ce a fost în mintea maică-mii când a ales bradul.Ce să cioplesc la el? E așa de gros că aș putea să-l fac pe Buratino. Caut printre uneltele din casă și găsesc trei șurubelnițe și-un bec. Până la urmă iau un cuțin imens, deja stricat de anul trecut și încep să modelez în trunchi, bătând în cuțit cu tocătorul de șnițele. Nu merge.

Decid să mă duc în Carrefour, în primul rând pentru că frigiderul meu a început să arate ca minibarul de la hoteluri: doar cu sticluțe și ciocolățele. In al doilea rând, ca să achiziționez un topor și un fierăstrău.
- Aoleo, ce faceți cu astea? se miră casiera.
Nu mă pot abține:
- Aștept Crăciunul. Și la cum merg lucrurile în țară, nu știi când ai nevoie de un topor!
Zâmbește și-mi urează Sărbători fericite.(dacă mâine nu mai sunt topoare la raft, știți de la cine se trage).

Acasă, mă apuc de treabă. Mă simt ca un micuț pădurar care  se folosește abuziv de vocabularul unui birjar pentru a-și exprima simțămintele. O oră și mai bine am cioplit la trunchiul bradului până am reușit să-l înfig în suport. Noroc cu Pilatesul și Aquagym-ul și Zumba, că altfel aș fi clacat și aș fi chemat copila să-și împodobească bradul la orizontală. Dar așa, cine are mușchi și deci se poate bucura de beculețe și globulețe în sufragerie? Hm? Cine, cine? Și cine are suportul spart pentru că, deh, am dat cu toporul până când am cioplit tot ce era de cioplit? Cine, cine?

Să n-aud critici!